Când copilul tău e leneș (continuare)
A le oferi copiilor noștri o perspectivă pozitivă a ceea ce pot deveni îi motivează în moduri în care dezamăgirea noastră nu o poate face niciodată.
Abordarea corectării cu empatie și înțelegere este mult mai eficientă decât pedepsele aspre sau ignorarea comportamentului cu speranța că acesta se va îmbunătăți într-o bună zi.
Tată ceresc, mărturisesc că deseori am un duh nemulțumit și că nu aleg întotdeauna să-i slujesc pe alții dintr-o inimă curată. Iartă-mă și schimbă-mă. Fă ca propria mea creștere spre mulțumire și bucurie să fie un exemplu grăitor pentru copilul meu. Îți mulțumesc, Doamne, că ești exemplul perfect de smerenie, prin faptul că ai ales să părăsești cerul pentru a intra în această lume ca ființă umană fragilă pentru că mă iubești. Fie ca și copilul meu să fie ca Tine când va crește mare – gata să-și dea viața pentru alții, și folosește-mă să îi arăt această cale. În numele lui Isus, amin.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Etichetă: Amber Lia
Un strop de viață pentru părinți #65
Când copilul tău e leneș
Dacă reușim să-i învățăm pe copiii noștri să se supună, chiar și atunci când nu le convine, sădim în ei o sămânță dintr-un caracter extrem de valoros și profund cristic.
„Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli.” (Filipeni 2:14)
Durează o întreagă copilărie să crești un copil. Unele probleme cu care se confruntă copiii mei s-ar putea să le ia foarte mult timp să fie rezolvate. Dacă aleg să îndur alături de ei, o să trebuiască să am răbdare în acel proces în care Duhul Sfânt le cizelează inimile. Pot să aștept, permițându-I Duhului Sfânt să influențeze modul de gândire al copilului meu la timpul Său. Asta contează mult mai mult decât a-l forța să pară vesel când face anumite sarcini, doar ca să mă simt eu bine.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Un strop de viață pentru părinți #64
Când copiii tăi păcătuiesc
Deseori ne luăm la întrecere cu copiii noștri și strigăm la strigătele lor, urlăm la urletele lor – încercând să depășim răul lor cu răul nostru și mai mare și mai urât decât cu bine.
Ținta este întotdeauna Evanghelia. Fiecare păcat are nevoie de un Mântuitor și fiecare copil are nevoie de un părinte care să li-L arate. Cheia este să te retragi ca să planifici răspunsul potrivit.
Doamne, vrem să ne pese mai mult de mântuirea veșnică a copiilor noștri decât de luptele lor prezente cu păcatul. Dă-ne ochi să vedem păcatul lor ca pe o ocazie de a le împărtăși Evanghelia mântuirii Tale cu blândețe și har. Îți mulțumim că ai luat și păcatele noastre asupra Ta pe acea cruce, Doamne. Ajută-ne să le răspundem copiilor noștri cu compasiune când păcătuiesc, știind că și noi suntem niște păcătoși salvați prin harul Tău. În numele lui Isus, amin.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Un strop de viață pentru părinți #63
Când copiii tăi îți rănesc sentimentele
Scenariu pentru părinți:
„Nu cred că asta vrei să spui.”
„În plus, nimic din ce faci sau spui nu poate schimba iubirea mea pentru tine. Te iubesc chiar și acum, chiar în acest moment.” Când înfrunt cuvintele lui pline de furie și îl asigur de iubirea mea necondiționată, văd efectiv cum trupul i se relaxează de ușurare că nu m-a rănit până la urmă.
Asta îmi dă o șansă să îi reamintesc cine este cu adevărat, un copil plin de emoții puternice, care face greșeli, dar care este iubit necondiționat.
Doamne, mărturisesc că deseori spun lucruri pe care le regret. Ajută-mă să-mi păzesc gura, astfel încât să spun doar ceea ce dă viață și îi încurajează pe alții. Fă ca acest lucru să fie adevărat în mod special atunci când îi vorbesc copilului meu. Dă-mi o inimă care să nu fie exagerat de sensibilă; mai degrabă dă-mi o inimă plină de milă și har. Ajută-mă să nu iau personal cuvintele copiilor mei, ci să-i binecuvântez mereu în loc să-i blestem. Călăuzește-mă astfel încât să-i învăț să folosească vorbe bune și să-și gestioneze emoțiile în moduri potrivite. Îți mulțumesc, Doamne, că ești cu mine, așa că nu trebuie să încerc să îi cresc prin propria mea putere. Mă încred în Tine pentru vindecare și călăuzire în relațiile din casa mea. În numele lui Isus, amin.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Un strop de viață pentru părinți #62
În timpul luptelor de la ora de culcare
Scenariu pentru părinți:
„Spune-mi două lucruri speciale pe care ți le-ai dori de la mine în seara asta. O scărpinare pe spate și un cântec? Sau un capitol din cartea ta și o scurtă discuție? Alege două lucruri și apoi vin lângă tine.”
„Poți să-mi spui două lucruri frumoase și grozave pe care deja le-ai primit de la mine azi? Înainte să vin să te învelesc, aș vrea să aud ce alte lucruri am făcut pentru tine care te-au făcut să te simți iubit.”
Câteodată luptele de la culcare sunt lupte pentru că le lăsăm noi să fie.
Doamne, Îți mulțumesc pentru felul blând în care mă tratezi, în ciuda indisciplinei mele. Tu nu obosești să-mi oferi har și vreau să fiu mai mult ca Tine când e ora de culcare. Ajută-mă să înțeleg cum să comunic cu copiii mei când se lasă seara. Ce consecințe naturale îi vor ajuta să învețe să asculte de mine la culcare și cum pot să continui să spun „da” în dragoste, în loc să spun „nu” cu mânie? Tu ești exemplul meu de părinte iubitor, Doamne. Îți mulțumesc.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
