Deși am reușit să citesc multe cărți în luna octombrie, aproape toate au fost cărți ilustrate pentru copii, majoritatea în franceză, împrumutate de la Institutul francez. Am avut și o carte lungă în lucru la editare, așa că pe lângă cele menționate deja nu și-au mai făcut loc decât o carte despre Pavel, un volum de manga și două de poezie, în total 28 de cărți. Iată care au fost! (Sper să nu vă ia 28 de minute să citiți acest articol!)
Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2025”Etichetă: autori japonezi
20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025
Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor vă propun o continuare a listei de cărți despre cărți de acum 5 ani în care am adunat alte 20 titluri atât de nonficțiune, cât și de ficțiune care au ca temă lectura și cărțile.
De la titluri clasice despre lectură (cu voce tare sau nu), trecând prin benzi desenate și romane pentru copii și până la bestsellere pentru adulți, cred că lista cuprinde câte ceva pe gustul fiecăruia.
Continuă lectura „20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025”Ce am citit în luna mai 2024
În luna mai am reușit performanța rară de a citi câte ceva din aproape toate tipurile și genurile de cărți, în aproape toate formatele, inclusiv audiobook! Și, surprinzător chiar și pentru mine, am reușit să parcurg 10 cărți, de unde inițial credeam că o să citesc doar vreo 5. E adevărat, m-au ajutat din nou cărțile pentru copii, mai exact benzile desenate, dar ce contează? V-am mai spus că ele se dovedesc de multe ori a fi salvarea dintr-o stare în care nu îți arde să citești altceva.
Așadar, pregătiți-vă pentru un amestec inedit de teologie, memorii, biografii, basme asiatice, literatură japoneză, basme și benzi desenate.
Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2024”Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe
Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.
Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.
Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.
Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.
Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.
Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”Patru personaje în căutarea unui cititor sau ce recomandă băieții pentru Ziua Copilului 2024
M-am bucurat foarte mult că băieții Andreei de la @Citim.și.ne.jucăm au acceptat și în acest an să contribuie la seria noastră de recomandări de cărți pentru Ziua Copilului, pentru că, fiind eu însămi mamă de băiat, îmi doresc să cuprindem o arie cât mai largă de interese cu care să rezoneze și fetele, și băieții.
Andreea are 4 băieți – Isai (12 ani), Lucas (10 ani), Iosua (6 ani) și Darius (3 ani) – , așa că lista lor cuprinde câte un titlu potrivit pentru fiecare categorie de vârstă și de abilități de lectură, de la cărți ilustrate cu din ce în ce mai mult text, până la povestiri și romane în toată regula, scrise de autori la fel de diverși – francezi, englezi, germani și japonezi.
Cu excepția uneia dintre recomandări, despre care nu mai auzisem până acum, toate celelalte sunt cărți pe care le-am citit și eu, iar unele dintre ele sunt chiar foarte aproape și de sufletul meu. De la aventuri la firul ierbii (la propriu!) și cazuri misterioase de rezolvat și până la aventura credinței și tărâmurile imaginației, cu siguranță veți găsi ceva care să vă atragă!
Continuă lectura „Patru personaje în căutarea unui cititor sau ce recomandă băieții pentru Ziua Copilului 2024”