Un strop de viață #757


John Donne, parohul catedralei St.Paul de la Londra, a înmormântat sute de oameni în anii cei mai cumpliți ai epidemiei de ciumă din secolul al XVII-lea. Când a crezut că el însuși a fost infectat și că nu mai are scăpare, a scris următoarea declarație sfidătoare:

Moarte, nu te lăuda, chiar dacă unii te-au numit

Puternică și înspăimântătoare, căci nu ești nicidecum așa…

După un somn scurt ne vom trezi pe veci,

Și moartea va dispărea; moarte, tu vei muri.

Moartea morții este un mesaj pe care lumea întreagă trebuie să-l mai audă o dată.

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #755


Nimic nu poate compensa absența cuiva drag, și este greșită orice încercare de a găsi substitute; trebuie pur și simplu să fim tari și să mergem înainte. Aceasta pare foarte greu la început, dar în același timp este o mare consolare. Golul rămâne, și el păstrează legătura dintre noi. Este o nesăbuință să spui că Dumnezeu umple golul. Dumnezeu nu-l umple; dimpotrivă, îl păstrează neschimbat, și aceasta ne ajută să păstrăm vie comuniunea din trecut unii cu alții; chiar și cu prețul durerii.

Dietrich Bonhoeffer, citat de Philip Yancey, în Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #753


În cele din urmă vom trăi fericiți pentru veșnicie, dar numai după ce povestea răscumpărătoare se va fi încheiat, ceea ce înseamnă că trebuie să mai treacă ceva timp până atunci. Deocamdată, suntem undeva pe la mijlocul poveștii, ca și cum am fi prinși în haosul și dezordinea proiectului pe jumătate încheiat al reconstruirii unei case. Poate că ne-a rămas un singur capitol din poveste, sau poate că mai avem cincizeci. Poate că vom continua la fel și în anii viitori, sau poate că suntem în pragul unor schimbări dramatice pe care dacă le-am cunoaște de acum, am leșina de frică sau de mirare, sau de ambele. Poate ne așteaptă faza cea mai fericită a vieții noastre, sau cea mai nefericită. Pur și simplu nu știm, și nici nu putem ști…

Cunosc o singură opțiune bună: alegerea de a rămâne în povestea răscumpărătoare. Oricât de neclară ne-ar fi, putem să avem încredere că Dumnezeu este Cel care o scrie…

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #749


Concepția creștină despre suferință se definește prin cuvântul răscumpărătoare. Deși suferința în sine poate oferi motive pentru proteste vehemente, ea poate avea totuși un rol pozitiv în viață – cu alte cuvinte, poate fi răscumpărată. Mă împotrivesc acelora care consideră că Dumnezeu trimite suferința pentru a îndeplini un scop bun. Nu, eu nu am găsit nicăieri în Evanghelii ca Isus să fi spus cuiva în suferință: „Motivul pentru care suferi de hemoragie ( sau de paralizie sau lepră) este că Dumnezeu lucrează la caracterul tău.” Isus nu a ținut oamenilor teorii; El i-a vindecat. Cu toate acestea, aproape toate pasajele din Noul Testament despre suferință analizează modul în care până și un lucru „rău” poate fi răscumpărat pentru bine.

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?

Un strop de viață #747


Credința creștină, clădită pe temelia ei iudaică, are o concepție atât de nuanțată [despre durere] încât pare paradoxală. Pe de o parte încurajează protestul, ba dă chiar cuvintele ce pot fi folosite în acest scop. Pe de altă parte, o rază sfidătoare de speranță iluminează pasajele de protest ale Bibliei. Urmașii lui Isus își bazează afirmațiile pe credința fermă că într-o zi Dumnezeu va vindeca planeta de durere și moarte. Dar până va veni ziua aceea, argumentele în favoarea lui Dumnezeu trebuie să se bazeze pe dovezi incomplete. Nu putem reconcilia lumea noastră răvășită de durere cu un Dumnezeu iubitor fiindcă ceea ce experimentăm noi acum nu este ceea ce Dumnezeu intenționează pentru noi. Isus Însuși S-a rugat ca voia lui Dumnezeu să se facă „precum în cer așa și pe pământ”, o rugăciune ce își va primi pe deplin răspunsul abia atunci când răul și suferința vor fi, în sfârșit, înfrânte.

Philip Yancey, Întrebarea care nu dispare niciodată: De ce?