Ne bucurăm să începem anul cu o scurtă listă de noutăți din domenii diverse: consiliere creștină, biografii, cărți pentru copii sau chiar cărți despre lectură.
Iată ce ne-a atras atenția la început de 2022:

„Leac pentru suflete vătămate” – David A. Seamands. Când am văzut că această carte a fost reeditată, am sărit în sus de bucurie, și am marea plăcere să o împărtășesc și cu voi. Leac pentru suflete vătămate este o carte de căpătâi pentru consilierea creștină.
David Seamands (1922-2006) a publicat cartea în 1981 și a abordat pentru prima dată subiecte sensibile precum trauma, abuzul în relații sau depresia, recunoscând împletirea dintre cauzele materiale, biologice, și cele psihologice ale rănilor sufletului și combătând ideea că „credința” sau „rugăciunea” duc automat la vindecare. Autorul ne ajută să înțelegem de ce unele răni se repară mai greu decât altele, și care este calea spre vindecare pentru fiecare dintre acestea. Sunt subiecte care au fost dezvoltate mai apoi de alți consilieri creștini precum Gary Collins sau Larry Crabb, însă David Seamands este considerat pionier în acest domeniu. Leac pentru suflete vătămate este una dintre cărțile care a stat la baza seriei începute anul trecut aici pe blog, Devenind o prezență vindecătoare. La noi a mai fost tradusă în 2006, însă nu a mai fost disponibilă de atunci încoace. Așa că, acum că a reapărut, v-o recomand cu căldură.
Continuă lectura „Noutăți editoriale – ianuarie 2022”