În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna septembrie și regulamentul aici.
În toamna anului 2017, aniversam 500 de ani de la începutul Reformei protestante, eveniment căruia i-am dedicat sezonul 13 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ.
Studiind perioada Reformei și viața marilor reformatori am descoperit un roman care descrie relația dintre reformatorul german Martin Luther și soția sa, Katharina von Bora, un cuplu care a schimbat prin căsnicia lor modul în care era văzută cununia religioasă, relația de cuplu și viața de familie. Romanul se intitulează simplu, Luther și Katharina și este scris de Jody Hedlund, o autoare de ficțiune premiată.
Continuă lectura „#SCRIPTUM20 – „Luther și Katharina” de Jody Hedlund”