Botezul Domnului, sărbătorit astăzi, 6 ianuarie, a inspirat o mulțime de comentarii și predici ale Părinților Bisericii și ale multor alți creștini după ei. Sărbătoarea a fost atestată pentru prima dată de Clement din Alexandria, în secolul al III-lea. Iar începând cu secolul al IV-lea avem mărturii numeroase despre Epifanie, arătarea Domnului sau dezvăluirea Sfintei Treimi prin Botezul Domnului, din predicile ţinute de Părinţii Bisericii cu ocazia acestei sărbători.
Scrierile lor atribuie o mulțime de semnificații acestui eveniment. În primul rând, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat lumii: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: „Acesta este Fiul meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea”, Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihneşte peste Hristos, şi Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului. Botezul este și prefigurarea pogorârii lui Hristos în apele negre ale morții, pentru a lua asupra Lui păcatele și suferințele noastre. De asemenea, prin cufundarea în apele Iordanului, Isus Hristos sfinţeşte apele, pregătind botezul creştin. Botezul Domnului Hristos este o rezidire a omului.
Iată ce mare importanță era acordată acestui eveniment și, prin urmare, și sărbătorii de astăzi, prin care ne facem și noi părtași la acesta. De aceea, în continuare, vom descoperi câteva fragmente din omiliile a trei Părinți ai Bisericii, care dezvăluie noi înțelegeri și dimensiuni ale Botezului Domnului și semnificației acestuia pentru noi:
Potrivit lui Grigorie de Nazianz, există câteva momente în care Lumina Cuvântului, lumina cea adevărată și necreată, pătrunde în creație cu mai mare intensitate: Nașterea Domnului, Învierea Sa și Epifania – Botezul Său:
„Hristos Se luminează, împreună cu El să ne luminăm, Hristos Se botează, împreună cu el să ne scufundăm, ca și noi dimpreună cu El să ne ridicăm”, ne îndeamnă Grigorie. „Ioan botează, dar, de asemenea, el vine și să fie botezat de Isus; ca și Botezătorul să fie sfințit; pentru ca întregul Adam cel vechi să fie îngropat în ape; și înainte de aceștia și prin aceștia să se sfințească Iordanul. Așa cum El a fost duh și trup, în acest chip dăruiește desăvârșirea prin Duh și prin apă. Botezătorul nu primește să-L boteze pe Domnul său; Isus Se luptă să-l convingă a-L boteza: ‘Eu am trebuință să fiu botezat de Tine’, spune făclia către Soare, prietenul Mirelui către Mire, cel mai mare dintre cei ce s-au născut din femeie către Cel mai întâi născut decât toată făptura, cel ce a săltat în pântece de bucurie către Cel ce a primit închinarea în pântece fiind, cel ce a fost înaintemergător și înainte a alergat către Cel ce S-a arătat și Se va arăta.”
„Isus Se și ridică din ape. Împreună ridică cu Sine lumea, iar cerurile care au fost închise de Adam pentru sine și pentru urmașii săi, așa cum prin sabia de flacără vâlvâitoare a fost închis Raiul, se văd deschizându-se,. Iar Duhul Îi mărturisește Dumnezeirea; și glas din ceruri s-a auzit, și în chip de porumbel se arată, pentru că porumbelul are mai de demult obiceiul să binevestească încetarea potopului.
Noi să cinstim astăzi Botezul lui Hristos, și în chip frumos să prăznuim și duhovnicește să ne veselim, ne îndeamnă Sfântul Grigorie. Așadar, în ce chip să ne desfătăm? „Spălați-vă și curățiți-vă!” De va fi păcatul vostru precum cârmâzul, să vă înălbiți precum zăpada; dacă sunteți roșii și oameni plini de sânge, precum albeața lânii să ajungeți. Negreșit să vă curățiți, și să vă îngrijiți a vă curăți. Căci de nimic alta nu se bucură Dumnezeu, ca de îndreptarea și mântuirea omului, pentru care tot cuvântul a fost rostit și toată taina a fost dată; pentru ca să se facă în lume precum luminătorii, dăruind putere de viață celorlalți oameni. Pentru ca să vă înfățișați ca lumini desăvârșite ale Marii Lumini, și pe Aceea s-o imitați în călăuzirea luminoasă, mai curat și mai deslușit fiind luminați de Sfânta Treime, a cărei lumină a unei singure Dumnezeiri astăzi ați primit-o, cu măsură, în Hristos Isus Domnul nostru, a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor.”
