Redescoperă mirareaV-aţi întrebat vreodată cum putem să păstrăm sentimentul mirării, fără să fim permanent copleşiţi? Cum să trăim îmbinând rutina vieţii cu dramatismul ei, în aşa fel încât întreaga poveste să rămână senzaţională?

Dacă v-aţi pus aceste întrebări sau dacă nu vi le-aţi pus până acum, dar vi se par potrivite şi vreţi să aflaţi răspunsul la ele, vă propun astăzi cartea lui Ravi Zacharias, Redescoperă mirarea, în a cărei introducere autorul lansează aceste întrebări, care pot fi cuprinse într-una: Cum putem redescoperi mirarea şi cum o putem întreţine?

Până să ajungă la o definiţie a mirării, Ravi Zacharias pleacă de la premiza că: A-ţi împlini un vis şi a fi împlinit nu este acelaşi lucru. Mulţi visează şi îşi doresc realizări care ar stârni invidia lumii întregi. Carieră, poziţie socială, avere, împlinire în dragoste… iată scopurile urmărite de majoritatea celor amăgiţi de credinţa că succesul în aceste domenii le va aduce împlinire. Dar în adâncul nostru ne chinuieşte un dor ciudat, greu de identificat uneori.

Ravi Zacharias ne îndeamnă să ne întrebăm ce anume vrem să ne aducă visul nostru? dând el însuşi un răspuns: Eu aş numi acel lucru mirare în faţa lumii, adică acea stare când viaţa şi trăirea de zi cu zi sunt umplute şi motivate de acel simţ care ne ţine emoţiile în echilibru între vrajă şi realitate.

El declară în continuare că problema vieţii nu este aceea că un om sfârşeşte prin a scormoni în gunoi căutând ceva care să-i umple stomacul, ci mai degrabă că indiferent ce am realiza ori am obţine de la viaţă, noi scormonim cu înfrigurare înlăuntrul nostru în încercarea de a ne potoli foamea sufletului.

Ceva tulburător se întâmplă atunci când înţelegem că cu cât ştim mai multe lucruri, cu atât ne mirăm mai puţin, cu cât cunoaşterea creşte, cu atât devine mai certă absenţa oricărei mirări transcendentale, remarcă Ravi Zacharias.

Platon considera că întreaga filozofie începe cu mirarea, care apoi este înlocuită de cunoaştere. Ravi Zacharias afirmă că mirarea e acea calitate a minţii care se bucură de fiorul emoţiei, deşi nu renunţă niciodată la raţiune. Mirarea îmbrăţişează sufletul (spiritualul), dar este resimţită şi în trup (materialul). Mirarea interpretează viaţa prin ochii eternităţii în timp ce se bucură de clipă, însă nu lasă niciodată ca imaginea de moment să epuizeze eternul.

După ce am aflat ce este mirarea, şi anume acea capacitate de a vedea extraordinarul în lucrurile obişnuite, Ravi Zacharias ne arată importanţa regulilor pentru viaţă, arătând că tocmai acestea ne ajută să ne păstrăm sentimentul mirării.

Poruncile lui Dumnezeu au rolul să protejeze adevăratul rost al vieţii, şi nu invers. Dacă ţinem cont de acest adevăr în viaţa noastră, nu ne vom pierde niciodată capacitatea de a ne mira.

În capitolul 3, intitulat Căutări înflăcărate, direcţie greşită autorul spune: Căutarea unor senzaţii noi prin violarea sacrului întâi desacralizează sinele şi apoi distruge senzaţia şi el va vorbi în acest capitol despre căutarea mirării în locurile sau prin metodele nepotrivite.

Îl învinovăţim fără teamă pe Dumnezeu pentru un lucru pe care l-am pierdut noi în timp ce se afla în grija noastră, deşi am fost preveniţi să lăsăm acel lucru în grija Lui. Mirarea este unul din acele bunuri care necesită o pază permanentă şi o mânuire înţeleaptă, spune autorul. Dar înstrăinarea noastră de miracolul vieţii este generată de faptul că nu îl căutăm unde trebuie. Dumnezeu nu l-a aşezat niciodată în unele din locurile ori activităţile unde ne place nouă să-l căutăm. Oricât am căuta împlinirea şi miracolul în acele locuri, vom sfârşi de fiecare dată dezamăgiţi şi îndureraţi. O privire scurtă asupra acestor căutări ne va ajuta să înţelegem o mulţime de adevăruri. El se va referi în acest capitol la sexualitate, bani şi religie ca trei dintre aceste căutări.

