Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2: 12-15
Dumnezeu există. Când pot spune asta cu întreaga mea ființă, am cunoașterea de Dumnezeu (gnosis) despre care vorbește Sfântul Ioan, și amintirea lui Dumnezeu (memoria dei) despre care scrie Sfântul Vasile cel Mare. A spune cu tot ce suntem, gândim și simțim, „Dumnezeu există” este cea mai tulburătoare afirmație pe care o poate face un om. Când afirmăm acest lucru din toată inima, cerurile și pământul se cutremură. Pentru că dacă Dumnezeu există, totul curge din El. Dacă vreau să știu dacă am ajuns la cunoașterea adevărată (gnosis) despre existența lui Dumnezeu, trebuie doar să conștientizez cum mă percep pe mine însumi. Sunt conștient de nevoile și dorințele mele, de abilitățile mele, de sentimentele mele. Punctul central pentru mine este „eu exist”. Sunt umplut de propria mea existență și, deși sentimentele mele de ură sunt diferite de sentimentele de iubire, iar dorința de putere este diferită de dorința de a sluji, toate sunt la fel atât timp cât ele identifică existența mea drept singura care contează cu adevărat. Însă, atunci când spun „Dumnezeu există”, propria mea existență nu mai poate rămâne punctul central, pentru că esența cunoașterii de Dumnezeu dezvăluie că existența mea derivă exclusiv din a Lui. Aceasta este adevărata experiență a convertirii. Nu-mi mai las conștiența propriei existențe să fie centrul din care îmi proiectez, deduc sau intuiesc existența lui Dumnezeu; deodată, sau încetul cu încetul, îmi descopăr propria existență revelată în și prin cunoașterea de Dumnezeu. Atunci înțeleg că mă pot iubi pe mine însumi și îl pot iubi pe aproapele doar pentru că Dumnezeu m-a iubit întâi. Experiența convertirii este descoperirea faptului că existența mea nu este centrul tuturor lucrurilor. Odată ce L-am „cunoscut” pe Dumnezeu, odată ce am experimentat dragostea Sa drept dragostea în care sunt ancorate toate experiențele mele umane, pot dori un singur lucru: să trăiesc în acea dragoste.
Persoana convertită nu spune că nimic nu mai contează, ci că totul contează și se întâmplă în Dumnezeu și că în Dumnezeu aflăm ordinea adevărată a tuturor lucrurilor. În loc să spună „Din moment ce știu că Dumnezeu există, nimic nu mai contează”, persoana convertită spune „Totul este acum învăluit în lumina divină, așadar nimic nu este neimportant”. Persoana convertită vede, aude și înțelege prin ochii, urechile și inima divină. Persoana convertită se cunoaște pe sine și cunoaște lumea prin Dumnezeu. Persoana convertită se află acolo unde Dumnezeu Se află, și din acel loc, totul contează: a oferi hrană, a-i îmbrăca pe cei dezgoliți, a spune o rugăciune, a zâmbi unui copil, a citi o carte și a dormi în pace. Totul a devenit diferit, deși totul a rămas la fel.
Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.
CARTEA E O VIAȚĂ 