Întâlnirea cu durerea ne pune în fața unei alegeri. Ori ne schimbăm, ori ne scufundăm în amărăciune, disperare sau hedonism. Ori acceptăm faptul că cel mai important lucru din viață nu este propria noastră persoană, felul în care ne simțim și ce ni se întâmplă aici, ori încercăm să înlăturăm durerea trăind pentru împlinirea unor vise mărunte.
Larry Crabb, Vise năruite
Pierderea ne obligă să vedem rolul dominant pe care îl joacă împrejurările în determinarea fericirii noastre. Pierderea ne ia toate proptelele de care ne sprijinim ca să ne fie bine. Ne trage preșul de sub picioare și ne prăbușim pe spate. Experiența pierderii ne aduce la limita extremă a ceea ce suntem fiecare.
Dar, când am ajuns la limita ultimă a ființei noastre, putem ajunge și la începutul unei relații vitale cu Dumnezeu. Eșecurile noastre ne pot duce la har și la o profundă trezire spirituală. E un proces care are loc frecvent cu cei care au trecut prin experiența pierderii. El începe adesea când stăm față în față cu slăbiciunile noastre și ne dăm seama cât de mult ne bizuim pe împrejurările favorabile, considerându-le ceva normal. Când intervine pierderea și schimbă în rău aceste împrejurări, furia, depresia și ingratitudinea ne dau pe față adevărata stare a sufletului, dezvăluindu-ne micimea sufletească. Constatăm atunci că identitatea noastră e una doar de suprafață.
Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii
Când dorințele noastre cele mai profunde se îndreaptă către altceva sau altcineva decât Dumnezeu, în sufletul nostru se naște un duh al îndreptățirii. Ne dorim ceva ce nu avem și credem că ni s-ar cuveni să avem. Dreptatea e de partea noastră. Așa credem. În felul acesta, când dorința devine tiranul nostru, rugăciunea devine pretenție.
Astfel, nu peste mult timp suntem prinși în ciclul dependenței. Orice ne aduce satisfacție îndepărtează de la noi durerea pentru moment, după care ne lasă în suflet un gol și mai mare, care, la rândul lui, ne face să cerem cu și mai multă vehemență alinare și vindecare. Ne pierdem astfel puterea de a alege.
Larry Crabb, Vise năruite
Darurile harului ne ies în cale tuturor. Trebuie doar să avem ochi ca să le vedem și să fim gata să le primim. Pentru asta va trebui să acceptăm un anume fel de sacrificiu, acela de a merge împotriva convingerii noastre și a crede că, oricât de dureroasă ar fi pierderea suferită, viața poate fi frumoasă, altfel decât a fost înainte, dar nu mai puțin frumoasă. N-o să mă refac niciodată după pierderea suferită, și mereu îmi va fi dor de cei plecați pentru totdeauna. Dar tot mă bucur de viață ca de o sărbătoare, de viața pe care am aflat-o ca urmare a dispariției lor. Am pierdut, dar am câștigat. Am pierdut universul pe care-l iubeam, dar am câștigat un sentiment mai profund al harului. Harul acesta mi-a dat puterea de a-mi clarifica scopul în viață și a redescoperi miracolul clipei prezente.
Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii
Visele năruite deschid ușa către vise mai bune, vise pe care nu le prețuim la adevărata lor valoare până când visele pe care le prețuim în mod greșit ne sunt distruse. Visele năruite distrug falsele așteptări, cum ar fi o viață creștină „biruitoare”, fără suferință sau eșecuri. Ele ne ajută să descoperim adevărata speranță. Avem nevoie de ajutorul viselor năruite pentru a ne redirecționa spre ceea ce ne dorim cel mai mult, pentru a ne crea un „apetit” pentru vise mai bune. Și, mai departe, a trăi pentru vise mai bune generează un sentiment nou, necunoscut înainte, pe care în cele din urmă îl vom recunoaște ca fiind cel al bucuriei.
Larry Crabb, Vise năruite
CARTEA E O VIAȚĂ 