Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Un strop de viaţă #107

Dacă noi ne plângem de timp şi ne bucurăm atât de mult de momentele aparent atemporale, ce sugerează asta? Sugerează că nu am fost dintotdeauna şi nu vom rămâne pentru totdeauna făpturi pur temporale. Sugerează că am fost creaţi pentru eternitate. Nu numai că suntem hărţuiţi de timp, dar părem incapabili, în ciuda miilor de generaţii scurse, să ne obişnuim cu el. Suntem mereu uimiţi de el – ce repede zboară, ce încet trece, cât de mult a trecut. Unde a zburat timpul, strigăm noi. Nu suntem adaptaţi la el, nu suntem acasă în el. Dacă e aşa, aceasta poate părea o dovadă sau cel puţin o sugestie puternică a faptului că eternitatea există şi că ea este casa noastră.

Sheldon Vanauken, Îndurare aspră

„Îndurare aspră“ de Sheldon Vanauken

V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să corespondaţi cu un mare scriitor? Poate chiar cu scriitorul vostru preferat! Cum ar fi să-i trimiteţi o scrisoare, iar el să vă răspundă imediat? Autorul cărţii de astăzi a avut parte de o binecuvântată corespondenţă cu C.S. Lewis, autor de la care v-am mai prezentat binecunoscuta lucrare apologetică Creştinism pur şi simplu şi Cele patru iubiri.

Este vorba de cartea Îndurare aspră de Sheldon Vanauken. Povestea unei aventuri a intelectului şi credinţei, povestea unei iubiri. O carte profundă şi sinceră, despre dragostea umană şi divină, pătrunsă de realitatea unei relaţii şi a unei căutări ce nu pot fi ignorate, scria Los Angeles Times despre această carte, câştigătoare a premiilor National Book Award şi Gold Medallion. Continuă lectura „„Îndurare aspră“ de Sheldon Vanauken”

Un strop de viaţă #105

Isus le porunceşte ucenicilor să îşi iubească fraţii. Ucenicul nu trebuie să ştie ce este mânia, fiindcă astfel se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a fratelui. Acel cuvânt care ne scapă în grabă, căruia nu-i dăm importanţă, dovedeşte că nu-l respectăm pe aproapele nostru, că ne ridicăm deasupra lui şi deci preţuim viaţa noastră mai presus de a lui.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei

Un strop de viaţă #104

Ascultarea este primul pas, pentru că ne duce la Hristos. Chiar dacă nu credem că ne va duce, trebuie să îl facem pentru că aşa ne este poruncit. Ucenicul este scos din siguranţa relativă a vieţii şi aruncat într-o nesiguranţă deplină (care, în realitate, înseamnă siguranţa şi protecţia absolute ale părtăşiei cu Isus), dintr-o viaţă previzibilă şi calculabilă (care, în realitate este imprevizibilă) într-una complet imprevizibilă şi întâmplătoare (care, de fapt, este singura necesară şi calculabilă); din sfera posibilităţilor finite (ele fiind în realitate infinite) în cea a posibilităţilor infinite (adică în singura realitate eliberatoare).

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei

Un strop de viaţă #103

De la nevoi individuale până la crize internaţionale, singura speranţă ce are sens şi este legitimă este speranţa ce vine de la Dumnezeu, speranţă pentru viaţă şi pentru ceea ce urmează dincolo de moarte. Unde nu există răspuns la problema morţii, deznădejdea invadează inevitabil viaţa. Pascal a ştiut ce a spus atunci când a declarat că a învăţat să definească viaţa privind înapoi şi să o trăiască privind înainte. El a definit moartea şi abia apoi, în raport cu aceasta, şi-a definit viaţa. Învierea lui Cristos dă sens suferinţei, de aceea existenţa lui Dumnezeu şi speranţa merg mână în mână. Viaţa nu mai este văzută prin ochelarii înceţoşaţi ai finitudinii, ci prin vederea mult mai lămurită a lui Dumnezeu Însuşi, Cel care dă îzbândă asupra morţii.

Ravi Zacharias, Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?