Alte 6 recomandări de Advent și Crăciun


Uitându-mă prin arhiva sezoanelor trecute am descoperit că nu am prezentat până acum într-un articol episodul de Advent de acum doi ani în care am ales amândouă câte 5 cărți pe care să vi le recomandăm pentru această perioadă festivă din an.

Cărțile alese se împart în două mari categorii: cărți despre Nașterea Domnului, fie că sunt cu meditații despre Nașterea Domnului sau pe teme biblice ȘI cărți în care acțiunea se petrece de Crăciun, într-o epocă sau alta, cu referire sau nu la semnificația religioasă, dar cu un îndemn la aplicarea valorilor creștine. Am inclus, așadar, devoționale, poezii, scrisori, povestiri, romane, cărți ilustrate pentru copii și chiar o mică enciclopedie.

Acesta este unul dintre episoadele noastre preferate care credem că merită mai degrabă ascultat în întregime, dar am ales câteva dintre recomandări (3 de fiecare) să rămână și în scris.

Continuă lectura „Alte 6 recomandări de Advent și Crăciun”

„Emanuel” de Ruth Chou Simons


Dacă există un singur nume al lui Isus care să surprindă întreaga inimă a lui Dumnezeu, acesta este Emanuel – Dumnezeu cu noi. Niciun alt nume nu exprimă atât de adecvat plinătatea dorinței lui Dumnezeu de la începutul timpului de a fi în părtășie cu cei care Îi poartă chipul și de a fi Dumnezeul lor. El întotdeauna Și-a dorit că noi să fim cu El. Când păcatul a distrus părtășia, Dumnezeu a pus în mișcare planul Său să ne aducă înapoi la El. Când noi nu am putut fi cu El, El a venit la noi.

Aceasta este vestea cea bună: Că Dumnezeu cu noi – Domnul Isus Hristos – a plecat de la dreapta Tatălui pentru a fi cu noi, a trăi printre noi și a fi răstignit pentru ca El să devină Dumnezeu în noi și Dumnezeu pentru noi. Fără Dumnezeu cu noi, nu am sărbători Crăciunul. Fără Crăciun, nu am sărbători învierea. Fără înviere, nu am avea speranța unei veșnicii cu Dumnezeu. Răscumpărarea – salvarea lui Dumnezeu de păcatul nostru – a avut întotdeauna de-a face cu a fi cu Dumnezeul nostru, Tatăl nostru, pentru totdeauna – neîngrădiți, fără rușine, fără teamă, copleșiți de măreția și de marea dragoste a lui Dumnezeu.

Dumnezeu cu noi este adevăratul dar de Crăciun.

Continuă lectura „„Emanuel” de Ruth Chou Simons”

„Descoperă frumusețea numelor lui Isus” de Asheritah Ciuciu


Descoperă frumusețea numelor lui Isus este invitația pe care ne-o lansează Asheritah Ciuciu, autoarea unei cărticele cu meditații de Advent.

Suntem atât de absorbiți de toate pregătirile, încât dimineața de Crăciun vine peste noi pe nesimțite și ajungem să ne simțim vinovați că nu avem mai mult entuziasm față de Isus în ziua în care ar trebui să sărbătorim nașterea Sa, observă ea în introducerea cărții.

Continuă lectura „„Descoperă frumusețea numelor lui Isus” de Asheritah Ciuciu”

Descoperă numele lui Isus – Emanuel (Dumnezeu este cu noi)


Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu și-I vor pune numele Emanuel, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. (Matei 1:23) Continuă lectura „Descoperă numele lui Isus – Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”

Un strop de viață #816


Dumnezeul care poartă răni nu spune: „Nu te teme, căci îți voi oferi toate răspunsurile.”

El nu spune: „Nu te teme, căci îți voi lua toată durerea.”

El nu spune: „Nu te teme, căci voi face tot ce credeți voi.”

Dumnezeul care poartă răni este Cel Preaînalt, Dumnezeul Cel Atotputernic, care spune ca și cum te-ar îmbrățișa: „Nu te teme, căci Eu sunt aici.”

Cum ar fi dacă în loc să ne dorim lucruri bune pentru noi, ne-am dori un Dumnezeu bun care să fie cu noi?

Problema răului este rezolvată prin prezența lui Emanuel: Dumnezeu este cu noi.

Ann Voskamp, When You Ask “Why, God?” [How To Surprisingly Rise & Turn the Question of Suffering Into The Answer We Need]