În ciuda tuturor neajunsurilor noastre, nu putem trăi viața creștină separați unii de alții. În fond, roada Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor – reclamă trăirea în comunitate. Acestea sunt virtuți ale comunității care trebuie cultivate într-un fel ce nu se poate realiza în izolare.
Lee Strobel, În apărarea lui Isus
Când ne prefacem că ne este bine, ne lipsim de relații autentice cu Dumnezeu, cu alții și cu noi înșine. Dar lamentația, o expresie sinceră a durerii, este o rugăciune pe care Dumnezeu nu o reduce niciodată la tăcere și nu o risipește.
Este o rugăciune autentică ce Îl invită pe Dumnezeu să ne întâlnească exact acolo unde ne aflăm, nu unde pretindem că suntem.
Este limbajul pentru cei credincioși, pentru că Îl cunoaștem pe Cel care ne ține durerea.
Și El nu ne reduce niciodată la tăcere strigătele. Chiar mai mult decât atât, El plânge cu noi.
Vor fi perioade în care fiecare dintre noi va plânge singur. Dar izolarea nu este pentru niciunul dintre noi destinația finală.
Adevărata putere nu este să pretinzi că totul este bine și să-i ții pe Dumnezeu și pe ceilalți la distanță. Adevărata putere este să-i facem pe ceilalți părtași durerii noastre. Adevărata putere este să mărturisim că avem nevoie de salvarea lui Dumnezeu din nou și din nou.
Pentru că Dumnezeu ne iubește prea mult ca să ne lase să plângem fără să ne salveze.
Esther Fleece, „A New Way to Pray: How To Talk to God When You’re Broken”
Nu trebuie crezut că Biserica e o societate de oameni desăvârşiţi care fac lucruri mari. E societatea unor păcătoşi iertaţi care-şi plătesc datoria de neplătit a dragostei lucrând pentru Împărăţia lui Dumnezeu în orice chip pot, ştiindu-se pe ei înşişi nevrednici de această sarcină. În clipa în care orice creştin, şi mai cu seamă orice lider creştin, uită asta – în clipa în care oricine dintre noi îşi imaginează că suntem în mod automat speciali sau deasupra primejdiilor şi ispitelor care-i afectează pe muritorii obişnuiţi – , în acea clipă suntem în cel mai grav pericol. Dezastruoasa prăbuşire a lui Petru a venit doar la o oră sau două după ce declarase că-l va urma pe Iisus până la închisoare, ba chiar până la moarte.
N.T. Wright, Iisus pur şi simplu – o nouă viziune despre cine a fost, ce a făcut şi de ce contează
Faptele Apostolilor 2:42-47
Prin har, astăzi voi posti de la minciuna cum că chemarea mea nu e îndeajuns de mare, pentru că Dumnezeu nu îi cheamă pe oamenii cu abilităţi grozave, şcoliţi sau aflaţi în lumina reflectoarelor – El îi cheamă pe cei mari în comunitate, în mărturisire, în comuniune, în curaj, mari în Hristos. Astăzi voi face lucruri obişnuite cu o dragoste extraordinar de mare. Ne pocăim de faptul că vrem să fim mai mari în loc să iubim mai mult.
Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 12
Dacă un creştin este într-o relaţie suficient de apropiată cu un frate încât să i se poată mărturisi, nu va mai fi singur niciodată, niciunde.
În prezenţa unui psihiatru sunt doar un om bolnav, dar în prezenţa unui frate creştin pot îndrăzni să fiu un păcătos.
Dietrich Bonhoeffer, citat de John Ortberg în Toți sunt normali până ajungi să-i cunoști
CARTEA E O VIAȚĂ 