Avem un Mare Preot care înțelege simțământul infirmităților noastre.
Dacă ar fi înțeles și numai faptul că suntem infirmi, și ar fi fost suficient. Însă El a înțeles simțământul infirmităților noastre -nu doar infirmitățile, nu doar slăbiciunea, nu doar blocajele afective și conflictele interne, ci și durerea provocată de ele. El înțelege frustrarea, anxietatea, depresia, rănile, sentimentul abandonării, al singurătății, al izolării și al respingerii.
Care este dovada acestui lucru?
„În zilele Sale pământești”, în timp ce Isus era om, El „a adus rugăciuni și cereri” (Evrei 5:7). Liniștit? O,nu. El „a adus rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.”
Toate trimit la Ghetsimani, la patimi și la suferință, la crucea Domnului nostru, spunând parcă: „Iată, a experimentat totul. Știe ce înseamnă să strigi cu lacrimi. S-a luptat cu sentimente care aproape L-au zdrobit. El știe. A trecut prin asta și simte alături de tine. El suferă împreună cu tine. Faptul că Dumnezeu nu numai că știe și Îi pasă, ci și înțelege pe deplin, este cel mai terapeutic factor în vindecarea sufletelor noastre vătămate.
David A. Seamands – Leac pentru suflete vătămate
