Devenind o prezență vindecătoare #6


Deși este atât de importantă și are consecințe eterne, întâlnirea cu Hristos nu reprezintă o scurtătură spre sănătatea afectivă. Nu e o vindecare rapidă a tulburărilor de personalitate. E necesar să înțelegem asta înainte de orice altceva, pentru a avea înțelegere față de noi înșine și pentru a-L lăsa pe Duhul Sfânt să lucreze în noi, aducând vindecarea rănilor și a confuziilor noastre. De asemenea, trebuie să înțelegem asta ca să nu-i judecăm pe alții prea aspru, ci să avem răbdare pentru comportamentul lor confuz și contradictoriu. Procedând astfel, vom fi feriți de a-i critica și de a-i judeca, fără să avem dreptate, pe confrații noștri creștini. Nu sunt impostori, mincinoși sau ipocriți. Sunt oameni ca mine și ca tine, cu răni și condiționări greșite care le afectează comportamentul actual. Anumite aspecte din viața noastră necesită o vindecare aparte adusă de Duhul Sfânt. Pentru că nu sunt supuse rugăciunii obișnuite, disciplinei și voinței, acestea cer o înțelegere deosebită, o dezvățare de condiționările greșite din trecut și o transformare ce implică o nouă învățare și condiționare prin înnoirea minții noastre.

Există o soluție biblică pentru rezolvarea rănilor trecutului. Soluția lui Dumnezeu nu se oprește la iertare și anularea resentimentelor. Dumnezeu ia păcatele, eșecurile, rănile primite mai demult, și le include în planurile pe care, în dragostea Lui, le are pentru noi, transformându-le în binele nostru.

Cea mai bună ilustrare a acestui lucru este Crucea. În ea a adunat Dumnezeu ceea ce, din perspectivă omenească, era cea mai mare nedreptate și tragedie întâmplată vreodată, și a transformat-o în cel mai sublim dar din toate timpurile: darul mântuirii.


David A. Seamands – Leac pentru suflete vătămate

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

3 gânduri despre „Devenind o prezență vindecătoare #6”

  1. Multă pace și Domnul să vă binecuvinteze. Ajutați-mă să găsesc cartea „Ei mi-au programat moartea”-de Petre Dugulescu .Amin!

    1. Mulțumim pentru comentariu și pentru faptul că ne urmăriți! Din păcate cartea este indisponibilă și nu am reușit să o găsim nici noi, nici pe site-urile editurilor și librăriilor creștine, nici pe paginile anticariatelor online.
      V-aș recomanda să verificați chiar la anticariatele fizice, poate mai este rătăcit vreun volum. Noi urmărim cărțile care se reeditează și revin în stoc, și, dacă va reveni și aceasta, cum sperăm și noi, vă vom anunța cu drag și vom menționa și pe blog.
      Fiți binecuvântat!

      1. Mulțumesc foarte mult și Domnul să vă dea putere să-L slujitor cu dragoste și credinciosie. Aș dori să vă trimit o revistă rebusista creștină dar nu știu adresa dvs. Aștept un răspuns de la dvs. Multă pace vă doresc și fiți binecuvântati. Amin!

Scrie un comentariu