Ce crezi despre Vechiul Testament? Crezi că este doar o carte misterioasă şi depăşită? Mai gândeşte-te… Este Biblia pe care a citit-o, a folosit-o şi a iubit-o Isus.

Vă invit să descoperiţi scrierile divine şocante, misterioase, dar fără egal ale Vechiului Testament, în lumina cărţii Biblia pe care a citit-o Isus, scrisă de Philip Yancey.

BibliaCartea m-a ajutat în mod deosebit atunci când m-am confruntat cu probleme în înțelegerea Vechiului Testament și mai ales în înțelegerea motivului pentru care anumite pasaje dure sau aparent nepotrivite pentru o carte sfântă sunt prezente în această secțiune a Bibliei. Deși am ales doar câteva exemple din cărțile prezentate de Philip Yancey, sper că acestea vă vor ajuta să înțelegeți stilul lui unic de a confrunta cele mai îndrăgite, dar şi mai eronate concepţii despre credinţă.

În Biblia pe care a citit-o Isus, Philip Yancey pune la îndoială concepţia că numai Noul Testament contează, iar Vechiul Testament nu merită timpul să fie citit şi înţeles. Yancey recunoaşte adevărul că, la fel ca mulţi creştini, şi el a evitat multă vreme Vechiul Testament. Până la urmă, de ce să te deranjezi să citeşti scrieri care pot fi atât de derutante, de plictisitoare şi chiar ofensatoare pentru mintea modernă?

Dar atunci când a început să examineze relevanţa Vechiului Testament pentru zilele noastre, pe Yancey l-a aşteptat o descoperire surprinzătoare. Această Scriptură evreiască aparent irelevantă a primit imediat un caracter surprinzător de actual, arătând o relaţie plină de pasiune între Dumnezeu şi oameni, relaţie conturată pe fondul experienţelor umane. Ca nicio altă lucrare, Vechiul Testament descrie strigătele, plângerile, întrebările profunde şi insistente ale inimii, elementele vieţii cu care ne confruntăm cu toţii.

Philip Yancey însuşi spune în prefaţa cărţii sale: Am ales din toate secţiunile lui mari câteva exemple: istorie, profeţi, poezie şi literatura de înţelepciune. De ce m-am oprit la aceste cărţi? Oswald Chambers a spus că Psalmii îl învaţă cum să se roage, Iov îl învaţă cum să sufere, Cântarea Cântărilor îl învaţă cum să iubească, Proverbele îl învaţă cum să trăiască, iar Ecclesiastul îl învaţă cum să se bucure.

Aş vrea ca şi încrederea mea să fie tot atât de senină în aşteptările mele cu privire la Biblie! exclamă Philip Yancey. Mă tem că am ales Iov, Deuteronomul, Psalmii, Ecclesiastul şi Profeţii datorită propriilor mele îndoieli şi frământări şi nu pentru că mă aştept ca aceste cărţi să mă înveţe secretele vieţii. În ele am descoperit tovarăşi pentru pelerinajul meu. În ele mă descopăr pe mine însumi şi acesta a fost motivul pentru care am scris despre ele în mod personal şi subiectiv, nu analitic.

Trebuie să subliniez două lucruri. Primul este că eu consider Vechiul Testament, mai presus de orice altceva, o carte realistă. Vechiul Testament prezintă lumea aşa cum este, fără ezitări. Pe paginile lui veţi găsi pasionante poveşti de iubire şi de ură, relatări despre violuri, despre secţionarea membrelor trupului care fac să-ţi îngheţe sângele în vene, despre comerţul cu sclavi şi istorisiri reale despre onoare şi despre trădare în război. Nimic nu este curat şi ordonat. Când citeşti aceste relatări fie te revolţi împotriva lor, fie te îndepărtezi de Dumnezeul care a făcut parte din ele. Dar Vechiul Testament este extraordinar tocmai pentru că în ele apar exact aceste reacţii! Dumnezeu anticipează obiecţiile noastre şi le include în scrierile Sale sacre.

Al doilea lucru pe care l-a observat Philip Yancey în Vechiul Testament este o deplasare progresivă, dar sigură spre har. În scrierile acestei perioade se află seminţele, dar numai seminţele harului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a vorbit ca unor copii mici, mai ales în Vechiul Testament. Vorbind în modul în care să fie înţeles, Dumnezeu şi-a învăţat poporul încetul cu încetul o altă cale. Deşi oarecum în zig-zag, lungii vectori ai istoriei au îndreptat permanent privirile spre Fiul Său, Isus, revelaţia finală a lui Dumnezeu în chip de om. În Isus, Dumnezeu nu ne-a mai vorbit ca unor copii mici; Cuvântul a vorbit tare şi clar.

Capitolul care analizează cartea Iov poartă subtitlul Ce vedem în întuneric? Iov ne convinge că Dumnezeu este mai interesat de credinţa noastră decât de plăcerea noastră. Iov reprezintă un pas mai departe, dincolo de contractul credinţei bazat pe dihotomia recompensă/pedeapsă al evreilor. Noul Testament face un pas şi mai departe: autorii lui par să se aştepte la suferinţă, o considerată un lucru inevitabil. Suferinţa poate primi un sens atunci când o considerăm o parte a ”crucii” pe care o luăm şi o purtăm ca urmaşi ai lui Isus.

Dumnezeu nu a răspuns la toate întrebările lui Iov, dar însăşi prezenţa Lui i-a topit lui Iov toate îndoielile. Dumnezeu a deplasat centrul problemei de la cauza suferinţei lui Iov la reacţia lui. În planul lui Dumnezeu, suferinţa poate fi răscumpărată sau poate servi unui bine mai mare. Prin suferinţa lui nemeritată, neprihănitul Iov se face ecoul dinainte al lui Isus Cristos, care va trăi o viaţă perfectă, dar va îndura durerea şi moartea pentru a obţine acea mare victorie.

La polul opus faţă de situaţia lui Iov se afla Solomon, autorul Ecclesiastului, cartea luată în continuare în discuţie de Philip Yancey. În mare, Iov şi Ecclesiastul tratează aceleaşi teme: nedreptăţile vieţii, de ce există suferinţa, de ce prosperă oamenii răi şi de ce suferă oamenii buni, dar cu o mare diferenţă de abordare. Din Ecclesiastul transpare un sentiment al inutilităţii şi lipsei de semnificaţie, în timp ce în Iov găsim trădare, pasiune şi un apel la dreptate.

Numai un singur lucru contează: în mijlocul unei lumi fără sens, adu-ţi aminte de Creatorul tău. Sfatul de la sfârşit al Învăţătorului reprezintă un salt al credinţei şi afirmă că există un Dumnezeu şi că această viaţă va avea sens într-o zi: când eternitatea din inimile noastre îşi va găsi odihna sabatică, când povara zeilor va fi aşezată pe umerii noştri înviaţi, cu greutatea existenţei mai puţin apăsătoare.

O altă carte a Vechiului Testament prezentată în Biblia pe care a citit-o Isus este cartea Psalmilor. Deşi a întâlnit creştini a căror carte favorită era cea a Psalmilor, sau care se foloseau de psalmi ca de un medicament pentru fiecare stare sau situaţie, Philip Yancey recunoaşte că, oricât s-ar fi străduit, citirea Psalmilor nu l-a entuziasmat niciodată.

Caruselul emoţional contradictoriu al psalmilor care îl aduceau pe culmile închinării, iar apoi brusc în cea mai neagră depresie, îl lăsau confuz. Apoi, psalmii începeau să sune plictisitor şi repetitiv. De ce are nevoie Biblia de 150 de psalmi când ar fi fost suficienţi 15 care să conţină cam aceleaşi lucruri?

Acum îmi dau seama cât de sărac era punctul meu de vedere, mărturiseşte autorul. În ideile mele fixe referitoare la detaliile psalmilor, categoria lor, sensul interpretării, nu am înţeles punctul principal, acela să Psalmii reprezintă un model al jurnalelor spirituale. Ei reprezintă exemple de oameni obişnuiţi care se luptă să armonizeze ceea ce credeau despre Dumnezeu cu ceea ce experimentau.

Psalmii ne descoperă cum ar trebui să fie relaţia cu Dumnezeu a unei persoane sincere, având cugetul neîmpărţit şi sufletul flămând după El. Ei conţin pagini de jurnal pline de îngrijorări ale oamenilor care doreau să creadă într-un Dumnezeu iubitor, plin de har şi credincios, deşi lumea din jurul lor se prăbuşea.

Cei 150 de psalmi repezintă un mozaic al terapiei spirituale. Îndoieli, paranoia, nestatornicie, încântare, bucurie, ură, laudă, răzbunare, toate acestea le găseşti în Psalmi. Am învăţat că am dreptul de a aduce înaintea lui Dumnezeu orice lucru pe care-l simt cu privire la El. Nu trebuie să-mi îmbrac eşecurile în veşminte frumoase sau să încerc să mă purific de putreziciunea mea, ci cel mai bun lucru este să aduc toate aceste slăbiciuni înaintea lui Dumnezeu, singurul care are puterea de a vindeca.

Astfel analizează Philip Yancey cărţi ale Vechiului Testament, printre care Psalmii, Iov şi Ecclesiastul. Vă las să descoperiţi gustul dulce-amărui al Deuteronomului, cum răspunde Dumnezeu prin profeţi şi care a fost răspunsul Lui final la întrebări precum Contez eu? Îi pasă lui Dumnezeu? De ce nu intervine Dumnezeu? Sper că stilul sincer, prietenos, analitic al lui Philip Yancey v-a atras să citiţi în întregime cartea Biblia pe care a citit-o Isus, şi fie ca ea să vă motiveze să citiţi cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s