Părinții Bisericii #7 – Clement al Alexandriei


Apariția, la sfârșitul secolului al doilea, a școlii din Alexandria, este providențială, deoarece gândirea pe care o elaborează, metodele de cercetare și planurile unei grandioase sume teologice, depășesc mediul și timpul în care școala a apărut și a funcționat. Reprezentanții școlii din Alexandria, precum Clement, demonstrează creștinilor timpului lor că a-ți gândi credința, a ți-o întemeia și dialectic, nu doar prin trăire, nu este nici primejdios, nici inutil. Dascălii școlii se străduiesc să arate creștinilor cât de folositoare este filosofia pentru întemeierea adevărurilor creștinismului.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #7 – Clement al Alexandriei”

Părinții Bisericii #6 – Atenagora atenianul


Dintre toți scriitorii veacului al doilea, Atenagora este cel mai îndreptățit să se numească „filosof creștin”. Atenagora era stăpân pe mitologia și filosofia greacă, distingându-se printr-o judecată clară, mânuind un limbaj filosofic limpede, prevenitor față de concepțiile păgâne ale timpului, uneori întrebuințând chiar o oarecare curtoazie în metoda cu care combate tezele păgâne susținute de reprezentanții stăpânirii romane de atunci.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #6 – Atenagora atenianul”

Părinții Bisericii #5 – Teofil al Antiohiei


Despre Teofil al Antiohiei avem puține detalii – pe unele le găsim în singura lui lucrare ce s-a păstrat – Cele trei cărți către Autolic (din lucrare reiese că Autolic era un bărbat studios, de o vârstă cu Teofil, despre care acesta scrie „nu pregeți, de ți-ar fi cu putință, să stai și noaptea în biblioteci”; Autolic este interesat de credința creștină, iar Teofil îi descrie pe larg rătăcirile de la adevăr ale filosofilor greci și ale religiilor păgâne) – iar pe altele la istoricii Eusebiu al Cezareei și Ieronim. Eusebiu îl consemnează drept cel de-al șaselea episcop al Antiohiei, din anul 169 până în 177.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #5 – Teofil al Antiohiei”

Părinții Bisericii #3 – Iustin Martirul


Iustin Martirul (~100 – 165) s-a născut în orașul roman Flavia Neapolis, cetate care se numea în vechime Sihem, la hotarele Samariei. Părinții săi erau păgâni, iar tânărul Iustin a încercat să găsească sensul vieții în filosofia vremurilor sale. Primul său învățător a fost un stoic care „nu cunoștea nimic despre Dumnezeu și nici nu găsea cunoașterea Lui ca fiind necesară”. Apoi a ajuns la un învățător peripatetic (filosof itinerant) care părea de fapt mai interesat să câștige bani. Iustin a ajuns apoi la unul dintre filosofii lui Pitagora – dar pentru a-i fi învățăcel, Iustin trebuia să învețe astronomie, geometrie, aritmetică sau muzică. Lui Iustin nu i s-au părut folositoare pentru setea sufletului său, așa că a încercat să studieze împreună cu filosofii lui Platon. Deși provocatoare din punct de vedere intelectual, nici această filosofie nu l-a mulțumit. După toată această serie de dezamăgiri, viața sa a fost în cele din urmă transformată după o conversație cu un bătrân. „În suflet mi s-a aprins o flacără – m-am îndrăgostit de profeți și de toți acei oameni care L-au iubit pe Hristos. Am reflectat la toate cuvintele lor și am găsit că doar această filosofie este adevărată și de folos. Pentru acest motiv devenisem eu filosof”.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #3 – Iustin Martirul”
%d blogeri au apreciat: