În The Nature of True Virtue, unul dintre cele mai profunde tratate asupra eticii sociale scrise vreodată, Johnatan Edwards pune în evidență modul în care păcatul distruge sistemul social. El susține că atunci când iubim orice altceva mai mult decât pe Dumnezeu, societatea omenească ajunge să fie profund scindată. Dacă cel mai înalt scop al nostru în viață este binele familiei noastre, atunci, spune Edwards, vom fi înclinați să ne îngrijim mai puțin de alte familii. Dacă scopul nostru cel mai înalt este bunăstarea națiunii, a tribului sau a rasei noastre, atunci vom avea înclinații rasiste sau naționaliste. Dacă scopul nostru fundamental în viață este propria noastră fericire, ca indivizi, atunci vom pune interesele noastre economice și de putere înaintea intereselor altora. Edwards conchide că doar dacă Dumnezeu este summum bonum al nostru, scopul nostru fundamental și centrul vieții noastre, vom simți împreună nu doar cu oamenii din toate familiile, rasele și clasele sociale, ci și cu lumea întreagă în ansamblul ei.
Timothy Keller, Argument pt Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian