Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe


Între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo din București se desfășoară a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Republicii Portugheze în România și al Institutului Camões.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Portugalia, care nu poate decât să ne trezească curiozitatea prin sloganul său visător, Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă.

Continuă lectura „Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe”

20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025


Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor vă propun o continuare a listei de cărți despre cărți de acum 5 ani în care am adunat alte 20 titluri atât de nonficțiune, cât și de ficțiune care au ca temă lectura și cărțile.

De la titluri clasice despre lectură (cu voce tare sau nu), trecând prin benzi desenate și romane pentru copii și până la bestsellere pentru adulți, cred că lista cuprinde câte ceva pe gustul fiecăruia.

Continuă lectura „20 de cărți despre cărți – Ziua Cărții 2025”

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii 2025


Pe 2 aprilie, de ziua nașterii marelui povestitor Hans Christian Andersen, se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Cu această ocazie, ni s-a părut tocmai potrivit să revizităm câteva idei din două cărți pe care le-am prezentat într-un episod din sezonul 24, care au legătură cu Hans Christian Andersen și basmele sale, din dorința de a vă îndemna să le (re)citiți și să observați perspectiva lor morală, chiar creștină.

Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii 2025”

11 ani în blogosferă


Trebuie să mărturisim că ne-a luat prin surprindere și în acest an aniversarea blogului, mai rău decât anul trecut, adică am uitat complet de ea!

Ne-am adus aminte însă în timp util, adică nu la prea multe zile distanță, așa că vă invităm să descoperiți în cele ce urmează ce a însemnat activitatea noastră în ultimii 11 ani, cu accent pe ultimul an.

Continuă lectura „11 ani în blogosferă”

5 devoționale de citit în familie – Ziua Internațională a Cititului Împreună 2025


În acest an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună (ZICI), m-am gândit să vă prezint 5 cărți devoționale pe care le-am citit ca familie în ultimii 3 ani, pentru a vă încuraja și pe voi să începeți sau să continuați acest obicei de a citi împreună cu voce tare (obicei căruia i-am dedicat o serie întreagă și alte articole).

Continuă lectura „5 devoționale de citit în familie – Ziua Internațională a Cititului Împreună 2025”