Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Devenind o prezență vindecătoare #10

Sarcina mea este să găsesc recunoștință în toate circumstanțele, inclusiv în situațiile negative din viață. Trebuie să știm, însă, care este prețul. Dacă hotărăsc să-L pun pe Hristos pe primul loc, suferința va fi mare, dar bucuria va fi și mai mare. Mulți dintre noi se dau în lături atunci când vine vorba să devină o prezență vindecătoare pentru ceilalți din cauza prețului plătit inițial. Nu simțim adevărata bucurie fiindcă ne împotmolim în suferință. Bucuria se arată atunci când treci prin suferință și ajungi la liman.

Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare

Un strop de viață în preajma Paștelui #14

„Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” (Matei 20:26)

Marele mister al milostivirii lui Dumnezeu este că, în compasiunea Sa, luând chip de rob, El Se revelează ca Dumnezeu. A lua chip de rob nu este o excepție de la a fi Dumnezeu. Golirea de Sine și smerenia nu sunt un un pas în afara naturii Sale. Existența Sa divină nu a fost întreruptă de moartea Sa pe cruce. Dimpotrivă, în Hristosul cel smerit Îl întâlnim pe Dumnezeu, vedem cum este Dumnezeu cu adevărat, Îi vedem adevărata divinitate.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui #13

Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat. (Matei 23:11)

Isus ne invită să-L urmăm pe calea smereniei. „Oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.” „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” „Fericiți cei săraci cu duhul… cei ce plâng…. cei însetați…. cei persecutați”

Aceasta este calea lui Isus și calea pe care Își cheamă ucenicii. Este o cale care ne înfricoșează și ne stânjenește. Cine vrea să fie smerit? Cine vrea să fie ultimul? Cine vrea să fie ca un copil mic și neajutorat? Cine își dorește să-și piardă viața, să fie sărac, întristat și înfometat? Toate acestea par împotriva înclinațiilor noastre naturale. Însă odată ce vedem ceea ce Isus ne revelează, în radicala Lui coborâre spre noi și în natura milostivă a lui Dumnezeu, începem să înțelegem că a-L urma este a participa în perpetua revelare de Sine a lui Dumnezeu.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui #12

Compasiunea ne cere să mergem acolo unde există răni, să intrăm în locuri ale durerii, să împărtășim frângerea, teama, confuzia și neliniștea. Compasiunea ne cere să plângem cu cei îndurerați și cu cei înlăcrimați, să jelim cu cei singuri. Compasiunea ne cere să fim slabi alături de cei slabi, vulnerabili cu cei vulnerabili. Compasiunea înseamnă să ne cufundăm în adâncurile condiției umane. Nu este de mirare că compasiunea, „a suferi împreună cu”, întâmpină atâta rezistență din partea noastră. Suntem înclinați să protestăm: „Aceasta este autoflagerare, este un interes morbid față de durere și o dorință bolnavă”. Trebuie să conștientizăm că noi suntem ființe care fug de durere, iar compasiunea nu este răspunsul nostru firesc.

Continuă lectura

Părinții Bisericii #10 – Eusebiu de Cezareea

„În timpul persecuției lui Dioclețian, într-o vreme când bisericile erau dărâmate, iar cărțile sfinte erau arse și creștinii erau proscriși ori siliți să apostazieze, unul dintre ei muncea în tăcere undeva într-un adăpost ascuns, înfiripând prima istorie a creștinismului.”

La începutul „epocii de aur” a literaturii creștine din secolul al IV-lea, un loc de frunte l-a deținut Eusebiu de Cezareea. Cunoscut mai cu seamă ca istoric al Bisericii și supranumit chiar „părinte al istoriei eclesiastice”, Eusebiu a scris numeroase lucrări și în alte domenii, remarcându-se ca exeget, teolog, apologet și polemist. Deși stilul său nu era plăcut, nici strălucit, lucrările sale se disting printr-o mare erudiție, o bună cunoaștere a Scripturii, a istoriei, a literaturii antice, a cronologiei, filologiei, paleografiei și filosofiei. Cu excepția lui Origen, Eusebiu depășește pe toți scriitorii Bisericii de Răsărit prin amploarea cercetărilor și erudiției. Din păcate, multe din lucrările sale s-au pierdut, fiind cunoscute doar după titlu sau citate de alți scriitori.

Continuă lectura