Sunt creștin datorită acelei clipe când, pe cruce, Isus a băut până la fund cupa amărăciunii omenești și a strigat: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Ceea ce vreau să subliniez nu sunt cuvintele, ci faptul că a simțit părăsirea umană în forma sa extremă; vreau să spun că Dumnezeu este cu noi, nu dincolo de noi. Sunt creștin deoarece înțeleg că acel moment al suferinței lui Cristos are o semnificație pentru viața mea, și semnificația lui este că natura absolut solitară și singulară a suferinței omenești extreme este o iluzie. Nu sugerez că vor coborî îngerii din cer ca să te slujească atunci când vei muri. Ideea pe care vreau s-o evidențiez este că suferința lui Cristos face ca mila omenească supremă – chiar pănă la sacrificiul final – să fie posibilă. Iubirea omenească poate să ajungă chiar și în moarte, dar nu și dacă ea este doar iubire omenească.

Christian Winman, My Bright Abyss, citat de Philip Yancey în Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?