„Dumnezeu Tatăl” de Dave Patty

Tatăl tău este mai important decât îți dai seama. Nu contează dacă relaționezi cu el în fiecare zi, dacă locuiește departe sau dacă nu mai este în viață. Cu greu găsești un aspect din viața ta care să nu fie afectat de influența lui.

S-ar putea ca o astfel de afirmație să vă bucure, sau dimpotrivă, să vă lase cu o senzație de amărăciune. Indiferent de reacția pe care tocmai ați avut-o, cartea de astăzi este pentru voi.

Dave Patty ne ajută în volumul Dumnezeu Tatăl. Apropie-te de El cu îndrăzneală să aflăm în ce mod este influențată relația noastră cu Dumnezeu de cea cu tatăl pământesc, și ce putem face pentru a ne apropia de Dumnezeu cu adevărat ca de un Tată.

Dumnezeu întrebuințează multe cuvinte pentru a Se descrie pe Sine, însă unul dintre ele este izbitor de personal – Tată. Nu doar Împărat și Creator sau Domn, ci, în mod uimitor, neașteptat și chiar prezumțios, Tată. Nu poți auzi cuvântul acesta fără să te încerce un oarecare sentiment, fie de afecțiune față de propriul tată, fie de neîncredere din cauza felului în care te-a dezamăgit. Cuvântul tată nu pătrunde niciodată neînsoțit în gândurile tale; acesta vine cu o încărcătură de binecuvântare sau de regret.

În consecință, nu-i de mirare că percepția ta asupra acestei Persoane a Trinității poate fi lesne distorsionată. Tu nu ai un alt Isus și niciun alt Duh Sfânt, însă ai un alt tată, iar experiența ta cu el îți schimbă perspectiva despre Dumnezeu. Dacă tatăl tău este eroul tău, s-ar putea să nu simți că ai nevoie de un alt tată sau să-L consideri pe Dumnezeu o versiune cosmică a tatălui tău, ceea ce este un etalon mult prea mic pentru Dumnezeu. Dacă tatăl tău este nefericirea ta, el îți poate umple inima de dezamăgire și cioburi, nelăsând niciun loc pentru un alt fel de Tată.

În orice caz, faptul că Îi permiți lui Dumnezeu să-ți rescrie definiția paternității Sale într-una distinctă de a tatălui tău poate avea un efect profund și absolut transformator asupra vieții tale. Tatăl tău este mai important decât îți dai seama. Nu contează dacă relaționezi cu el în fiecare zi, dacă locuiește departe sau dacă nu mai este în viață. Cu greu găsești un aspect din viața ta care să nu fie afectat de influența lui.

Cercetătorii în științele sociale au încercat să afle măsura acestui impact, însă rezultatele pot fi copleșitoare. Știm deja din numeroase studii că implicarea tatălui în viața copiilor duce la rezultate școlare mai bune și este în strânsă legătură cu satisfacția vieții per ansamblu, reducând experiența copiilor cu depresia, anxietatea, tulburările emoționale sau de comportament. Pe de altă parte, în familiile în care tata este absent, băieții au mai multe șanse să fie nefericiți, triști, deprimați, dependenți și hiperactivi, iar fetele au mai multe șanse să devină extrem de dependente și să se confrunte cu probleme precum anxietatea și depresia.

Un lucru e clar încă de la începutul cărții Dumnezeu Tatăl de Dave Patty: Cu toții avem un tată și cu toții avem un fel de relație cu el. Influența tatălui asupra noastră este mai mare decât ne dăm seama.

Dorința emoțională nesatisfăcută nu dispare; dimpotrivă, crește întruna. Adulții care n-au găsit o cale să relaționeze cu tații lor sau să înlăture sentimentele de pierdere pot să fie mistuiți la nesfârșit de acest dor. Ei intră cu dorul acesta în relații noi, când devin soți și părinți. În felul acesta, dorul de tată se transmite din generație în generație.

Dave Patty mărturisește că a avut un tată excepțional și de care era foarte mândru. Tatăl său era, de altfel, directorul executiv al Overseas Christian Servicemen’s Centers (Asociația soldaților creștini de peste hotare). Însă, ajungând el însuși tată și, mai mult decât atât, încercând să pună bazele unei misiuni în Estul Europei și confruntându-se cu situația de a deveni „tatăl” unor tineri care nici nu puteau concepe ce înseamnă a avea un tată implicat și grijuliu, și-a dat seama că trebuie să facă altceva mai întâi. Înainte de a evalua ce a primit de la tatăl său și ce dorea să dăruiască copiilor săi și celor pe care îi slujea, trebuia să descopere inima de tată a lui Dumnezeu.

Iar pasajul care stă la baza studiului său este Matei 3:16-17. Este momentul în care Îl auzim pur și simplu pe Dumnezeu Tatăl vorbind despre Fiul Său. După ce a fost botezat, Isus a ieșit imediat din apă. Și iată că cerurile I-au fost deschise și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând asemenea unui porumbel și venind peste El. Și iată că un glas din ceruri spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultați.” Identitate, dragoste, plăcere și loc – acestea sunt darurile părintești identificate de autor pe baza acestui text, și care sunt, de altfel, elementele primordiale de care sufletele noastre au nevoie.

Identitate – Isus știa Cine este, fiindcă știa al Cui este. Știa ce să facă, pentru că știa Cui Îi aparține. Tatăl Său lucra, prin urmare și El lucra. Identitatea dă valoare. În calitate de Fiu al lui Dumnezeu, Isus avea automat valoare și demnitate excepționale, asigurate în mijlocul acuzațiilor și presiunii.

Dacă identitatea dă valoare, dragostea tatălui oferă siguranță. Tatălui meu îi pasă profund de mine. Nu sunt singur. El îmi destăinuie inima Lui ca eu să-L cunosc și să am încredere în El. Când aud că alții mă resping, nu sunt dărâmat. De aceea, Isus face apel la dragostea Tatălui atunci când amenințările și acuzațiile sporesc.

Dacă identitatea oferă valoare, iar dragostea oferă siguranță, locul oferă cinste. Locul ne oferă autoritatea și capacitatea mai degrabă de a acționa, decât de a ne lăsa mânați cu pasivitate de alții. Locul stabilește limitele apartenenței în viața noastră și ne împiedică să dispărem neobservați în furnicarul uman insignifiant.

Cât despre darul plăcerii – Isus a zis: Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi. Eu judec după cum aud și judecata Mea este dreaptă, pentru că eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.

Propriile interese egoiste sau interesele egoiste ale altora adesea ne distorsionează judecata. A căuta să facem pe plac cuiva care este important pentru noi și care dorește ceea ce este cu adevărat bun poate fi un factor energizant, impresionant, unul care ne propulsează către destinația corectă. Toată lumea are energie și motivație. Totuși, acestea sunt epuizate adesea în autoapărare inutilă sau canalizare spre scopuri egoiste și distructive. Singura dorință a lui Isus, în schimb, era să-I facă pe plac Tatălui, iar această motivație a transmis energie nedistorsionată acțiunilor Sale.

Ce se întâmplă, însă, dacă nu primim aceste daruri din partea tatălui pământesc?

Există câteva moduri în care se manifestă aceste goluri și/sau răni. Fie ajungem paralizați, amorțiți, incapabili să înaintăm în viață, din cauză că ignorăm sau reducem la tăcere acele părți ale inimii cu goluri, iar acestea își pierd sensibilitatea. Fie devenim ca un aspirator care trage tot ce se întâmplă să stea în calea capătului furtunului, încercând să aspire ceva cu care să umple vidul.

În urma rănilor părintești, putem recurge la autoprotecție. Însă aceeași protecție care te ferește de durere, te împiedică să experimentezi tot felul de lucruri bune, te poate desensibiliza față de lucrurile sănătoase pe care trebuie să le simți.

O altă formă, opusă, de manifestare în urma rănilor, este „amplificatorul”. Durerea și rana înăbușite nu dispar. Mai târziu, această rană iese la iveală, nuanțând situații similare în viitor. O ușă închisă dă impresia de respingere totală. Ignorarea se amplifică și dă impresia de abandon total. Atitudinea noastră nu este pe măsura celor întâmplate, motiv pentru care reacționăm exagerat. Credem că mesajul pe care îl auzim este din prezent, când de fapt provine din trecut.

Așadar, fiecare om este marcat de experiența sa cu tatăl său. Amprenta ne afectează multă vreme după ce am plecat de acasă. În aspectele în care am primit daruri părintești, vom ști să dăruim și să primim într-un mod sănătos. Dar în aspectele în care am experimentat goluri părintești, vom resimți amorțeală sau trageri constante (aspiratorul). Iar în aspectele în care am experimentat răni părintești, vom găsi autoprotecție sau distorsiune. Sună dezastruos, însă nu dorim să devenim și mai deprimați dacă relația cu tatăl nostru ne-a lăsat cu goluri sau răni, iar Dave Patty trece în capitolele următoare la subiectul vindecării.

Procesul vindecării presupune parcurgerea a trei pași esențiali. Și nu doar o dată în viață. Dumnezeu va supune părți din tine procesului de răscumpărare, iar apoi va face cale-ntoarsă ca să răscumpere altceva nou. Odată ce va termina, El o va lua de la capăt și te va binecuvânta cu ceva mai mult, dacă vrei. Dar, la un moment dat, procesul de răscumpărare trebuie să înceapă. Acești trei pași esențiali sunt: conștientizarea; curățirea și restaurarea.

Dave Patty identifică câteva afecțiuni majore care înfundă cămările inimii noastre. O astfel de afecțiune o reprezintă minciuna, poate niște lucruri neadevărate sau insulte repetate de părinți sau de cei din jur, care au ajuns să devină adevărul distorsionat în care trăim, sau pe care le-am spus, încercând să explicăm ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru.

