În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.
Astăzi vă aduc în atenție un volum scris de cunoscutul apologet Ravi Zacharias, Strigătele inimii – să-L aducem pe Dumnezeu aproape când El pare atât de departe.
Așa cum spune autorul în introducere, scopul acestei cărți nu este pur și simplu acela de a alina amarele dureri ale unor strigăte neauzite, ci mai degrabă de a ne face să recunoaștem onest că toți ne confruntăm cu asemenea strigăte înăbușite în momentele noastre de singurătate.
În lumea noastră intimă, fiecare dintre noi poartă câte o bătălie ascunsă a inimii.
Dar, spune Ravi Zacharias, există un loc care acumulează toată suferința omenească și toate întrebările. Acel loc este inima lui Dumnezeu.
Pe parcursul cărții Strigătele inimii Ravi Zacharias abordează câteva dintre cele mai des întâlnite strigăte ale oamenilor: strigătul pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, strigătul după o credință palpabilă, strigătul pentru a cunoaște rostul suferinței, strigătul unei conștiințe vinovate, strigătul pentru libertate în plăcere și strigătul unei inimi singuratice.
În primul capitol, Strigătul pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu el arată că, pe baza Bibliei, Dumnezeu este suveran, sfânt, omniscient și imuabil și S-a revelat oamenilor în persoana lui Isus Hristos.
Vreți să-L vedeți pe Dumnezeu? ne întreabă scriitorii Bibliei. Uitați-vă la fața lui Hristos. Pe fața lui orice descriere atinge nivelul perfecțiunii, nu numai din punct de vedere propozițional, ci și din punctul de vedere al întrupării.
Filozoful poate să polemizeze. Scepticul poate să ironizeze. Experiența poate să ne înșele. Dar cuvântul lui Dumnezeu rămâne veșnic, și acel Cuvânt a strălucit pe fața Domnului nostru Isus Hristos.
Cine ești Tu, Doamne? Ești suveran, sfânt, omniscient și imuabil. Ești Tatăl nostru sfânt care rămâne același ieri, astăzi și în veci, iar inimile noastre sunt neliniștite până ce nu își găsesc liniștea în Tine.
În al doilea capitol, Ravi Zacharias vorbește despre locul sentimentelor în viața noastră și în trăirea creștină, în special. Oricât de dumnezeiești ar fi sentimentele la originea lor, trebuie să învățăm să le punem corect în perspectivă și să ne ferim de glorificarea lor ca metodă de afirmare ultimă a adevărului. Sentimentele lui Dumnezeu sunt unite cu o cunoaștere desăvârșită, și sentimentele Lui sunt în conformitate cu adevărul. El nu acționează în primul rând fiindcă simte, ci fiindcă știe. Nimic nu este mai important pentru natura cuvântului decât adevărul, iar adevărul este o proprietate a propozițiilor, nu a sentimentelor.
Așa cum spune Oswald Chambers: Dacă nu ne controlăm emoțiile, ele ne vor conduce pe noi, și vom fi înrobiți de orice impuls sau reacție trecătoare. Dar, odată ce credința este exersată ca să controleze emoțiile și știe cum să lupte cu slăbiciunile caracterului, o cale de intrare pentru îndoieli este închisă pentru totdeauna. Multe dintre necazurile noastre ca creștini nu sunt cauzate de păcat, ci de faptul că ignorăm legile propriei noastre naturi.
Așadar, cum putem fi călăuziți de adevăr și nu de sentimente? Înțelegând jertfa lui Isus Hristos de pe cruce și urmându-L pe El. Cine nu Îl urmează pe Isus se întreabă unde este Dumnezeu în această lume plină de suferință. Dar răspunsul vine imediat: El este chiar în mijlocul tuturor acelor atrocități, suportându-le. Provocăm suferință altora din cauză că mai întâi L-am respins pe El.
Când ajungem față în față cu crucea, trebuie să facem o alegere: ori îi recunoaștem implicațiile și ne aducem pe noi înșine, pasiunile noastre și tot ceea ce suntem ca să fie răstignite împreună cu Isus astfel încât să putem trăi atenți la vocea Lui și la simțirea inimii Sale; ori plecăm de la cruce și trăim înstrăinați de Dumnezeu. Dar aici intervine minciuna – când credem că putem trăi aproape de Dumnezeu fără a muri față de noi înșine. În lucrarea personală a lui Isus pe pământ, acest lucru a fost imposibil. Astăzi auzim foarte des chemarea „vino la Isus”, dar se vorbește prea puțin despre răstignirea împreună cu Isus. Dacă venim la El împovărați de trecutul nostru, nimic nu se va schimba până nu vom răstigni omul nostru cel vechi, spune Ravi Zacharias.
