„Poți să treci și peste asta” de Max Lucado


Ai simțit vreodată că ești într-o situație fără ieșire? Că ești copleșit de toate? Poți să treci și peste asta este încurajarea și titlul cărții pe care v-o prezint astăzi.

Împreună cu Max Lucado, autorul acesteia, ne vom uita la viața unui personaj din Biblie, Iosif, care a avut parte de trădare din partea fraților lui, nedreptate și închisoare, dar Dumnezeu l-a ajutat să treacă peste toate și a transformat răul în bine.

Vei trece prin această încercare. Nu fără durere. Nu foarte repede. Însă Dumnezeu va schimba acest rău în bine. Între timp, nu fi nesăbuit sau naiv. Dar nici nu dispera. Cu ajutorul lui Dumnezeu, poți să treci și peste asta, ne asigură Max Lucado.

În mâna lui Dumnezeu, răul intenționat devine un bine potențial. Dumnezeu este Marele Țesător, Marele Ziditor. El a răscumpărat viața lui Iosif. Poate să răscumpere și viața ta?

În cartea Poți să treci și peste asta Max Lucado vrea să ne asigure că da, Dumnezeu poate răscumpăra orice viață, oricât de distrusă ar părea.

Poate ți-e teamă că vei eșua. Cu toții avem această teamă. Ne e teamă că nu vom ieși din starea de depresie, că țipetele nu vor înceta, că durerea nu va dispărea. Aici, în groapă, înconjurați de pereți abrupți și frați mânioși, ne întrebăm: Va mai răsări soarele pe cerul acesta întunecat? Această povară se va ușura vreodată? Te simți neputincios, prins în capcană. Te-aștepți oricând la o nouă lovitură. Te întrebi: voi mai ieși vreodată din această groapă?

Da! spune Max Lucado, și o demonstrează exemplele din Biblie. La fel ca ieșirea din groapa cu lei pentru Daniel, ca eliberarea din închisoare pentru Petru, ca ieșirea din stomacul peștelui uriaș pentru Iona, ca ieșirea din umbra lui Goliat pentru David, ca scăparea din furtună pentru ucenici, ca eliberarea de boală pentru leproși, ca eliberarea de îndoială pentru Toma, ca ieșirea din mormânt pentru Lazăr și ca eliberarea din lanțuri pentru Pavel. Dumnezeu ne trece prin tot felul de situații. Prin Marea Roșie ca pe uscat, prin pustie, prin valea umbrei morții și prin marea adâncă. Prin este cuvântul favorit al lui Dumnezeu.

Garantează Dumnezeu o viață lipsită de griji și putere fără margini? Nu în viața aceasta. Dar El promite să rețeasă durerea ta pentru un scop mai măreț, continuă Max Lucado.

Nu se va întâmpla repede. Cât timp îi va lua lui Dumnezeu să lucreze cu tine? S-ar putea să zăbovească. Istoria nu este răscumpărată în minute, ci pe durata unei vieți întregi.

Povestea vieții lui Iosif a fost pusă în Biblie cu următorul scop: să te învețe să te încrezi în Dumnezeu care învinge răul prin atuurile Sale. Ceea ce Satana intenționează să fie spre răul omului, Dumnezeu, Marele Țesător și Marele Ziditor, răscumpără pentru binele nostru, ne asigură autorul cărții Poți să treci și peste asta.

Pentru a ne ajuta în acest proces, Max Lucado ne prezintă câteva adevăruri din viața lui Iosif care să ne întărească, să ne mângâie și să ne ofere speranță. Cel mai important este să ne încredem în Dumnezeu și în faptul că suntem copiii Lui, dacă am crezut în jertfa Domnului Isus Hristos pentru păcatele noastre.

Ce ai acum și nu poți pierde? Tu ești copilul lui Dumnezeu. Nu te gândi pe termen scurt. Problemele tale nu vor dăinui o veșnicie, însă tu, da. Supraviețuirea în Egipt începe cu acceptarea chemării lui Dumnezeu pentru viața ta.

Al doilea adevăr este faptul că Dumnezeu este cu noi. Iosif a reușit pentru că Dumnezeu a fost prezent în viața lui. Dumnezeu a fost pentru Iosif ceea ce este o pătură pentru un bebeluș: îl înfășoară perfect.

