Etichetă: c.s. lewis

Un strop de viaţă #55


„Oare cei care spun „ Iată aici sau iată acolo semnele venirii Sale” (Matei 24:23) consideră că sunt mai şireţi decât El şi că pot pândi apropierea Lui? Isus le spune să vegheze ca să nu-i găsească neglijându-şi lucrul, iar ei se uită încoace şi încolo şi veghează ca nu cumva să reuşească să vină ca un hoţ. Ascultarea este cheia vieţii!” (George MacDonald)

Doctrina despre A Doua Venire nu-şi atinge scopul, în ce ne priveşte, dacă nu ne face să pricepem că, pentru fiecare moment din fiecare an al vieţii noastre, este relevantă în egală măsură întrebarea: „Ce-am face dacă acest prezent ar fi ultima noapte a lumii?”

C.S.Lewis, în eseul „Ultima noapte a lumii” din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

Un strop de viaţă #53


Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)

Toate activităţile noastre eminamente naturale vor fi acceptate dacă sunt oferite lui Dumnezeu, până şi cele mai umile; şi toate, chiar şi cele mai nobile, vor fi păcătoase dacă nu-I sunt oferite Lui.

C.S. Lewis, în eseul „Studiu în vreme de război” din Ferigi şi elefanţi şi alte eseuri despre creştinism

„Nu-ţi irosi viaţa“ de John Piper


În mai 2012 a avut loc în Bucureşti, la Sala Palatului, conferinţa „Nu-ţi irosi viaţa“, susţinută de John Piper. Astăzi vă prezint cartea cu acelaşi titlu, care a inspirat mesajul conferinţei. Cartea m-a impresionat mult prin tonul înflăcărat cu care este scrisă. Nu-ţi irosi viaţa este recomandată tuturor vârstelor. Însă John Piper are câteva pasaje dedicate exclusiv tinerilor, pentru că sunt cei mai expuşi la tentaţii care să îi abată de la calea aceasta plină de pasiune despre care vorbeşte, dar au şi cea mai mare posibilitate de a se îndrepta spre ea. Sfaturile autorului pot părea copleşitoare la început. Am simţit acest lucru pentru că îmi dădeam seama că schimbările inspirate de carte nu se pot petrece instantaneu. Însă John Piper aduce argumente solide că este mai bine să urmăm calea aceasta, decât să regretăm că ne-am irosit viaţa atunci când vom privi în urmă. Continuă lectura „„Nu-ţi irosi viaţa“ de John Piper”

Un strop de viaţă #40


Un lucru pe care promotorii Noii Spiritualităţi l-au făcut în mod cert este că au confirmat adevărul spus de C.S. Lewis că oamenii nu au un suflet, ci mai degrabă fiecare dintre noi este un suflet. Însă toţi avem trupuri. Aceasta este paradigma de la care vreau să pornesc în răspunsul meu către Noua Spiritualitate şi să demonstrez că tot ce caută adepţii Noii Spiritualităţi se găseşte de fapt în Isus. Dar nu în acel Isus pe care Îl popularizează televiziunile comerciale. Nu în acel Isus conceput de imaginaţia New Age. Şi nu în acel Isus despre care toţi vorbesc, dar pe care nimeni nu Îl urmează, care este doar auzit, însă niciodată văzut. Acel Isus la care mă refer eu este Realitatea Absolută, care a venit la noi în trup omenesc pentru a ne aduce har şi adevăr ca să putem deveni copii ai lui Dumnezeu.

Destinul nostru ţine de o Persoană, nu de pelerinajul făcut într-un anumit loc. Scopul nostru este comuniunea cu Dumnezeul cel viu, nu unirea cu o idee impersonală ori cu o Putere Superioară fără nume: o asemenea categorizare este în fapt o laşitate intelectuală. Accesul la o putere abstractă nu îţi dă pe cineva căruia să-i fi recunoscător în clipele de binecuvântare, căruia să-i pui întrebări şi la care să cauţi mângâiere în vremurile de necaz.

Ravi Zacharias, De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă

Un strop de viaţă #31


În sensul în care îl folosesc aici, cuvântul credinţă este arta de a rămâne alături de lucruri care au fost odată acceptate de raţiune, în ciuda unor stări sufleteşti schimbătoare; pentru că stările sufleteşti se schimbă, indiferent de calea aleasă de raţiune. Ştiu asta din propria mea experienţă. Acum, când sunt creştin, am uneori stări de spirit în care întreaga chestiune pare foarte improbabilă; dar, pe când eram ateu, aveam dispoziţii în care creştinismul părea cât se poate de plauzibil. Această răzvrătire a stărilor tale de spirit împotriva sinelui tău real are loc oricum. De aceea credinţa este o virtute atât de necesară: dacă nu reuşeşti să-ţi controlezi dispoziţiile, nu poţi fi nici un creştin adevărat şi nici măcar un ateu adevărat, ci doar o fiinţă care rătăceşte de colo colo şi ale cărei convingeri depind de vremea de afară sau de starea digestiei sale. Prin urmare, deprinderea noastră de a crede are nevoie de antrenament.

Primul pas este recunoaşterea faptului că dispoziţiile tale sufleteşti sunt schimbătoare. Următorul este să te asiguri că o dată ce ai acceptat creştinismul, câteva din învăţăturile sale principale trebuie avute în vedere zilnic, un timp oarecare. De aceea rugăciunile zilnice, lecturile religioase şi mersul la biserică sunt părţi necesare ale vieţii creştine. Trebuie să ni se aducă mereu aminte ceea ce credem. Nici această credinţă şi nici oricare alta nu rămân automat prezente în minte. Ele trebuie hrănite. De fapt, dacă am cerceta o sută de persoane care şi-au pierdut credinţa în creştinism, mă întreb câte dintre ele şi-au pierdut-o în mod raţional, fiind convinse prin argumente cinstite? Nu cumva cele mai multe dintre ele s-au lăsat pur şi simplu în voia valurilor?

C.S. Lewis, Creştinism pur şi simplu

Vezi şi postarea de aici.