În capitolul 3 al cărții Strigătele inimii el vorbește despre strigătul pentru a cunoaște rostul suferinței.
G.K. Chesterton rezumă chestiunea foarte corect atunci când spune: „Când credința în Dumnezeu devine dificilă, avem tendința de a ne îndepărta de El; dar spre ce ne îndreptăm?” Creștinul nu neagă faptul că va trebui să găsească un răspuns lămuritor, dar oare cel care Îl neagă pe Dumnezeu a găsit un răspuns mai bun la problema răului? se întreabă Ravi Zacharias.
Realitatea derutantă pentru cei ce ridică problema răului este că creștinul poate fi consecvent când discută despre problema răului și îi poate da un răspuns coerent, în timp ce scepticul este obligat să explice de ce există bine într-un univers amoral. Pe scurt, problema răului nu poate fi rezolvată prin excluderea existenței lui Dumnezeu; problema răului și a suferinței trebuie rezolvată păstrându-L pe Dumnezeu în ecuație.
Oricât de greu ar fi de acceptat, suferința nu este întotdeauna o consecință a păcatului, ci omul va trebui să o înfrunte mereu la un nivel personal. Chiar Domnul nostru a purtat durerea a ceva ce nu a făcut El Însuși, dar Cel ce este Căpetenia Mântuirii noastre a fost făcut perfect, altfel spus complet, prin suferință. Viața nu trebuie privită niciodată din perspectiva evenimentelor izolate ce constituie lupta personală a unui anumit om. Există o imagine de ansamblu și un tablou complet în care se integrează zbaterea noastră personală. Tabloul acesta există în mintea lui Dumnezeu. Cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât devine mai clar tabloul. Și o parte din acest tablou o constituie durerea și suferința.
Aceia care Îl cunosc personal pe Dumnezeu și înțeleg semnificația crucii sunt mai în măsură să găsească ajutor în noaptea întunecată a sufletului decât aceia care abordează problema suferinței doar la nivel filozofic. Și cine a suferit mult devine adesea un salvator pentru cei ce nu umblă cu Dumnezeu și care pot avea doar răspunsuri superficiale la problema durerii, spune Ravi Zacharias.
În capitolul 4 al cărții, el vorbește despre vinovăție și strategii de abordare a acesteia. El identifică 5 strategii greșite de a reacționa la vinovăție și motivele pentru care sunt greșite.
Înăbușirea vinovăției prin ireverență înseamnă încercarea de a amuți vocea lui Dumnezeu, dar asta nu face să dispară vinovăția. O asemenea logică face viața imposibil de trăit și soluția finală se îndreaptă dureros împotriva ei însăși.
Înăbușirea vinovăției prin mândrie face ca viața să fie iresponsabilă. Ascunderea vinovăției din teamă face viața insuportabilă. Respingerea vinovăției ca fapt cultural face ca moralitatea să fie nesustenabilă.
Ultima strategie greșită de abordare a vinovăției este negarea ei prin prezumția de inocență. „Pierzania” noastră este maximă atunci când credem că nu avem nevoie de harul lui Dumnezeu, nu atunci când ne facem vinovați de crime împotriva umanității. Isus a rezervat cele mai aspre mustrări ale Sale pentru cei ce pretindeau că sunt buni înaintea Lui, nu pentru cei ce au plâns văzându-se păcătoși.
Chiar și cele mai bune fapte pot fi făcute din motivații egoiste, de aceea toți avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a intra în prezența Lui. Oamenii cei mai virtuoși din lumea aceasta nu sunt prea virtuoși ca să nu aibă nevoie de harul lui Dumnezeu, și nimeni nu este atât de virtuos încât să-și rezerve dreptul de a fi singurul care definește binele. Aceasta este prerogativa lui Dumnezeu. A pretinde nevinovăție deplină în ochii lui Dumnezeu este nejustificabil.
În schimb, când vinovăția este predată în mâna harului dumnezeiesc, el face ca păcatul să fie iertat, arată Ravi Zacharias.
În capitolul 5 el prezintă Strigătul pentru libertate în plăcere. M-am întrebat adesea de ce căutăm cu atâta asiduitate răspunsurile lui Dumnezeu în suferință, dar nu ne oprim niciodată să căutăm cu aceeași sinceritate călăuzirea și înțelepciunea lui Dumnezeu în momentele de plăcere, și părem a fi foarte nesiguri de prezența lui Dumnezeu atunci când ne amuzăm și gustăm plăcerea, spune Zacharias.
Principiul călăuzitor în privința plăcerilor ar trebui să ne fie următorul: orice plăcere care te revigorează fără să îți diminueze capacitățile, fără să te distragă și fără să te deturneze de la obiectivul tău este o plăcere legitimă. De aceea este necesar să ne fixăm clar scopul vieții înainte de a alege felul în care o vom trăi.
De aceea, arată Ravi Zacharias în continuare, dacă principalul scop al vieții este o intimitate mai mare cu Dumnezeu, câteodată va trebui să renunțăm chiar și la bine în favoarea mai binelui. Pentru că, un alt principiu călăuzitor spune că orice plăcere care pune în pericol dreptul sacru al altuia este o plăcere ilicită.
Oricât de bună ar fi o plăcere, dacă nu este ținută în echilibru, ea va deforma realitatea sau va distruge apetitul.
În concluzie, trebuie să reținem că plăcerea este un mijloc, nu un scop. Bucuria ar trebui să fie scopul cel mai mare, iar Dumnezeu este sursa tuturor plăcerilor legitime.
Capitolul 6 al cărții Strigătele inimii cuprinde o expunere largă despre strigătul unei inimi singuratice, pe baza unor definiții pe care le dă C.S. Lewis diverselor tipuri de iubire, iar în ultimul capitol Ravi Zacharias prezintă strigătul lui Dumnezeu pentru poporul Său, pornind de la câteva pasaje din cărțile profetice. El arată astfel care este răspunsul pentru toate strigătele inimilor noastre.
Închinarea este răspunsul suprem la strigătul inimii. În închinare, strigătul nostru întâlnește strigătul inimii lui Dumnezeu către poporul Lui – căci închinarea este ceea ce dorește Dumnezeu de la noi. Dacă nu înțelegem acest lucru, vom fi dezamăgiți în experiența creștină.
Închinarea este, în esența ei, a-I da lui Dumnezeu ce ai mai bun. Acest lucru nu poate fi făcut fără a sacrifica aclamațiile și laudele lumii. Dacă ne-am opri și am reflecta puțin asupra acestui aspect, am vedea cât de aproape suntem de sacrilegiu în fiecare zi. Îi dăm noi oare partea cea mai bună din timpul nostru? Din energia noastră? Îi dăm noi oare partea cea mai bună a gândurilor noastre? Din planurile și visurile noastre? Sau dăm ce avem mai bun lumii, iar Dumnezeu primește doar rebuturile?
Să medităm fiecare la aceste întrebări având în minte și definiția închinării elaborată de Arhiepiscopul William Temple: Închinarea este supunerea întregii noastre naturi înaintea lui Dumnezeu. Este trezirea conștiinței de către sfințenia Lui, hrănirea minții de către adevărul Lui, curățirea imaginației de către frumusețea Lui, deschiderea inimii față de dragostea Lui și supunerea voinței față de scopul Lui. Toate acestea reunite în adorare constituie expresia cea mai înaltă de care suntem capabili.
Cu acest gând se încheie cartea lui Ravi Zacharias, Strigătele inimii și trebuie să mărturisesc că, cu excepția autobiografiei sale, care se încadrează cumva în altă categorie, această carte mi-a plăcut cel mai mult dintre toate scrierile sale pe care le-am citit. Mi s-a părut cea mai ușor de urmărit, mai concisă decât celelalte, mai bine structurată și, aș zice, mai sensibilă. Dacă nu ați citit nimic de Ravi Zacharias, vă recomand să începeți cu aceasta. O recomand pentru credincioși și necredincioși deopotrivă, pentru că oferă răspunsul la strigătele inimii pe înțelesul ambelor categorii.
Episodul integral:
Alte cărți de Ravi Zacharias prezentate pe blog și în emisiuni:
„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?”
„Călătorind de la răsărit la apus – Dumnezeul din umbră”
CARTEA E O VIAȚĂ 