O greșeală nu va repara o altă greșeală este un alt adevăr pe care îl subliniază Max Lucado. Lecția pe care o învățăm de la Iosif este surprinzător de simplă: fă ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu. Nu vei rezolva o problemă cu o altă problemă. Nu vei greși niciodată dacă faci ceea ce este bine.

Dar dacă faci binele și nu vezi nicio îmbunătățire a situației tale, acest lucru poate deveni descurajant. Unde este Dumnezeu în această poveste? De ce permite El astfel de închisori? Are vreun scop această încercare? Cu siguranță și Iosif și-a pus aceste întrebări.

Încercarea prin care treci tu s-ar putea să te deruteze, dar nu Îl uimește pe Dumnezeu. El poate și o va folosi pentru a îndeplini planul Său.

Dacă nu vezi în problemele tale nimic altceva decât neplăceri și dureri izolate, vei deveni mânios și plin de amărăciune. Dar dacă îți consideri problemele ca teste folosite de Dumnezeu pentru Gloria Lui și maturizarea ta, cel mai mic incident devine plin de semnificație.

Nu are El autoritatea de a face acest lucru? El este Olarul; noi suntem lutul. El este Păstorul; noi suntem oile. El este Vierul; noi suntem vița. El este Învățătorul; noi suntem ucenicii. Încrede-te în instruirea pe care ți-o dă El. Vei fi biruitor în încercare. Dacă Dumnezeu poate să transforme un prizonier într-un prinț, nu crezi că El poate face ceva bun din încercarea prin care treci?

Amintește-ți, toate încercările sunt temporare. Au o durată limitată, ne încurajează Max Lucado.

Din punct de vedere biblic, așteptarea nu înseamnă să te aștepți la ce este mai rău, să te îngrijorezi, să fii agitat, să pretinzi anumite lucruri sau să preiei controlul. Nu înseamnă nici să aștepți fără să faci ceva. Așteptarea este o acțiune susținută de a te concentra asupra lui Dumnezeu prin rugăciune și cu încredere. A aștepta înseamnă: „Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El, nu te mânia…” (Ps.37:7)

Drumul lui Iosif spre curtea regală nu a fost unul rapid, nici lipsit de durere, dar nu ești de acord că Dumnezeu a luat această tragedie și a transformat-o spre binele lui?

Mai are Dumnezeul lui Iosif lucrurile sub control? Da! Poate El să facă pentru tine ce a făcut pentru Iosif? Da! Poate răul care ți se face în mod intenționat de fapt să te ajute să devii persoana care vrea Dumnezeu să devii? Da! Într-o zi – poate în această viață, dacă nu, cu siguranță în următoarea – vei aduna toate suferințele din viața ta și rezultatul va fi acesta: toate au fost spre binele tău.

Cu ajutorul lui Dumnezeu îți poți reveni, este încurajarea lui Max Lucado.

În capitolul 8 el încearcă să răspundă întrebării: Este Dumnezeu bun când viața nu este? Este Dumnezeu bun numai când circumstanțele sunt favorabile? Când viața nu e bună, ce ar trebui să credem despre Dumnezeu? Unde este El în toate acestea?

Iosif a văzut ambele perioade, cea de belșug și cea de foamete, sub umbrela jurisdicției lui Dumnezeu. Ambele au fost „hotărâte de Dumnezeu”.

Nimic din Biblie nu ne dă motive să considerăm o foamete ca fiind bună sau un atac de cord ca un lucru bun sau un atac terorist ca ceva bun. Acestea sunt dezastre teribile provocate din cauza unei lumi căzute. Cu toate acestea, toate mesajele din Scriptură, în special povestea lui Iosif, ne fac să credem că Dumnezeu le va îmbina cu alte ingrediente și va scoate binele din acele situații, arată Max Lucado.

O moarte ce pare lipsită de sens? Privește la jertfa de pe cruce! Dumnezeu nu așteaptă de la noi ceva ce să nu fi experimentat El Însuși.

Este posibil ca minunăția cerului să facă să merite trăită chiar și cea mai dificilă viață de pe Pământ? Aceasta era părerea lui Pavel: „Căci necazul nostru ușor, temporar, lucrează pentru noi greutatea veșnică a slavei cu mult mai măreață.”

