Un strop de viață pentru părinți #78


Când părinții nu sunt pe aceeași lungime de undă (scenarii pentru căsnicie)

Soților, taților, bărbaților, trebuie să petreceți timp cu Isus, astfel încât să trăiți ca Isus, să iubiți ca Isus și să conduceți ca Isus în fiecare zi.

Lasă-l pe cel care se ocupă de copiii în momentul respectiv să se ocupe!

Scenariu pentru căsnicie:

Mă ajuți să facem un plan, astfel încât să ajungem la inimile lor când greșesc și nu doar să îi facem să ne asculte pe moment?

Duhule Sfinte, dă-mi stăpânirea de sine necesară ca să mă dau la o parte și să am încredere în Tine când soțul/soția meu/mea se ocupă de copii. Binecuvântează-ne familia cu o viziune comună asupra modului în care vrei Tu să ne creștem copiii împreună.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Ce am citit în iunie 2022


Deși am început luna iunie în forță cu Bookfest și cărți noi, pe parcursul ei ritmul mi-a scăzut și nu am apucat să termin tot ce îmi doream. Am reușit însă să citesc în tihnă o carte pe care vrem să o pregătim pentru sezonul din toamnă al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, am citit multe cărți în franceză, dar și câteva noutăți foarte frumoase în română, în total 30 de cărți. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2022”

Un strop de viață pentru părinți #77


Pe măsură ce capătă mai multă independență

Există o perioadă în care trebuie să stăm aproape de ei, protejându-i. Dar există și un moment în care trebuie să ne dăm la o parte când intră pe autostrada vieții.

Scenariu pentru părinți:

Fă tu. Eu o să privesc.

Trebuie să acceptăm faptul că ceea ce facem bine și ceea ce facem greșit nu este totuna cu ceea ce vor deveni în final copiii noștri.

Tată, vreau să fiu o mamă/un tată bun/ă. Dorința mea e să-mi cresc copilul să Te cunoască pe Tine și să ducă o viață evlavioasă care Te onorează pe Tine. E greu să îi las să crească uneori, dar știu că este spre binele lor și al meu. Ajută-mă să am înțelepciunea de a ști când și cum să le ofer independența de care au nevoie. Indiferent unde se duc sau ce fac, știu că privirea Ta iubitoare este asupra lor, protejându-i. Îți mulțumesc, Doamne, că ești întotdeauna aproape. Îndepărtează fricile și mândria de mine. Amintește-mi că Tu ești suveran. Ajută-mă să îi îngrijesc oferindu-le doza potrivită de călăuzire și libertate. În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Cărți cu dor de ducă #37 – O vacanță în bandă desenată


Ce poate fi mai relaxant de citit și ce îți poate da mai mult senzația de vacanță decât o bandă desenată?

Astăzi vă propun o astfel de carte care se inspiră din folclorul și imaginarul fantastic românesc, creând o poveste captivantă și foarte amuzantă despre prietenia improbabilă a trei copii speciali și modul în care își petrec aceștia vacanța de vară.

Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #37 – O vacanță în bandă desenată”

CCC #8 – Cum să vorbești (cu copiii tăi) despre cărți


Cărțile sunt importante, dar conversațiile pe care le-au inițiat și legăturile pe care le-au creat sunt ceea ce contează cu adevărat.

Alice Ozma, The Reading Promise

Încheiem astăzi seria Cum să crești un cititor cu un articol despre cum să inițiem discuții despre cărți cu copiii noștri (și nu numai!). Cartea The Read-Aloud Family de Sarah Mackenzie ne va fi pentru o ultimă dată de ajutor, atrăgându-ne atenția asupra câtorva lucruri de care să ținem cont și oferindu-ne 10 întrebări perfecte pentru a le pune mintea la contribuție și a începe dialoguri interesante despre cărțile pe care le citesc.

Continuă lectura „CCC #8 – Cum să vorbești (cu copiii tăi) despre cărți”