Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’ Matei 25:34-35, 40
La prima vedere, cuvântul „ospitalitate” evocă imagini precum o conversație plăcută, într-o atmosferă amiabilă, dulce, confortabilă, la un ceai. În cultura noastră, conceptul de ospitalitate și-a pierdut puterea și este de obicei folosit în cercuri în care suntem mai predispuși la o pietate diluată decât la o căutare serioasă după spiritualitatea creștină autentică. Însă, dacă existe vreun concept care merită restaurat la adevăratul lui potențial și la profunzimea lui originală, acela este conceptul ospitalității. Este unul dintre cei mai bogați termeni biblici, care ne poate adânci și lărgi înțelegerea despre relațiile cu semenii noștri. Atât Vechiul cât și Noul testament ne arată nu doar cât de serioasă este obligația noastră de a primi străinii în casele noastre, ci și faptul că acești oaspeți poartă cu ei daruri prețioase, pe care sunt gata să le ofere gazdelor receptive. Când Avraam i-a primit pe cei trei străini la Mamre, aceștia s-au revelat ca fiind Dumnezeul ce anunță că Sara, soția lui, va avea un fiu. Când văduva din Sarepta i-a oferit lui Ilie adăpost și mâncare, el s-a revelat ca om al lui Dumnezeu care i-a oferit belșug de ulei și făină și i-a sculat fiul din morți. Când cei doi care mergeau spre Emmaus L-au invitat pe străinul care mersese cu ei să rămână peste noapte, El S-a revelat, prin frângerea pâinii, ca fiind Domnul și Mântuitorul lor.
Când ostilitatea este transformată în ospitalitate, străinii temători pot deveni oaspeți. În această nouă unitate, distincția dintre gazdă și oaspete devine artificială și se evaporă. Istoriile biblice ne arată nu doar că ospitalitatea este o virtute importantă, ci și că, în contextul ospitalității, gazda și oaspetele își pot dezvălui cele mai prețioase daruri și pot aduce viață unul pentru celălalt.
Este adevărat că singurătatea duce deseori la comportament ostil, dar că solitudinea este climatul ospitalității. Când ne simțim singuri, nevoia noastră de a fi plăcuți și iubiți este atât de mare, încât suntem hipersensibili la semnalele din mediul nostru, devenind ostili față de oricine este perceput că ne-ar respinge. Însă odată ce am găsit care este centrul vieții noastre și ne-am acceptat solitudinea, nu ca soartă, ci ca vocație, suntem gata să oferim altora libertatea. Odată ce devenim săraci, putem fi gazde bune. Faptul că o gazdă săracă este o gazdă bună este paradoxul ospitalității. Sărăcia este o dispoziție interioară care ne permite să renunțăm la zidurile și apărările noastre și să ne transformăm dușmanii în prieteni. Când spunem „Intră – casa mea este casa ta, bucuria mea este bucuria ta, tristețea mea este tristețea ta, viața mea este viața ta”, nu avem nimic de apărat, căci nu avem nimic de pierdut, ci totul de oferit.
Doamne Dumnezeul meu,
arată-mi dragostea și blândețea Ta,
Tu care ești blând și smerit cu inima.
Deseori spun „Domnul mă iubește”
însă acest adevăr nu pătrunde până în centrul inimii mele.
Fă ca aceste săptămâni să fie o ocazie pentru mine
de a renunța la rezistența mea față de dragostea Ta,
o ocazie să mă chemi mai aproape de Tine.
Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.
CARTEA E O VIAȚĂ 