Povestea lui Iosif ne stârnește interesul pentru povestea principală a Bibliei, povestea Domnului Isus. Sunt foarte multe asemănări între Iosif și Isus Cristos. Iosif era fiul preferat al lui Iacov, Isus era Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu. Iosif a hrănit națiuni întregi, Isus a hrănit mulțimi de oameni. Iosif a fost vândut pentru 20 de arginți, Isus pentru 30. Iosif a fost acuzat pe nedrept și aruncat în închisoare. Isus a fost condamnat pe nedrept și răstignit pe cruce. Dar Iosif a ajuns să fie prinț. La fel și Isus Cristos. Dumnezeu I-a dat lui Isus Cristos ceea ce i-a dat faraonul lui Iosif: promovare la cel mai înalt nivel. L-a așezat la drepta Lui în locurile cerești, mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. El I-a supus toate lucrurile sub picioare și L-a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică.

Cam aici se opresc asemănările. Domnia și viața lui Iosif au un final. Dar Isus? Cerul nu va avea niciodată un tron gol. Iar scopul Lui din eternitate este să pregătească o familie că locuiască în împărăția lui Dumnezeu.

Vom trece prin tot ce întâmpinăm în viață în funcție de măsura în care credem și acceptăm viziunea Lui pentru viața noastră, scrie Max Lucado. Când oamenii ne vor arunca într-o groapă, vom putea să ne ridicăm. Dumnezeu poate să folosească și această situație pentru binele nostru. Când membrii familiei ne vor trăda, ne vom ridica din nou în picioare. Dumnezeu va folosi pentru alt scop această suferință. Ești acuzat pe nedrept? Ești închis pe nedrept? Ești abandonat total? S-ar putea să ne mai clătinăm, dar nu cădem. De ce? „În El au fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale.”

Vei fi biruitor în încercare. Nu pentru că tu ești puternic, ci pentru că Fratele tău este puternic. Nu pentru că tu ești bun, ci pentru că Fratele tău este bun. Nu pentru că tu ești important, ci pentru că Fratele tău mai mare este Prințul și are un loc pregătit pentru tine.

Crezi că nu este niciun rău dincolo de puterea lui Dumnezeu? Că El poate să răscumpere fiecare groapă, inclusiv pe aceea în care te afli tu acum?

Familia ta are nevoie de un Iosif, un mesager al harului într-o vreme a mâniei și a răzbunării. Urmașii tăi au nevoie de un Iosif, de o verigă puternică în lanțul credinței. Generația ta are nevoie de un Iosif. Este o perioadă de foamete. Vei recolta speranță și o vei împărți oamenilor? Vei fi ca Iosif? Ai încredere în Dumnezeu. Nu, serios, ai încredere în El. El te va trece și prin această situație. Va fi ușor sau rapid? Sper că va fi. Dar foarte rar este așa. Cu toate acestea, Dumnezeu va scoate binele din această suferință. Aceasta este treaba Lui. Așa își încheie Max Lucado cartea Poți să treci și peste asta..

Dacă sunteți obișnuiți cu stilul lui Max Lucado și apreciați în mod deosebit felul lui foarte poetic, plastic și cinematic de a scrie, s-ar putea să fiți dezamăgiți de această carte din care aceste elemente lipsesc aproape cu desăvârșire. Dacă ați mai încercat să citiți vreo carte de Max Lucado și tocmai acest stil v-a descurajat, atunci mai faceți o încercare cu această carte prezentată astăzi. Pe mine nu m-a impresionat în mod deosebit, având ca termeni de comparație alte cărți scrise de el mult mai bune și alte cărți pe tema suferinței în special, scrise de alți autori. Dar pentru altcineva s-ar putea să fie exact ce are nevoie într-un moment de deznădejde, tocmai pentru că nu este încărcată de povestioare și se citește repede.

 Episodul integral aici:

Alte cărți de Max Lucado:

„Asemenea lui Isus”

„Calmul din mijlocul furtunii”

„El încă dă pietre la o parte”

„Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul”

„3:16 – Numerele speranței”

„Când Dumnezeu S-a apropiat”

„Călătorie fără bagaje”

„El a ales piroanele”

„Înainte de amin”:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

2 gânduri despre „„Poți să treci și peste asta” de Max Lucado”

  1. Trebuie să citesc această carte !🥰
    Am citit Călătorie fără bagaje de la acest autor și mi-a plăcut tare mult.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: