Etichetă: Patimile lui Hristos

Un strop de viață #713


Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.

Ioan 19: 30

Culminația Evangheliei și culminația întregii povestiri a lui Israel e paradoxala „întronizare” a lui Isus pe cruce, momentul final al împlinirii marii povestiri scripturistice. Ultimul cuvânt al lui Isus, „tetelestai”, „S-a sfârșit!”, spune limpede asta. S-a încheiat povestea – povestea creației, povestea legământului lui Dumnezeu cu Israel.Poate începe acum o nouă creație, așa cum se întâmplă îndată după învierea lui Isus. Acum poate fi lansat noul legământ, când ucenicii sunt trimiși în lume înzestrați cu Duhul lui Isus. Acesta e modul în care povestea lui Israel ajunge la ținta ei și poate aduce acum roade în întreaga lume.

N.T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor

Un strop de viață #711


Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine, dar vine pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!

Ioan 14:30

Adepții lui Isus trebuie să înțeleagă cumplitele evenimente ale următoarelor douăzeci și patru de ore drept culminația unei bătălii cu un inamic real care lucrează prin trădarea lui Iuda și prin aspra putere a Romei. Și mai trebuie să înțeleagă implicarea lui Isus în această bătălie, mergând inclusiv până la aparenta ei pierdere, ca desfășurându-se sub comanda neimaginată până atunci a Celui la care Isus se referă drept „Tată” al Său.

Îmbrățișarea de către Isus a îngrozitoarei vocații de a muri pe cruce e văzută drept răsturnarea puterilor lumii, a modului puterii lumii.

N.T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor

Un strop de viață #709


Atunci când a murit pe cruce, Isus câștiga victoria asupra „stăpânitorilor și autorităților” care-și croiseră această lume în felul lor violent și distrugător.

Instaurarea Împărăției lui Dumnezeu înseamnă detronarea împărățiilor lumii, nu pentru a le înlocui cu alta rămasă în chip fundamental de același fel (croindu-și o cale printr-o forță a armelor superioară), ci pentru a o înlocui cu una a cărei putere e cea a slujirii și a cărei tărie e tăria iubirii.

N.T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor

Un strop de viață #479


În acea îngrozitoare relatare a Patimilor există o aluzie emoţională şi clară la faptul că autorul tuturor lucrurilor a suferit (într-un fel de neînchipuit) nu numai agonia, ci şi îndoiala. Stă scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău.” Nu. Dar Domnul Dumnezeul tău se poate ispiti pe Sine. Şi se pare că tocmai asta s-a întâmplat în grădina Ghetsimani. Într-o grădină Satana l-a ispitit pe om; şi tot într-o grădină Dumnezeu l-a ispitit pe Dumnezeu. El a trecut, într-un fel suprauman, prin grozăvia omenească a pesimismului. Lumea s-a cutremurat şi soarele s-a întunecat pe cer nu în momentul Răstignirii, ci la strigătul de pe cruce: strigătul care mărturisea că Dumnezeu îl părăsise pe Dumnezeu.

G.K Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

Un strop de viață #473


Isus a trăit ca om pe pământ, astfel că nimeni nu va putea să se scuze, să vină cu tot felul de motive care să-i susţină neputinţa. Domnul le va spune că şi El a fost om, a fost bătut, flămând şi ispitit. Prin ce trecem noi, El prin toate a trecut. Deci, nu avem a face cu un judecător care nu ştie ce înseamnă ispită, foame, suferinţă sau ură din partea semenilor. El le-a gustat pe toate acestea. În faţa Judecătorului, care este Isus, noi nu avem de făcut decât acel lucru: ne plecăm până la pământ la aşternutul picioarelor Lui şi-I spunem: „Doamne, iartă-mă!”. Pavel aşa a şi spus: „N-am cu ce să mă laud, decât cu slăbiciunile mele”.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii