V-aţi imaginat vreodată cum ar fi să corespondaţi cu un mare scriitor? Poate chiar cu scriitorul vostru preferat! Cum ar fi să-i trimiteţi o scrisoare, iar el să vă răspundă imediat? Autorul cărţii de astăzi a avut parte de o binecuvântată corespondenţă cu C.S. Lewis, autor de la care v-am mai prezentat binecunoscuta lucrare apologetică Creştinism pur şi simplu şi Cele patru iubiri.

Este vorba de cartea Îndurare aspră de Sheldon Vanauken. Povestea unei aventuri a intelectului şi credinţei, povestea unei iubiri. O carte profundă şi sinceră, despre dragostea umană şi divină, pătrunsă de realitatea unei relaţii şi a unei căutări ce nu pot fi ignorate, scria Los Angeles Times despre această carte, câştigătoare a premiilor National Book Award şi Gold Medallion.

Este o carte deosebită pentru că este o carte de memorii, nu a vieţii lui Sheldon Vanauken, ci a poveştii lui de dragoste, a Îndurare asprăconvertirii sale şi a suferinţei. În plus, avem privilegiul de a citi câteva dintre scrisorile pe care Sheldon Vanauken şi C.S. Lewis şi le-au trimis în frumoasa lor corespondenţă. Scrisorile şi relaţia sa cu C.S. Lewis l-au ajutat să treacă de la îndoială la credinţă, să-şi menţină credinţa în împrejurări diferite şi să treacă peste cea mai grea încercare a vieţii lui, să înţeleagă „îndurarea aspră”.

Dar să aflăm mai întâi cum s-au întâlnit cei doi. Ne-am întâlnit plini de mânie în miezul iernii. Eu voiam să-mi primesc banii înapoi. Treaba ei era să mă împiedice să-i obţin, îşi începe Sheldon Vanauken povestea. Nu sună ca o poveste de dragoste tipică, nu? Şi totuşi, cei doi s-au reîntâlnit. Din lungi discuţii, Sheldon şi-a dat seama că are multe în comun cu fata cu ochi cenuşii, cu reflexe verzi ca marea într-o anumită lumină, cu frunte înaltă şi bărbie mică, dârză – o faţă în formă de inimă, aşa cum o descrie el. O chema Jean Davis, dar i se spunea Davy. Exclamaţii de tipul „Ştii asta?” „Cum, ţi s-a întâmplat şi ţie?” au marcat primele lor discuţii.

Astfel, mai mult din întâmplare, începu ceea ce trebuie să numesc, judecând după tot ce cunoscusem până atunci, o iubire cu totul remarcabilă. Caracterul ei remarcabil stătea nu în faptul că ne îndrăgostiserăm unul de altul fără speranţă – mulţi au avut parte de asemenea momente glorioase – ci în ceea ce am făcut din acea dragoste. Dragostea păgână pe care am făcut-o invulnerabilă cu ajutorul Strălucitoarei Bariere.

Ce-i face pe doi oameni să se apropie unul de altul şi să se iubească? Sigur că e şi misterul atracţiei fizice, dar dincolo de asta sunt lucrurile pe care le împărtăşesc. Pur şi simplu s-a întâmplat să împărtăşim aceleaşi gusturi; dar ceea ce trebuie să facem acum este să împărtăşim totul. Totul! Dacă unuia dintre noi îi place ceva, înseamnă că acel lucru are în el ceva care să-ţi placă – iar celălalt trebuie să găsească acel ceva. Şi aici se cuprinde absolut orice lucru care îi place unuia dintre noi. Astfel vom crea mii de fire, mici şi mari, care ne vor uni. Atunci vom fi atît de apropiaţi încât va fi imposibil – inimaginabil – ca vreunul din noi să presupună că poate re-crea o apropiere asemănătoare cu altcineva. Iar încrederea noastră, a unuia în celălalt, se va baza nu numai pe dragoste şi loialitate, ci şi pe realitatea celor o mie de fire pe care le vom împărtăşi – o mie de fire împletite într-o unitate indestructibilă.

