„Răul și dreptatea lui Dumnezeu” de N.T. Wright


Vești despre acte de cruzime, decese și terorism – și, evident, despre pandemie – ajung la urechile noastre în fiecare zi. Suntem siliți să ne punem întrebări fundamentale despre Dumnezeu și natura răului care cer o decizie teologică matură, profundă, și niciodată superficială. Ce vom face? Cum vom răspunde? Ce rol avem noi de jucat în această dramă cosmică, în care răul pare să se infiltreze în toate aspectele vieții?

Continuă lectura „„Răul și dreptatea lui Dumnezeu” de N.T. Wright”

#SCRIPTUM20 – „Fiecare zi merită o șansă” de Max Lucado


În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum!

Până acum, am făcut o recapitulare a cărților editurii pe care le-am prezentat și noi de-a lungul timpului. Astăzi, însă, vom descoperi o carte nouă, pe care am citit-o de curând și dorim să v-o aducem în atenție.

Înainte de a trece la subiect, vă reamintim că le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna octombrie și regulamentul aici.


Astăzi vom descoperi câteva idei din cartea Fiecare zi merită o șansă. Navighează cu scop printre provocările vieții. Autorul cărții, Max Lucado, nu mai are nevoie de nicio introducere, fiind prezent în emisiunile noastre și pe blog încă de la primele sezoane.

Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Fiecare zi merită o șansă” de Max Lucado”

„Speranță de neclintit” de Max Lucado


Astăzi vă invit să răsuflați ușurați și să descoperiți că există speranță. O Speranță de neclintit așa cum ne arată Max Lucado în cartea cu același titlu.

Continuă lectura „„Speranță de neclintit” de Max Lucado”

„Veșnicia în desfășurare” de John Ortberg


Majoritatea dintre noi ne imaginăm veșnicia ca un timp care nu are sfârșit. Și totuși, tânjim după ceva mai mult decât o continuare infinită a vieții așa cum o experimentăm noi acum, cu toate suferințele și dezamăgirile ei.

De fapt, frica de existența nesfârșită are și un nume consacrat – apeirofobie – și poate fi la fel de tulburătoare ca și gândul morții.

Problema este că Isus nu vorbește despre mântuire în acești termeni, și nici despre viața veșnică. De fapt, Isus – și întreg Noul Testament, de altfel – definește viața veșnică doar o singură dată în mod specific și într-un fel care s-a pierdut din vedere la scară largă în zilele noastre: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3 NRSV).

Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la Evanghelie ca la niște cerințe minime care trebuie îndeplinite pentru a ajunge în cer? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la viața eternă ca la o experiență pe care o vom gusta numai după ce vom muri? Ce-ar fi dacă am înceta să ne gândim la creștini ca la niște oameni care cunosc despre Dumnezeu, ci să ne gândim la ei mai degrabă ca la niște oameni preocupați să devină ucenici care învață să-L cunoască pe Dumnezeu? Dacă mântuirea nu presupune doar ajungerea noastră în cer, ci mai cu seamă coborârea cerului în noi?

Acestea sunt întrebările pe care ni le lansează John Ortberg în cartea Veșnicia în desfășurare – Învățătura lui Isus despre mântuire, veșnicie și cum putem ajunge în cer.

Continuă lectura „„Veșnicia în desfășurare” de John Ortberg”

Ce am citit în septembrie 2021


În luna septembrie cititul a mers tare greu. În parte din pricina oboselii cauzate de schimbarea de rutină odată cu începerea școlii, în parte din cauza priorității acordate pregătirii sezonului aniversar al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, luna aceasta am reușit să citesc mai puțin decât aș fi vrut și aș fi putut. Printre cele 17 cărți parcurse luna aceasta se numără în mare parte cărți pentru copii, un roman, o carte de non-ficțiune și trei legate de Dumitru Cornilescu. În plus, am scris și despre o carte pe care am citit-o în august, dar despre care, spre ciuda mea, am uitat să scriu în articolul trecut.

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2021”