Când dorințele noastre cele mai profunde se îndreaptă către altceva sau altcineva decât Dumnezeu, în sufletul nostru se naște un duh al îndreptățirii. Ne dorim ceva ce nu avem și credem că ni s-ar cuveni să avem. Dreptatea e de partea noastră. Așa credem. În felul acesta, când dorința devine tiranul nostru, rugăciunea devine pretenție.

Astfel, nu peste mult timp suntem prinși în ciclul dependenței. Orice ne aduce satisfacție îndepărtează de la noi durerea pentru moment, după care ne lasă în suflet un gol și mai mare, care, la rândul lui, ne face să cerem cu și mai multă vehemență alinare și vindecare. Ne pierdem astfel puterea de a alege.

Larry Crabb, Vise năruite