Aşa descrie autorul „Strălucitoarea Barieră”, care i-a ajutat să-şi păzească dragostea. Priveau în jurul lor la o lume în care dragostea nu dăinuia. Zâmbetul îndrăgostiţilor părea să promită eternitatea, dar prietenii care fuseseră îndrăgostiţi anul trecut se despărţeau anul acesta. Iată care au considerat ei că este cauza:

Ucigaşul dragostei era înstrăinarea care se furişa între cei doi. Faptul că dragostea e considerată un lucru sigur, mai ales după căsătorie. Faptul că cei doi încetează să mai aibă activităţi împreună. Găsirea unor pasiuni individuale, separate. „Noi” se tranformă în „eu”. Sinele. Preocuparea faţă de sine: ceea ce doresc eu să fac. Până la egoismul pur e doar un pas. Eşecul dragostei pare a fi generat de ură sau plictiseală sau infidelitate faţă de cel iubit. Dar acestea sunt doar rezultatele. Prima dată se insinuează înstrăinarea: eşecul din spatele eşecului.

Astfel, Sheldon şi Davy au indentificat duşmanii iubirii şi au discutat toate aspectele care ar putea aduce divergenţe: banii, socrii, copiii, luarea deciziilor. Ea în mine, iar eu în ea: inseparabilitatea îndrăgostiţilor. Aceasta era definiţia Strălucitoarei Bariere, care chiar şi-a atins scopul, făcând dragostea lor puternică.

Însă cartea Îndurare aspră nu se ocupă numai de dragostea lor, ci şi de convertirea celor doi la creştinism, urmărită pas cu pas, în cele mai interesante detalii. Iată cum privea la început Sheldon problema:

Eu unul pricepusem pretenţiile creştinismului în anii adolescenţei şi, din acel moment, îi întorsesem spatele. Cum putea o persoană inteligentă să creadă sincer că un evreu obscur, răstignit pe cruce, era Dumnezeu? Ceea ce mi se părea ciudat era faptul că destul de multă lume, nu doar nişte oi nătânge, ci oameni de o inteligenţă sclipitoare, păreau să creadă toată povestea. Era oare cu putinţă să fie mai mult la mijloc, să fie ceva ce mie îmi scăpa? Poate nu era rău să mai studiez problema. Cândva, într-o zi. Aşa, doar ca să fiu onest din punct de vedere intelectual. Nu că ar fi putut fi ceva adevărat. Totuşi trebuia să joc cinstit. Să aud ambele variante. Aşa aveam să fac. Într-o zi.

Acea zi a venit pe neaşteptate. Într-o zi, Sheldon a găsit-o pe Davy, soţia lui plângând, deşi el ştia că o lăsase liniştită când plecase. Păcatele ei, spunea ea, au ieşit la suprafaţă. Ce păcate? Ce păcate putea să fi săvârşit făptura aceasta devotată şi iubitoare? Nu acel gen de păcate pe care lumea le cataloghează drept păcate. Nu omorâse pe nimeni, nu furase aurul nimănui. Nu fusese infidelă, nu băuse pe ascuns, nu fusese necinstită sau trândavă, nu lovise nici măcar un câine. Dar uneori fusese morocanoasă sau repezită. Spusese lucruri dureroase anumitor oameni. Păcat: ştia că exista ceva ce se numea păcat pur şi simplu, ceva ce nici un psihiatru nu putea să ierte sau să explice. Acum ştiu, fireşte, că trecuse prin clasica experienţă a convingerii de păcat. Creştinismul ştie totul despre această temă, însă eu nu ştiam totul despre creştinism. Ogarul Cerului pornise în căutarea ei.

Scrierile lui C.S. Lewis au avut rolul hotărâtor pentru ei. Numai un om care şi-a pus întrebarea „este creştinismul fals?” poate ajuta un altul să răspundă la întrebarea inversă „este el adevărat?”, considera Sheldon Vanauken. Iată ce mai nota el: Nu e cu putinţă să fii creştin din întâmplare. Realitatea creştinismului trebuie să fie în mod covârşitor ori cea dintâi ori nimic. Aceasta sugerează un motiv pentru care creştinismul displace profund celor care se declară credincioşi doar cu numele sau necredincioşi: viaţa lor nu conţine nimic care să ocupe în mod covârşitor locul dintâi, ci doar multe pendulări.

Într-o zi, Sheldon i-a scris lui C.S. Lewis câteva dintre întrebările sale cele mai sincere, fără prea mari speranţe de a primi un răspuns. Spre surpriza lui, Lewis chiar i-a răspuns şi corespondenţa ce a urmat avea să-i zidească pe amândoi. Scrisorile au avut cea mai mare influenţă în convertirea lor, până când, în cele din urmă, Davy a făcut prima saltul credinţei. Azi, străbătând camera în lung şi în lat, am adunat laolaltă tot ce sunt, tot ce mă înspăimântă, tot ce urăsc, tot ce iubesc şi sper; ei bine, şi AM FĂCUT-O. Mi-am încredinţat toate căile mele lui Dumnezeu, în Hristos, scria ea.

