Etichetă: smerenia lui Hristos

Un strop de viață #471


Predicatorul scoţian al secolului douăzeci James Stewart face o descriere foarte frumoasă a contrariilor care alcătuiesc misterul personalităţii lui Isus: A fost cel mai supus şi mai smerit dintre toţi fiii omului şi totuşi a vorbit despre ziua când va veni pe norii cerului, cu gloria lui Dumnezeu. A fost atât de neînduplecat, încât duhurile rele şi demonii plângeau de frică la venirea Lui, dar a fost atât de genial, minunat şi prietenos încât copiilor le plăcea să se joace cu el, iar cei mici se cuibăreau în braţele Lui. Nimeni n-a fost nici pe aproape atât de îndurător cu păcătoşii şi, cu toate acestea, nimeni n-a folosit vorbe atât de aspre la adresa păcatului. A fost slujitorul tuturor, a spălat picioarele ucenicilor şi cu toate acestea a intrat cu demnitate în templu, iar negustorii şi schimbătorii de bani s-au călcat în picioare din cauza îmbulzelii când I-au văzut focul din priviri. I-a salvat pe alţii, dar, cu toate acestea, la final, pe El Însuşi nu S-a salvat. În toată istoria nu există nimic care să se compare cu unirea de contraste pe care o întâlnim în Evanghelii. Misterul lui Isus este misterul personalităţii divine.

Ravi Zacharias, Dezamăgit de creștinism?

Un strop de viață #196


Îl vedem cel mai clar pe Dumnezeu atunci când Îl vedem în lumina crucii. Crucea este nebunia lui Dumnezeu care este mai înţeleaptă decât puterea lumii. Prin cruce, Dumnezeu Îşi revelează umilinţa şi disponibilitatea de a sluji. La cruce Îl vedem pe Dumnezeu în zdrenţele Lui.

Pentru că slava lui Dumnezeu este reprezentată de zdrenţele lui Dumnezeu. Cel mai slăvit aspect al fiinţei Lui este că a luat asupra Lui zdrenţele noastre înainte să renunţe la noi. Dumnezeu a devenit ca noi – a devenit unul dintre noi – şi noi i-am văzut slava.

John Ortberg, O dragoste mai presus de rațiune

Un strop de viaţă #140


Pe lângă faptul că ne aduce aminte de darul extraordinar al lui Dumnezeu pentru noi, povestea Crăciunului ne îndreaptă, de asemenea, privirile spre acel tip de renunţare de sine şi smerenie în care suntem chemaţi să umblăm ca urmaşi ai lui Hristos. Dacă Domnul Cerului şi al pământului a renunţat la drepturile Sale de a fi observat, aplaudat şi respectat şi a luat forma unui servitor, nu ar trebui să fim şi noi dispuşi să umblăm pe aceeaşi cale? Cultura în care trăim ne îndeamnă încontinuu să luptăm pentru drepturile noastre, să cerem respect şi să ne luptăm pentru a fi recunoscuţi. Dar exemplul lui Hristos – începând de la primele momente ale naşterii Sale – ne spune exact contrariul.

În loc să ne chinuim să fim observaţi şi apreciaţi, noi trebuie să adoptăm o postură total diferită în fiecare domeniu al vieţii noastre, şi anume, una de umilinţă şi renunţare la sine. Fie că suntem recunoscuţi şi aplaudaţi, fie că nu suntem băgaţi în seamă, ar trebui să fie totuna pentru noi. Când vom umbla cu adevărat pe urmele Mielului, ne va interesa doar să-L cunoaştem şi să-L facem cunoscut pe El.

Leslie Ludy, „Humble Beginnings“