Ema (4 ani și 10 luni) a ales să recomande Pandora de Victoria Turnbull, pe care o găsiți la Humanitas din 2017. Este o carte plină de candoare, deosebit de plăcută la atingere. Îi însoțește pe copii printr-o călătorie a emoțiilor: tristețea, singurătatea, entuziasmul împrietenirii, empatia, grija față de celălalt, dezamăgirea și chiar disperarea, speranța și bucuria regăsirii. O carte care a cucerit-o pe Ema și care, deși are text puțin, reușește să îi susțină atenția pentru perioade rezonabile de timp. Din punctul meu de vedere, e puțin cam scumpă, dar poate o veți găsi la biblioteca!
Din observațiile mele cu privire la Ema și experiența cititului împreună, pot spune că la ea a prins foarte bine orice titlu din colecția Pettson și Findus de Sven Nordqvist. Sunt cărți pe care noi le-am descoperit mai întâi în limba germană și despre care, la vremea aceea, sora mai mare a Emei spunea că sunt „cele mai distractive cărți citite vreodată” de ea. M-am bucurat enorm că au fost traduse (și încă foarte bine) la Editura Panda! Povestea motanului Findus, a bătrânelului „foarte ordonat” Pettson și a flecăreților mereu puși pe șotii îi ține pe copiii mei cu sufletul la gură până la final!
Elisa (6 ani și 10 luni) mi-a zis că recomandă Doctorul Aumădoare de Kornei Ciukovski, o carte clasică, apărută într-un format atrăgător la Arthur Retro. A descoperit-o la un club de lectură la care s-a citit primul capitol și de atunci până am reușit să ii cumpărăm cartea m-a întrebat întruna de ea!
Pentru alți copii de vârsta Elisei sau care se află la stadiul citirii independente deja, așa cum era ea acum câteva luni, pot recomanda o Biblie pe care Elisa a terminat-o într-o săptămână și un pic. Este vorba despre Biblia pentru fiecare zi, o ediție îngrijită de Societatea Biblică Interconfesională din România. Este un format clasic cu câte o povestire biblică pentru fiecare zi, un verset și o întrebare. Ceea ce mă face să recomand această versiune de Biblie pentru copii este, în primul rand, calitatea textului și apoi frumusețea ilustrațiilor. Textul este editat impecabil, este accesibil, natural, lipsit de tendința limbajului de lemn pe care l-am întâlnit în alte Biblii pentru copii.Mulțumim copiilor și Marianei!
PS: Recomandările ei din 2016.





