Un strop de viaţă – Pagina 187

Un strop de viaţă #596

Este mai bine să recunoaşteţi că nu ştiţi ce să spuneţi – sau să nu spuneţi nimic – decât să spuneţi nişte vorbe goale cuiva care suferă. Creştinii repetă mult prea adesea unele clişee care s-ar putea să nu fie nici măcar adevărate, sperând că vor reuşi să-şi facă interlocutorul să se simtă mai bine. De obicei, efectul este tocmai cel opus. Nu spuneţi altora că cei dragi ai lor au murit fiindcă „Dumnezeu trebuie că a avut nevoie de ei în cer“ sau fiindcă „Aceasta a fost voia lui Dumnezeu“. Noi trăim într-o lume căzută, în care răul şi calamităţile ating viaţa multora în moduri care nu sunt drepte şi nici nu vor părea vreodată drepte. Da, Dumnezeu îngăduie (în sensul că nu a intervenit pentru a opri necazul), însă aceasta nu înseamnă că El a dorit să se întâmple o nenorocire sau că Se bucură de ea mai mult decât persoana care suferă.

Mark Mittelberg, Întrebări de care se tem creştinii (însoţite de răspunsuri)

Un strop de viață #595

Argumentul meu împotriva lui Dumnezeu a fost acela că universul părea atât de crud și de nedrept. Dar de unde am preluat ideea aceasta de drept și nedrept? Nimeni nu spune că o linie este strâmbă, decât dacă are idee, măcar într-o anumită măsură, cum arată una dreaptă. Cu ce am comparat eu universul acesta când l-am numit nedrept? Dacă tot spectacolul este rău și fără sens, de la început până la sfârșit, atunci de ce eu, care ar trebui să fac parte la rândul meu din el, mă trezesc având o reacție atât de violentă împotriva lui?

Astfel, prin însuși faptul că încercam să arăt că Dumnezeu nu există – cu alte cuvinte, că întreaga realitate este lipsită de sens – m-am văzut nevoit să presupun că o parte a realității – și anume, ideea mea de dreptate – era una care avea sens. Prin urmare, ateismul se dovedește a fi prea simplu. Dacă întregul univers este lipsit de sens, n-ar fi trebuit să aflăm niciodată că este așa, după cum, dacă nu ar exista deloc lumină în univers, și prin urmare, nicio vietate cu ochi, n-ar trebui să știm că trăim în întuneric. Întunericul ar trebui să fie lipsit de sens pentru noi.

C.S. Lewis în „Întrebari de care se tem creștinii (Însoțite de răspunsuri)” de Mark Mittelberg

Un strop de viaţă #594

…după ce ne-am confruntat cu mândria noastră, înţelegem că nu trebuie să facem nimic pentru a ne câştiga răsplata cerească. De fapt, nu putem face nimic ca să o câştigăm. Ceea ce ne este refuzat prin efortul nostru, ne este asigurat prin har. Aşadar, când vedem în jurul nostru ruina vieţii noastre, când fiecare speranţă cerească a răscumpărării ni s-a spulberat, când cei pe care îi iubim nu ne pot ajuta, când am încercat totul şi nu mai există nimic ce am putea încerca, când am aruncat ultima bucată de lemn pe foc şi toată cenuşa s-a stins, în acel moment Dumnezeu ne întinde mâna Lui puternică şi sigură. Tot ce avem de făcut este să ne prindem de ea. În asta constă unicitatea mesajului creştin.

Dinesh D’Souza, Măreţia creştinismului

Un strop de viață #593

În The Nature of True Virtue, unul dintre cele mai profunde tratate asupra eticii sociale scrise vreodată, Johnatan Edwards pune în evidență modul în care păcatul distruge sistemul social. El susține că atunci când iubim orice altceva mai mult decât pe Dumnezeu, societatea omenească ajunge să fie profund scindată. Dacă cel mai înalt scop al nostru în viață este binele familiei noastre, atunci, spune Edwards, vom fi înclinați să ne îngrijim mai puțin de alte familii. Dacă scopul nostru cel mai înalt este bunăstarea națiunii, a tribului sau a rasei noastre, atunci vom avea înclinații rasiste sau naționaliste. Dacă scopul nostru fundamental în viață este propria noastră fericire, ca indivizi, atunci vom pune interesele noastre economice și de putere înaintea intereselor altora. Edwards conchide că doar dacă Dumnezeu este summum bonum al nostru, scopul nostru fundamental și centrul vieții noastre, vom simți împreună nu doar cu oamenii din toate familiile, rasele și clasele sociale, ci și cu lumea întreagă în ansamblul ei.

Timothy Keller, Argument pt Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului

Un strop de viaţă #592

Nu practici prezenţa Lui. Practici faptul de a fi conştient de prezenţa Lui în momentul prezent. A practica prezenţa lui Dumnezeu este practica disciplinei de sine. În mijlocul tuturor lucrurilor care îmi cer atenţia – scopul este să nu mă opresc niciodată din a mă baza pe Cel care mă cheamă.

Ann Voskamp, „when you don’t feel like you can be loved: how to practice the presence of God“