În ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, am mai trecut pe aici. L-am certat, nu am crezut în El, L-am acuzat şi am renunţat la orice învoială făcusem cu El. Dar, până la urmă, am descoperit că este capabil să-mi restaureze credinţa pentru că El mă cunoaşte mai bine decât îmi cunosc eu sora. Şi-a făcut apariţia, în mijlocul durerii viscerale, în moduri pline de putere pe care nu le puteam nega, lăsându-mă pe deplin conştient de faptul că El fusese acolo.

Nici n-aş putea să încep să mă gândesc că voi crede întotdeauna în El, că Îl voi iubi, că Îl voi ierta, că-L voi lăsa înăuntru, dar, până acum, în mijlocul celor mai dificile situaţii personale El nu m-a părăsit.

Nu a răspuns la toate întrebările mele şi cu siguranţă nu a „lucrat toate lucrurile spre bine“ în felul în care m-aş fi aşteptat.

Dar odată când mă aflam în locul cel mai de jos, El a intrat în lumea mea distrusă aşa de neaşteptat şi într-un mod atât de palpabil încât până şi inima mea ciudată n-a putut să-i nege prezenţa.

Matt Bays, „when you just want to find God in the ruins of everyday life“