Apariția, la sfârșitul secolului al doilea, a școlii din Alexandria, este providențială, deoarece gândirea pe care o elaborează, metodele de cercetare și planurile unei grandioase sume teologice, depășesc mediul și timpul în care școala a apărut și a funcționat. Reprezentanții școlii din Alexandria, precum Clement, demonstrează creștinilor timpului lor că a-ți gândi credința, a ți-o întemeia și dialectic, nu doar prin trăire, nu este nici primejdios, nici inutil. Dascălii școlii se străduiesc să arate creștinilor cât de folositoare este filosofia pentru întemeierea adevărurilor creștinismului.
Continuă lectura „Părinții Bisericii #7 – Clement al Alexandriei”Autor: Irina Enache
Devenind o prezență vindecătoare #6
Deși este atât de importantă și are consecințe eterne, întâlnirea cu Hristos nu reprezintă o scurtătură spre sănătatea afectivă. Nu e o vindecare rapidă a tulburărilor de personalitate. E necesar să înțelegem asta înainte de orice altceva, pentru a avea înțelegere față de noi înșine și pentru a-L lăsa pe Duhul Sfânt să lucreze în noi, aducând vindecarea rănilor și a confuziilor noastre. De asemenea, trebuie să înțelegem asta ca să nu-i judecăm pe alții prea aspru, ci să avem răbdare pentru comportamentul lor confuz și contradictoriu. Procedând astfel, vom fi feriți de a-i critica și de a-i judeca, fără să avem dreptate, pe confrații noștri creștini. Nu sunt impostori, mincinoși sau ipocriți. Sunt oameni ca mine și ca tine, cu răni și condiționări greșite care le afectează comportamentul actual. Anumite aspecte din viața noastră necesită o vindecare aparte adusă de Duhul Sfânt. Pentru că nu sunt supuse rugăciunii obișnuite, disciplinei și voinței, acestea cer o înțelegere deosebită, o dezvățare de condiționările greșite din trecut și o transformare ce implică o nouă învățare și condiționare prin înnoirea minții noastre.
Există o soluție biblică pentru rezolvarea rănilor trecutului. Soluția lui Dumnezeu nu se oprește la iertare și anularea resentimentelor. Dumnezeu ia păcatele, eșecurile, rănile primite mai demult, și le include în planurile pe care, în dragostea Lui, le are pentru noi, transformându-le în binele nostru.
Cea mai bună ilustrare a acestui lucru este Crucea. În ea a adunat Dumnezeu ceea ce, din perspectivă omenească, era cea mai mare nedreptate și tragedie întâmplată vreodată, și a transformat-o în cel mai sublim dar din toate timpurile: darul mântuirii.
David A. Seamands – Leac pentru suflete vătămate
Părinții Bisericii #6 – Atenagora atenianul
Dintre toți scriitorii veacului al doilea, Atenagora este cel mai îndreptățit să se numească „filosof creștin”. Atenagora era stăpân pe mitologia și filosofia greacă, distingându-se printr-o judecată clară, mânuind un limbaj filosofic limpede, prevenitor față de concepțiile păgâne ale timpului, uneori întrebuințând chiar o oarecare curtoazie în metoda cu care combate tezele păgâne susținute de reprezentanții stăpânirii romane de atunci.
Continuă lectura „Părinții Bisericii #6 – Atenagora atenianul”#SCRIPTUM20 – „Disciplina. Capitulare cu bucurie” de Elisabeth Elliot
În 2021, librăria și editura Scriptum împlinește 20 de ani de activitate, și 25 de ani de existență ca firmă. Dat fiind faptul că și noi am prezentat în emisiunile CARTEA E O VIAȚĂ și aici pe blog o mulțime de cărți ale editurii, sărbătorim și noi împreună cu Scriptum! Iar pentru această ocazie specială, vă readucem în atenție cărțile editurii pe care le-am prezentat de-a lungul timpului. Sperăm ca ideile din aceste cărți să vă fie și vouă de folos așa cum ne-au fost și nouă. Dacă nu le-ați citit încă, acum este momentul! Dacă le-ați citit deja și vă reamintiți cu drag de ele, puteți să le faceți cadou cuiva care să experimenteze mai departe bucuria unei cărți bune.

Le puteți face o vizită celor de la Scriptum aici. De asemenea, nu uitați de giveaway-urile lor lunare. Puteți descoperi cadoul din luna februarie și regulamentul aici.
Devenind o prezență vindecătoare #5
Întrebați-vă dacă vreți să fiți vindecat.
Asta l-a întrebat Isus pe bolnavul care stătuse întins timp de treizeci și opt de ani (Ioan 5:6): Isus, când l-a văzut zăcând şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
Vreți într-adevăr să fiți vindecat, sau vreți doar să vorbiți despre problema dumneavoastră? Vreți să vă folosiți de ea ca să câștigați simpatia celorlalți? V-o doriți ca pe o cârjă ca să puteți șchiopăta?
Șchiopul i-a spus lui Isus: „Doamne, n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare. Până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea”. Nu voia să scormonească în adâncul inimii sale pentru a descoperi dacă dorește într-adevăr să fie vindecat.
Trăim într-o vreme pe care unii o numesc „era iresponsabilității”, când fiecare vrea să învinovățească pe altcineva, în loc să-și asume responsabilitatea. Întrebă-te: „Doresc cu adevărat să fiu vindecat? Sunt dispus să-mi recunosc responsabilitatea în problema asta?”
Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare
