Să privim ţintă la Dumnezeu şi slava Lui în tot ceea ce facem, spunem şi urmărim. Ţelul pe care-l urmărim să fie acela de a deveni cei mai desăvârşiţi adoratori ai lui Dumnezeu în viaţa de aici, aşa cum nădăjduim să fim în întreaga veşnicie. Să luăm hotărârea fermă de a învinge, prin îndurarea lui Dumnezeu, toate piedicile pe care le vom întâlni în viaţa spirituală.
Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu
Isus le porunceşte ucenicilor să îşi iubească fraţii. Ucenicul nu trebuie să ştie ce este mânia, fiindcă astfel se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a fratelui. Acel cuvânt care ne scapă în grabă, căruia nu-i dăm importanţă, dovedeşte că nu-l respectăm pe aproapele nostru, că ne ridicăm deasupra lui şi deci preţuim viaţa noastră mai presus de a lui.
Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei
Ascultarea este primul pas, pentru că ne duce la Hristos. Chiar dacă nu credem că ne va duce, trebuie să îl facem pentru că aşa ne este poruncit. Ucenicul este scos din siguranţa relativă a vieţii şi aruncat într-o nesiguranţă deplină (care, în realitate, înseamnă siguranţa şi protecţia absolute ale părtăşiei cu Isus), dintr-o viaţă previzibilă şi calculabilă (care, în realitate este imprevizibilă) într-una complet imprevizibilă şi întâmplătoare (care, de fapt, este singura necesară şi calculabilă); din sfera posibilităţilor finite (ele fiind în realitate infinite) în cea a posibilităţilor infinite (adică în singura realitate eliberatoare).
Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei
De la nevoi individuale până la crize internaţionale, singura speranţă ce are sens şi este legitimă este speranţa ce vine de la Dumnezeu, speranţă pentru viaţă şi pentru ceea ce urmează dincolo de moarte. Unde nu există răspuns la problema morţii, deznădejdea invadează inevitabil viaţa. Pascal a ştiut ce a spus atunci când a declarat că a învăţat să definească viaţa privind înapoi şi să o trăiască privind înainte. El a definit moartea şi abia apoi, în raport cu aceasta, şi-a definit viaţa. Învierea lui Cristos dă sens suferinţei, de aceea existenţa lui Dumnezeu şi speranţa merg mână în mână. Viaţa nu mai este văzută prin ochelarii înceţoşaţi ai finitudinii, ci prin vederea mult mai lămurită a lui Dumnezeu Însuşi, Cel care dă îzbândă asupra morţii.
Ravi Zacharias, Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?
În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.
Astăzi vom decoperi o carte care ne va provoca din punct de vedere intelectual, o carte care ne face să ne gândim mai mult la ceea ce credem şi la motivele pentru care credem.
Este vorba despre o carte a cunoscutului scriitor şi vorbitor apologet american, Ravi Zacharias care ne lansează o întrebare încă din titlu: Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? Continuă lectura „„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ de Ravi Zacharias”
CARTEA E O VIAȚĂ 