În al doilea rând, este vorba de idoli. În starea noastră decăzută, e foarte firesc să ne abatem de la Dumnezeu ca sursă a noastră și apoi să căutăm niște substituți promițători, „idoli” care să-I ia locul. Fiindcă acest idol poate să ne satisfacă nevoile doar temporar, tânjirea noastră realmente sporește, stimulând un angajament și mai profund de a căuta acest idol sau de a ne găsi un altul.

O altă afecțiune, pe lângă minciună și idolatrie, este neiertarea. Poate ai simțit și tu o împotrivire când Duhul te-a îndemnat să ierți pe cineva care te-a rănit sau te-a trădat. Nu e greu să ierți pe cineva pentru o ofensă superficială cum ar fi un prieten care a uitat să se țină de cuvânt sau un musafir care a scăpat din greșeală ceva pe covor. Dar când o ofensă este uriașă și repetată adesea, devine mult mai dificil. Când pare că omul știe ce face sau ar trebui să știe, iertarea devine mult mai complicată.

Când iertăm, avem senzația că într-un fel scuzăm acțiunile celui care ne-a greșit sau că îl scoatem din încurcătură. Ne îngrijorează faptul că ne vom pierde dreptul de a pretinde o schimbare sau capacitatea de a recupera ce am pierdut. Majoritatea suntem de acord că se cade să iertăm, numai că avem o problemă atunci când nedreptatea pare prea gravă sau pierderea prea grea.

Însă neiertarea, așa cum o ilustrează și pilda sclavului nemilostiv, spusă de Isus, devine o închisoare. Încarcerarea necesită vigilență și energie constantă din partea noastră. Când încarcerezi pe cineva, închisoarea pe care o concepi pentru a-l pedepsi pe el și a te proteja pe tine, în realitate te leagă de omul acela și te face sclavul alegerilor lui. Prin faptul că-l arunci în închisoare, de fapt te văduvești pe tine de propria-ți libertate, fiindcă cineva trebuie să-l supravegheze în închisoare.

Neiertarea afectează relația ta cu Dumnezeu ca Tată. Neiertarea te aruncă în închisoare și te împiedică să cunoști iertarea pe care Tatăl ți-o acordă ție. În plus, neiertarea ta Îl supără pe Tatăl, fiindcă îl tratezi pe vinovat într-un mod care contrazice cu totul îndurarea pe care ți-a arătat-o El ție. Tratarea neiertării este absolut esențială dacă vrei să cunoști plinătatea relației cu Dumnezeu Tatăl.

Pe măsură ce lucrezi la restaurarea relației pe care ai fost destinat să o ai cu Tatăl, este important să înțelegi implicarea activă a lui Isus și a Duhului Sfânt în apropierea ta de Tatăl. Gândește-te la relația minunată pe care o are Isus cu Tatăl Său. O relație tată-fiu desăvârșită, plină de intimitate și bunătate, plină de semnificație. Întrezărirea relației lui Isus cu Tatăl l-a făcut pe Apostolul Filip să tânjească după puțin din aceeași binecuvântare, când a spus „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns!”

Nu uita lucrul acesta! Numai prin Isus te poți apropia de Tatăl. De aceea a spus Isus „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Dacă mergi, însă, pe această cale, dacă crezi și accepți ce a făcut El pentru tine la cruce, ești plasat imediat drept în centrul relației Sale cu Tatăl. Dacă odată ai fost departe și străin, ai ajuns deodată la fel de aproape ca și Isus. Relația minunată pe care Isus o are cu Tatăl este relația pe care o ai și tu acum cu El.

Există o mulțime de cărți care abordează subiecte legate de tata și multe altele despre calitatea de tată a lui Dumnezeu. Am citit o grămadă, scrie Dave Patty. Dar niciuna dintre ele nu folosește la nimic dacă nu produce o transformare reală și trainică în viața ta. Scopul meu este ca tu să cunoști răscumpărarea, restaurarea și bogățiile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Ia adevărurile pe care le-ai aflat despre inima de tată a lui Dumnezeu și apucă-te de munca grea ce va lucra la transformarea ta veșnică. Să nu întorci ultima pagină și apoi să pleci. Încercările și necazurile care te-au împresurat săptămâna aceasta te „împing”. Ține seama încotro te presează. Primește-le din partea Tatălui tău iubitor și lasă-le să te conducă la El. Dorințele tale te trag – fiindcă ai fost creat pentru mult mai mult. Ascultă-le ca să discerni glasul lui Dumnezeu și nu te mulțumi cu surogate. Tatăl așteaptă. El este mai bun decât îți închipui. Așa își încheie Dave Patty cartea Dumnezeu Tatăl. Apropie-te de El cu îndrăzneală.

Mai multe pasaje din carte și impresiile noastre le puteți descoperi ascultând discuția noastră integrală aici:

Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!