pregătire pentru sărbătoarea Paștelui – Pagina 6

Un strop de viață în preajma Paștelui #9

Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2: 12-15

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui #8

Pentru mulți dintre noi, rugăciunea înseamnă a vorbi cu Dumnezeu și cam atât. Și din moment ce, de obicei, pare a fi o chestiune unilaterală, rugăciunea înseamnă pur și simplu a-I spune ceva lui Dumnezeu. O astfel de idee este suficientă pentru a ne crea frustrare. Dacă formulez o întrebare, aștept un răspuns; dacă cer călăuzire, aștept un sfat, o soluție. Iar când pare că vorbesc singur în întuneric, nu-i de mirare că încep să percep rugăciunea ca monolog și chiar să mă întreb: cu cine vorbesc, cu Dumnezeu sau cu mine însumi?

Criza vieții noastre de rugăciune vine din faptul că mintea noastră este plină de idei despre Dumnezeu, în vreme ce inima noastră rămâne departe de El.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui #7

Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’ Matei 25:34-35, 40

La prima vedere, cuvântul „ospitalitate” evocă imagini precum o conversație plăcută, într-o atmosferă amiabilă, dulce, confortabilă, la un ceai. În cultura noastră, conceptul de ospitalitate și-a pierdut puterea și este de obicei folosit în cercuri în care suntem mai predispuși la o pietate diluată decât la o căutare serioasă după spiritualitatea creștină autentică. Însă, dacă existe vreun concept care merită restaurat la adevăratul lui potențial și la profunzimea lui originală, acela este conceptul ospitalității. Este unul dintre cei mai bogați termeni biblici, care ne poate adânci și lărgi înțelegerea despre relațiile cu semenii noștri. Atât Vechiul cât și Noul testament ne arată nu doar cât de serioasă este obligația noastră de a primi străinii în casele noastre, ci și faptul că acești oaspeți poartă cu ei daruri prețioase, pe care sunt gata să le ofere gazdelor receptive. Când Avraam i-a primit pe cei trei străini la Mamre, aceștia s-au revelat ca fiind Dumnezeul ce anunță că Sara, soția lui, va avea un fiu. Când văduva din Sarepta i-a oferit lui Ilie adăpost și mâncare, el s-a revelat ca om al lui Dumnezeu care i-a oferit belșug de ulei și făină și i-a sculat fiul din morți. Când cei doi care mergeau spre Emmaus L-au invitat pe străinul care mersese cu ei să rămână peste noapte, El S-a revelat, prin frângerea pâinii, ca fiind Domnul și Mântuitorul lor.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui #6

Știu că adevărata bucurie vine din a-L lăsa pe Dumnezeu să mă iubească în modul în care dorește El, fie că este prin sănătate sau prin boală, prin eșec sau prin succes, prin sărăcie sau prin belșug, prin respingere sau prin laudă. Este greu să spun „Voi accepta cu mulțumire tot ce Îți face Ție plăcere, Doamne. Facă-se voia Ta.” Însă știu că dacă voi crede cu adevărat că Tatăl meu este dragoste, va deveni posibil să spun aceste lucruri din inimă.

Charles de Foucauld a scris o rugăciune de abandonare care exprimă această atitudine spirituală foarte frumos. Este bine să ne rugăm această rugăciune cât mai des.

Știu că nu pot face această rugăciune să devină realitate prin puterile mele. Însă Duhul lui Dumnezeu care mi s-a dat mă poate ajuta să mă rog și să cresc spre împlinirea ei.

Tată,

mă abandonez în mâinile Tale;

fă cu mine ceea ce dorești.

Orice ai vrea să faci, Îți mulțumesc,

sunt gata pentru tot, accept totul.

Fie ca voia Ta să se facă în mine

și în toate cele create de Tine.

Doar acest lucru mi-l doresc,

O, Doamne.

În mâinile Tale îmi încredințez duhul,

Ți-l ofer cu toată dragostea inimii mele,

căci Te iubesc, Doamne, și mă ofer,

mă predau în mâinile Tale,

fără rezerve,

și cu încredere fără margini,

căci Tu ești Tatăl meu.

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.

Un strop de viață în preajma Paștelui #5

„Căci este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău* să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.’” (Matei 4:10)

Principala preocupare a lui Isus era să trăiască, constant, în prezența Tatălui și în ascultare de El. Abia apoi a devenit clară misiunea Sa în relația cu oamenii. Acesta este modelul pe care l-a prezentat și Apostolilor: „Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. (Ioan 15:8). Trebuie să ne reamintim continuu că prima poruncă, să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru, este cu adevărat cea dintâi. Mă întreb dacă noi credem asta cu adevărat. Uneori ni se pare că trebuie să oferim cât mai mult din inima, sufletul și cugetul nostru semenilor noștri, încercând din răsputeri să nu uităm de Dumnezeu. Sau cel puțin simțim că atenția noastră trebuie să fie împărțită egal între Dumnezeu și aproape. Însă porunca lui Isus este mult mai radicală. El cere un devotament complet față de Dumnezeu și doar față de El. Dumnezeu ne dorește întreaga noastră inimă, întreaga noastră minte și întregul nostru suflet. Grija față de aproapele izvorăște din această dragoste necondiționată și fără rezerve față de Dumnezeu, nu ca o activitate care ne distrage sau este în competiție cu atenția noastră către Dumnezeu, ci ca expresie a iubirii noastre pentru Dumnezeu care Se revelează ca Dumnezeu al tuturor oamenilor. În Dumnezeu ne regăsim semenii și descoperim responsabilitatea noastră față de ei. Am putea spune chiar că doar în Dumnezeu, aproapele devine aproapele nostru, și doar în și prin Dumnezeu devine posibilă slujirea noastră față de El.

Meditații din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.