Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’ Matei 25:34-35, 40

La prima vedere, cuvântul „ospitalitate” evocă imagini precum o conversație plăcută, într-o atmosferă amiabilă, dulce, confortabilă, la un ceai. În cultura noastră, conceptul de ospitalitate și-a pierdut puterea și este de obicei folosit în cercuri în care suntem mai predispuși la o pietate diluată decât la o căutare serioasă după spiritualitatea creștină autentică. Însă, dacă existe vreun concept care merită restaurat la adevăratul lui potențial și la profunzimea lui originală, acela este conceptul ospitalității. Este unul dintre cei mai bogați termeni biblici, care ne poate adânci și lărgi înțelegerea despre relațiile cu semenii noștri. Atât Vechiul cât și Noul testament ne arată nu doar cât de serioasă este obligația noastră de a primi străinii în casele noastre, ci și faptul că acești oaspeți poartă cu ei daruri prețioase, pe care sunt gata să le ofere gazdelor receptive. Când Avraam i-a primit pe cei trei străini la Mamre, aceștia s-au revelat ca fiind Dumnezeul ce anunță că Sara, soția lui, va avea un fiu. Când văduva din Sarepta i-a oferit lui Ilie adăpost și mâncare, el s-a revelat ca om al lui Dumnezeu care i-a oferit belșug de ulei și făină și i-a sculat fiul din morți. Când cei doi care mergeau spre Emmaus L-au invitat pe străinul care mersese cu ei să rămână peste noapte, El S-a revelat, prin frângerea pâinii, ca fiind Domnul și Mântuitorul lor.