Un strop de viață #163


Darurile, răsplăţile şi minunile au venit cu un singur scop măreţ: ca tu să priveşti pentru totdeauna gloria lui Dumnezeu în Cristos, şi privind la ea să devii acel om care îşi găseşte plăcerea în Dumnezeu mai mult decât în orice, iar găsindu-ți plăcerea în El să exprimi frumuseţea şi valoarea Lui supremă cu o strălucire şi o fericire tot mai mare, pentru eternitate.

John Piper, Dumnezeu e Evanghelia

Un strop de viaţă #133


Noi Îl admirăm pentru gloria Lui, dar şi mai mult pentru faptul că gloria Lui se împleteşte cu smerenie; noi Îl admirăm pentru transcendenţa Lui, dar şi mai mult pentru că transcendenţa Lui este însoţită de bunăvoinţă.

Noi Îl admirăm pentru dreptatea Sa lipsită de compromisuri, dar şi mai mult pentru că aceasta este temperată de îndurare; noi Îl admirăm pentru măreţia Sa, dar şi mai mult pentru că este o măreţie în blândeţe; noi Îl admirăm pentru că este deopotrivă cu Dumnezeu, dar şi mai mult pentru că, deşi este deopotrivă cu Dumnezeu, totuşi are o profundă reverenţă daţă de Dumnezeu; noi Îl admirăm pentru că a fost vrednic de orice lucru bun, dar şi mai mult pentru că vrednicia Lui a fost însoţită de o răbdare uluitoare care a suferit răul; noi Îl admirăm pentru domnia Lui suverană peste lume, dar şi mai mult pentru că această domnie a fost îmbrăcată într-un spirit de ascultare şi supunere; noi adorăm felul în care i-a uluit cu înţelepciunea Sa pe cărturarii îngâmfaţi, dar şi mai mult faptul că a fost suficient de simplu ca să-i iubească pe copii şi să petreacă timp cu ei; şi Îl admirăm pentru că a fost în stare să potolească furtuna, dar şi mai mult pentru că a refuzat să folosească acea putere ca să-i lovească pe samariteni cu foc din cer şi apoi ca să coboare de pe cruce.

John Piper, Dumnezeu e Evanghelia

„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper


Când a fost ultima dată când ai primit o veste bună? Dacă nu ai mai primit demult una, îţi vom da noi o veste bună. O Evanghelie. Dar nu orice Evanghelie, ci Evanghelia lui Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Evanghelia, susţine John Piper în cartea sa cu acelaşi titlu în care ne îndeamnă să medităm asupra dragostei lui Dumnezeu care S-a dăruit pe Sine.

Iată cum explică John Piper titlul cărţii, Dumnezeu este Evanghelia: Când spun că Dumnezeu este Evanghelia, vreau să spun că binele cel mai mare, cel mai bun, suprem şi decisiv al Evangheliei, fără de care niciun alt dar nu ar fi bun, este gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos revelată spre satisfacţia noastră veşnică.
Continuă lectura „„Dumnezeu e Evanghelia“ de John Piper”