Ce am citit în octombrie 2021


În luna octombrie am citit cele mai multe cărți comparativ cu celelalte luni ale anului 2021 – 28 de cărți, mai exact – , majoritatea cărți pentru copii, după cum probabil ați ghicit deja cei care citiți aceste articole de ceva vreme. Am citit însă și o minunăție de carte pentru unul dintre episoadele sezonului aniversar #ceov10ani, am terminat de recitit seria Anne (suspin…) și am citit chiar și niște poezie japoneză. Haideți să vedem care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în octombrie 2021”

„O temă de o frumusețe neștiută până atunci” – Muzica Ainurilor


Elen síla lúmenn’ omentielvo. O stea strălucește la ceasul întâlnirii noastre!

După postarea de pe 25 martie (Tolkien Reading Day), mi-am propus să recitesc Silmarillion și alte lucrări de-ale lui J.R.R. Tolkien și să revin cu câteva gânduri cu care am rămas în urma lecturii, astăzi, pe 22 septembrie – o altă zi specială pentru cititorii lui Tolkien, Hobbit Day, pentru că, conform anexelor din Stăpânul Inelelor, astăzi este ziua de naștere a două dintre cele mai îndrăgite personaje de pe Pământul de Mijloc, Bilbo și Frodo Baggins. Continuă lectura „„O temă de o frumusețe neștiută până atunci” – Muzica Ainurilor”