Un strop de viaţă #454


Isaia 58:6-10

Prin har, astăzi voi posti de la apatie şi indiferenţă pentru că noi nu suntem aici ca să facem o impresie bună, ci ca să aducem o schimbare. Astăzi voi fi mâinile şi picioarele lui Hristos oriunde pot pentru că El mi-a dat inima Lui ca să pot face asta. Ne pocăim de faptul că nu ne pasă de văduvă şi de orfan, ci ne pasă mai mult să părem că suntem în rând cu lumea, pentru că Tu spui că o astfel de credinţă este o prefăcătorie, un fals, o fraudă.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 6

Cartea e o viaţă – sezonul 9, episodul 5


Săptămâna aceasta în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ vă aducem în atenţie o culegere de predici ale pastorului A.W. Tozer intitulată Isus, Căpetenia credinţei noastre.

Sâmbătă, 26 martie de la ora 16:30 descoperiţi ce înseamnă credinţa despre care vorbeşte autorul Epistolei către Evrei urmărind exemplele pe care acesta ni le oferă.

Aflaţi ce înseamnă să avem o credinţă ca a lui Enoh, Noe sau Avraam în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.

Un strop de viaţă #449


În ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, am mai trecut pe aici. L-am certat, nu am crezut în El, L-am acuzat şi am renunţat la orice învoială făcusem cu El. Dar, până la urmă, am descoperit că este capabil să-mi restaureze credinţa pentru că El mă cunoaşte mai bine decât îmi cunosc eu sora. Şi-a făcut apariţia, în mijlocul durerii viscerale, în moduri pline de putere pe care nu le puteam nega, lăsându-mă pe deplin conştient de faptul că El fusese acolo.

Nici n-aş putea să încep să mă gândesc că voi crede întotdeauna în El, că Îl voi iubi, că Îl voi ierta, că-L voi lăsa înăuntru, dar, până acum, în mijlocul celor mai dificile situaţii personale El nu m-a părăsit.

Nu a răspuns la toate întrebările mele şi cu siguranţă nu a „lucrat toate lucrurile spre bine“ în felul în care m-aş fi aşteptat.

Dar odată când mă aflam în locul cel mai de jos, El a intrat în lumea mea distrusă aşa de neaşteptat şi într-un mod atât de palpabil încât până şi inima mea ciudată n-a putut să-i nege prezenţa.

Matt Bays, „when you just want to find God in the ruins of everyday life“

 

„Pericolele unei credinţe superficiale – trezirea din letargia spirituală“ de A.W. Tozer


tozer credintaAstăzi vă propun să descoperiţi cartea binecunoscutului autor A.W. Tozer, Pericolele unei credinţe superficiale – Trezirea din letargia spirituală. În această carte Tozer deplânge spiritul lumesc infiltrat în viaţa Bisericii, prezintă care sunt pericolele unei atitudini lumeşti, efectele ei şi câteva metode de prevenţie sau soluţii.

În partea I a cărţii, autorul identifică Pericolele cu care se confruntă Biserica evanghelică. Iată câteva dintre acestea. În primul rând, caracterul lumesc care a început să domine în viaţa Bisericii, care se manifestă prin spiritul divertismentului, spiritul de letargie şi spiritul uşuratic.

Biblia nu face nici un compromis cu lumea. Biblia are un mesaj pentru Biserica Evanghelică, o cheamă acasă. Biblia întotdeauna ne trimite în lume, dar niciodată să facem compromisuri cu lumea; şi niciodată să umblăm în căile lumii, ci doar să mântuim pe câţi putem. Aceasta e directiva, declară Tozer. Continuă lectura „„Pericolele unei credinţe superficiale – trezirea din letargia spirituală“ de A.W. Tozer”

„Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară“ de Joni Eareckson Tada


joniJoni Eareckson Tada, împreună cu Kay Strom, a adunat poveştile a 15 oameni deosebiţi în cartea cu titlul Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară. Joni însăşi are o poveste extraordinară. Rămasă paralizată de la gât în jos în 1967 în urma unui accident de înot, a înfiinţat în 1979 organizaţia Joni and Friends, care urmăreşte să-i ajute pe oamenii cu dizabilităţi şi să le dea speranţă printr-o relaţie personală cu Dumnezeu.

Prin intermediul acestei organizaţii Joni a cunoscut mulţi oameni deosebiţi, care au încurajat-o la rândul lor şi s-a gândit că ne-ar folosi şi nouă să-i cunoaştem pe câţiva dintre ei. Iată cum motivează ea scrierea cărţii Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară: Nu ne gândim întotdeauna la realităţile divine nevăzute care există în jurul nostru şi, cu siguranţă, nu ne concentrăm atenţia asupra cerului aşa cum ar trebui. De aceea ne este de folos să citim relatări despre oameni obişnuiţi care, în ciuda multor obstacole, păşesc pe teren. […] Au învăţat să fie credincioşi şi să slujească în mod altruist spre gloria lui Dumnezeu şi să fie puternici printr-o autoritate mai mare. Au învăţat adevăratul sens al libertăţii. Continuă lectura „„Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară“ de Joni Eareckson Tada”