Astăzi vă aduc în atenţie cartea şi personalitatea unei figuri importante din istoria timpurie a creştinismului, un om a cărui operă este citată până în ziua de azi de mulţi autori creştini contemporani şi nu numai. Este vorba de Sfântul Augustin şi cartea sa intitulată Confesiuni.
Aurelius Augustinus s-a născut în Thagaste, la 13 noiembrie 354 în provincia nord-africană Numidia. Augustin pleacă la 17 ani la Cartagina pentru studii. O nouă etapă în viaţa lui Augustin se deschide în anul 383 când, la vârsta de 29 de ani, se află la Roma, în căutarea unui post care să-i permită împlinirea visului patern: cariera politic-administrativă. Acolo se întâlneşte cu Sfântul Ambrozie, care va deveni mentorul său şi cel care îl va îndrepta spre credinţa creştină.
În sâmbăta Paştilor anului 384, la vârsta de 33 de ani, Augustin primeşte botezul în prezenţa Sfântului Ambrozie, alături de câţiva alţi prieteni apropiaţi.
Augustin a scris mult în timpul vieţii sale, multe dintre operele sale vizând combaterea ereziilor vremii sau clarificarea şi definirea unor concepte creştine. Cartea pe care o avem în vedere astăzi, Confesiuni, este poate cea mai cunoscută dintre operele Sfântului Augustin. Ea a fost scrisă în ultimele luni ale anului 397 şi primele luni ale anului următor. Augustin avea atunci în jur de 44 de ani, şi trecuseră 11 ani de la botez. Continuă lectura „„Confesiuni“ de Sfântul Augustin”