În stilul său „expozitiv” caracteristic, Ioan Gură de Aur analizează, în predica sa, pasajul din Evanghelii, răspunzând și la eventualele întrebări care ar putea apărea în urma citirii acelor versete:
„Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan către Ioan ca să fie botezat de el.”
Pentru ce te minunezi că a primit să fie botezat, că a venit împreună cu alți robi la un alt rob, când a primit să fie purtat în pântece fecioresc atâta vreme, când a primit să Se nască cu firea noastră, când a primit să fie pălmuit, să fie răstignit și să pătimească tot ce-a pătimit? Lucru de mirare este că, Dumnezeu fiind, a voit să se facă om; toate celelalte urmează în chip logic. De aceea și Ioan, luându-o înainte, spunea ceea ce a spus, că nu-i vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintei Lui și toate celelalte, că este Judecător, că va răsplăti fiecăruia după vrednicie, că va da tuturora cu îmbelșugare Duhul.
Și pentru ca atunci când Îl vezi că vine la botez să nu gândești ceva rău, Ioan Îl oprește zicând: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?”
Pentru că botezul lui Ioan era un botez de pocăință, care-i făcea pe oameni să-și osândească păcatele lor și, deci, ca să nu socotești că și Hristos a venit cu un astfel de gând la Iordan, Ioan îți îndreaptă mai dinainte socotința asta, numindu-L Miel și Răscumpărătorul tuturor păcatelor din lume. Se înțelege de la sine că este fără de păcat Cel Care poate ridica păcatele întregului neam omenesc. De aceea Ioan n-a spus: „Iată pe Cel fără de păcat!”, ci ceva mai mult: „Iată pe Cel ce ridică păcatul lumii!”, ca să primești cu deplină încredere și una și alta – și că este fără de păcat și că ridică păcatul lumii – iar odată ce-ai primit aceasta, să înțelegi că a venit la botez pentru a rândui altele. Pentru asta când a venit la botez, Ioan I-a zis: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?” Nu i-a spus: „Să fii Tu botezat de mine?” S-a temut să grăiască așa.
Dar ce i-a spus? „Și Tu vii la mine?” Și ce-a făcut Hristos?
Ce-a făcut mai târziu cu Petru, aceea a făcut și cu Ioan atunci. Petru L-a oprit să-i spele picioarele; dar când a auzit pe Domnul spunându-i: „Ceea ce fac, tu nu știi acum; vei ști mai târziu”, și: „N-ai parte cu Mine”, Petru nu s-a mai împotrivit și L-a lăsat să-i spele picioarele. Tot așa și Ioan Botezătorul, când L-a auzit pe Domnul spunându-i: „Lasă acum, că așa se cuvine să plinim toată dreptatea”, îndată I s-a supus.
Pentru ce, dar, „se cuvine așa”?
„Pentru ca să plinim toata legea”, a răspuns Hristos. Că aceasta a vrut să arate prin cuvintele: „ca să plinim toată dreptatea”. Dreptatea este împlinirea poruncilor. „Pentru că am împlinit toate celelalte porunci, spune Hristos, și a rămas numai aceasta, trebuie s-o adaug și pe aceasta. Am venit să dezleg blestemul, care stătea peste omenire prin călcarea legii. Trebuie, dar, ca Eu mai întâi să împlinesc toate și, scoțându-vă de sub osândă, să pun capăt legii. Se cuvine, dar, ca Eu să împlinesc toata legea, pentru că se cuvine să dezleg blestemul scris în lege împotriva voastră. De aceea am și luat trup și am venit”. Atunci L-a lasat.
Mulți socoteau că Ioan este mai mare decat Isus, pe de o parte pentru că Ioan trăise tot timpul în pustie, pentru că era fiu de arhiereu, pentru că-i chema pe toți la botez și pentru că s-a născut dintr-o femeie stearpă. Prin urmare, ca să nu mai stăpânească această părere în mintea multora, cerurile s-au deschis când S-a botezat Isus, Duhul S-a pogorât și glas odată cu Duhul, propovăduind vrednicia Celui Unuia-Născut.
Dar cum se face, m-ar putea întreba cineva, că n-au crezut în Hristos odată ce s-au întâmplat acestea?
Și pe timpul lui Moise s-au făcut multe minuni, deși nu așa de mari; și după toate acele minuni: vocile, trâmbițele și fulgerele, iudeii și-au turnat vițel de aur. Aceiași iudei, care au fost de față și au văzut învierea lui Lazăr, atât de puțin au crezut în Cel ce făcuse minunea încât adeseori au încercat să-L omoare. Deci dacă, văzând înaintea ochilor învierea morților, au fost atât de răi, pentru ce te mai minunezi că n-au primit glasul pogorât de sus? Când sufletul e lipsit de judecată și stricat și mai este stăpânit și de invidie, nu crede în minune; când, însă, e cu judecată, primește cu credință totul și n-are nevoie de minuni.
Iată câte lucruri minunate s-au făcut la botez! Și acestea sunt numai începutul celor viitoare! Nu s-a deschis încă raiul, ci cerul se deschide!
Atunci și cerurile s-au deschis și Duhul S-a pogorât. Deschizându-se porțile cele de sus, trimițând de acolo Duhul și chemându-ne în patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea viețuire la noua viețuire. Nu numai că ne cheamă, ci ne dă și cea mai mare vrednicie. Nu ne-a făcut îngeri și arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiți; și astfel ne dă să moștenim cerul.
Grigorie de Nyssa explică legătura dintre Botezul Domnului și propriul nostru botez și încheie, foarte potrivit, cu o frumoasă rugăciune plină de laudă și mulțumire:
Astăzi El este botezat de Ioan ca să-l curețe pe cel ce a fost pângărit, ca să aducă Duhul de sus și să-l înalțe pe om la cer, ca cel ce a căzut să fie înviat și cel ce l-a doborât să fie dat de rușine. Însă Hristos, Cel ce repară răul făcut de înșelătorul, Își asumă umanitatea în toată deplinătatea ei, răscumpără omul, și devine tipul și modelul tuturor, pentru a sfinți primele roade ale fiecărei fapte. Botezul este, așadar, purificare de păcate, iertarea nelegiuirilor, sursa restaurării și regenerării. Prin regenerare înțelegeți pe cea concepută în duh, nu vizibilă cu ochi trupești. Căci nu se va preschimba, potrivit evreului Nicodim, un om bătrân într-un copil, nici un om încărunțit într-un tânăr, însă, prin harul divin, cel ce poartă rănile păcatului și a îmbătrânit în obiceiurile lui rele, va fi adus din nou la nevinovăția pruncului.
Căci Tu cu adevărat, Doamne, ești izvorul curat și veșnic al bunătății, Care cu dreptate te-ai abătut de la noi, dar cu bunătate iubitoare ai milă de noi. Ne-ai izgonit din Paradis dar apoi ne-ai rechemat; ai dezbrăcat frunzele de smochin, și ne-ai îmbrăcat cu o haină scumpă; ai deschis temnița și ai eliberat pe cei condamnați; ne-ai stropit cu apă curată și ne-ai curățat de murdăria noastră. Adam nu va mai fi tulburat atunci când îl chemi, nici nu se va ascunde în vinovăție, ghemuit în desișul Paradisului.
Nici sabia în flăcări nu va mai înconjura Raiul, făcându-l inaccesibil pentru cei ce se apropie; totul s-a transformat în bucurie pentru noi, care eram moștenitorii păcatului: Paradisul, da, cerul însuși poate fi călcat de om; și creația văzută și nevăzută, care odată a fost în război cu ea însăși, este unită în prietenie: iar noi, oamenii, suntem făcuți să ne alăturăm cântării îngerilor, oferind închinarea laudei noastre lui Dumnezeu. Pentru toate aceste lucruri, să cântăm lui Dumnezeu acel imn de bucurie, pe care buzele atinse de Duhul de mult l-au cântat cu voce tare:
„Sunt copleşit de bucurie în Domnul
şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu,
căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi
M-a acoperit cu mantia dreptăţii
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
şi ca pe o mireasă care se împodobeşte cu bijuteriile ei”. (Isaia 61:10)
Și cu adevărat Împodobitorul miresei este Hristos, Care a fost, este și va fi binecuvântat acum și în vecii vecilor!
CARTEA E O VIAȚĂ 