Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
Luca 24: 25-27
Pentru Luca e limpede că evenimentele care-L implică pe Isus sunt evenimentele în care întreaga istorie anterioară a lui Israel e rezumată și condusă spre ținta ei fixată de Dumnezeu. Dar acesta nu e un lucru pe care cititorii ocazionali îl pot vedea dintr-o clipită. Nu e un lucru pe care să-l recunoască pe loc Caiafa sau fariseii atunci când adepții lui Isus au început să vestească faptul că acesta înviase din morți. Poporul trebuia „să cerceteze zi de zi Scripturile dacă acestea ar fi așa” (Faptele Apostolilor 17:11). Ceea ce autorii evangheliilor sunt dornici să transmită – și anume că viața, moartea și învierea lui Israel, chiar dacă nimeni nu se aștepta la așa ceva și multora nu le-a plăcut felul în care aceasta se prezentase – e un lucru care, asemenea lui Isus cel înviat, poate fi văzut doar de ochiul credinței. Povestea are un sens ca întreg, sau n-are nici unul.
N. T. Wright, Cum a devenit Dumnezeu Împărat. Povestea uitată a Evangheliilor