După o perioadă în care îi displăcea profund tot ce făcea Davy pentru Dumnezeu, simţindu-se înşelat şi singur pentru că ea mergea la biserică fără el şi făcea lucruri fără el, Sheldon şi-a dat seama că nici pentru el nu mai era cale de întoarcere. Acum chiar întâlnise creştinismul. Omul nu se poate situa decât de o parte, scria el după capitularea sa. Aşa că eu aleg acum de ce parte să fiu: aleg frumuseţea, aleg ceea ce iubesc. Dar a alege să crezi este a crede. Asta e tot ce pot face: să aleg. Mărturisesc că am îndoieli şi Îl rog pe Domnul Isus să intre în viaţa mea. Nu ştiu dacă există Dumnezeu, dar spun un singur lucru: facă-mi-se după voia Ta. Nu pot afirma că nu am îndoieli, dar cer ajutor pentru că doresc să mi le pot învinge. Atât mai pot să spun: Cred, Doamne. Ajută necredinţei mele.

Ultima parte a cărţii descrie în foarte multe detalii în primul rând lupta de a-şi păstra iubirea şi spiritul de îndrăgostire în acest nou context al unei vieţi dedicate lui Dumnezeu, fapt ce i se părea lui Sheldon mai greu de făcut acum, văzând-o pe Davy mult mai dedicată lui Hristos şi slujirii alora decât petrecerii timpului numai ei doi. Apoi, a venit suferinţa. Boala lui Davy avea să-i reapropie foarte mult pe cei doi, ca apoi să-i despartă fizic, prin moartea ei.

Sheldon mărturiseşte că în toată această perioadă C.S. Lewis i-a fost un prieten de nădejde, fapt dovedit de scrisorile pe care şi le trimiteau şi prin ajutorul pe care Lewis i l-a oferit lui Sheldon în clarificarea anumitor gânduri pe care le avea. El este cel care îi spune că a avut parte de o îndurare aspră din partea lui Dumnezeu şi îi arată că el era gelos pe Dumnezeu pentru că Davy Îl iubea mai mult pe El decât pe Sheldon. Într-un fel moartea ei a fost lucrul cel mai bun pentru ea – pentru că nu şi-a compromis devotamentul faţă de Hristos şi pentru el – pentru că L-a adus aproape de Hristos şi l-a eliberat de această gelozie. Şi a fost lucrul cel mai bun pentru iubirea lor care a rămas astfel intactă şi pură, neatinsă de gelozie şi destrămare. Dragostea lor era acum în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu.

Dragostea poate muri în multe feluri, majoritatea mai înfricoşătoare chiar decât moartea fizică. Şi dacă toate iubirile pământeşti trebuie să moară într-un fel sau altul, moartea lui Davy – când ea şi el se iubeau – a fost moartea care a lăsat să se ghicească undeva primăvara sau renaşterea.

E greu să rezumi o astfel de carte cum este Îndurare aspră de Sheldon Vanauken, pentru că simţi că parcă nu mai are acelaşi impact istorisirea sentimentelor lui atunci când le reformulezi. Cel mai mare impact îl au exact spusele lui, felul sincer în care îşi descrie stările, emoţiile, nedumeririle, îndoielile, dar şi, la final, descoperirile şi recunoaşterea planului perfect al lui Dumnezeu. E o carte încărcată de trăiri, te impresionează la fiecare pagină, fie că e vorba de decizia lor de a-şi păstra iubirea proaspătă indiferent de circumstanţe şi de a nu lăsa nimic să-i înstrăineze unul de celălalt, fie că e vorba de boala lui Davy şi de felul în care aceasta chiar şi atunci se gândea mai mult la cum îi putea ajuta pe ceilalţi bolnavi din salon decât la sine însăşi. E un exemplu pentru mine, şi amândoi sunt un exemplu pentru mine în felul în care au abordat relaţia lor. Cred că sunt un model pentru orice cuplu, pentru că au atins o unitate şi o apropiere la care nu mulţi au ajuns. Iar în viaţa creştină, avem de învăţat de la modul profund intelectual de abordare al lui Sheldon şi dedicarea şi renunţarea la sine a lui Davy, abandonarea cu totul în braţele lui Hristos.

Sunt multe de spus despre cartea Îndurare aspră de Sheldon Vanauken, dar vrem să le descoperiţi chiar de la sursă, citind cartea, şi sperăm că v-am convins că merită să o faceţi.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s