Credinţa creştină nu ne cheamă la o etică superioară. Mai degrabă ne determină să ne aducem aminte că prin propriile noastre eforturi nu putem produce o viaţă cu adevărat spirituală. Pentru aceasta este nevoie de lucrarea Duhului Sfânt în noi, ceea ce religia nu poate să realizeze.

Tocmai Aceluia care este mai mare decât Templul îi închinăm noi templele noastre – trupurile – şi descoperim că mirarea rezidă în comuniunea cu Dumnezeu. A încălca acest adevăr în căutarea după senzaţii fizice, materiale sau chiar spirituale înseamnă a căuta senzaţiile, fără însă a găsi izvorul mirării.

Cum putem să redescoperim adevărata mirare? Iată întrebarea care ne va reţine atenţia în continuare. Capitolul 4 al cărţii Redescoperă mirarea de Ravi Zacharias se deschide cu afirmaţia că farmecul vieţii nu constă niciodată într-un lucru, ci culminează, fundamental, într-o persoană.

Prima componentă absolut necesară a mirării e recunoştinţa profundă, spune Zacharias. Recunoştinţa este expresia eliberatoare a unei inimi libere faţă de cineva care a dăruit ceva de bunăvoie.

Dacă recunoştinţa trezeşte sentimentul mirării, adevărul convinge mintea, spune autorul. Aceasta este cea de-a doua componentă. Copilul se poate complace în lumea lui fantastică, dar adultul trebuie să treacă de la ceea ce este fantastic la ceea ce este fantastic de adevărat.

În capitolul 5 al cărţii lui Zacharias vorbeşte despre cea de-a treia componentă a mirării – înţelegerea şi experienţa dragostei.

Ceea ce este extraordinar în privinţa dragostei, aşa cum o descrie Isus, remarcă el, nu este doar minunea că El ne iubeşte, ci preţul covârşitor pe care L-a plătit pentru dragostea Lui. La fel ca orice mare bogăţie, câştigul ei este direct proporţional cu investiţia făcută. [] Dragostea adevărată izvorăşte din inimă şi trebuie să se ridice la nivelul hotărât de Dumnezeu pentru ea. Ea nu va putea fi exprimată pe deplin decât dacă I-a fost mai întâi dăruită total lui Dumnezeu, spune autorul.

Ultima componentă a mirării, continuă el, este un sentiment ferm al siguranţei, care se referă atât la capacitatea de a te accepta aşa cum eşti, cât şi la convingerea că Dumnezeu a biruit nu numai viaţa, ci şi moartea. Această dublă cunoaştere dă pace inimii şi umple sufletul de speranţă.

Cred că mirarea se împlineşte într-o apoteoză a mulţumirii, adevărului, iubirii şi speranţei, spune Ravi Zacharias. Când recunoaştem în inimile noastre mulţumirea faţă de Dumnezeu, când trăim după adevărul Lui şi când ne bucurăm de dragostea Lui, speranţa noastră va fi întărită până în ziua în care fiinţele noastre curăţite vor intra în imaculata prezenţă a lui Dumnezeu.

Ultimul capitol al cărţii ne oferă câteva sfaturi practice cu privire la moduri în care putem dezvolta acest sentiment: Studiul, cititul, reflecţia, conversaţia profundă şi rugăciunea cu credinţă ne ajută să ne păstrăm sentimentul mirării. Pe scurt, mirarea este captată într-un singur cuvânt – închinarea.

Ai uitat ce este mirarea? Te-ai abătut de la drum şi acum o cauţi în locuri greşite? Poate chiar L-ai învinuit pe Dumnezeu c-ai pierdut-o? Când îţi încredinţezi viaţa în Mâna Lui, El face minuni.

Poate că încă nu ai încredinţat în grija Lui viaţa şi dorinţa ta de a te lăsa cuprins de mirare în lumea aceasta. Poate că ai pierdut simţul mirării încercând să-l pui într-un loc sigur, de unde însă ţi-a fost furat.

Poate că este momentul să te opreşti şi să-i ceri iertare lui Dumnezeu pentru că ai umblat după lucruri care nu erau cuprinse în planul Lui pentru tine. A-I cere iertare pentru că ai căutat în locuri greşite s-ar putea să fie primul pas în direcţia cea bună.

Sper că v-am convins că merită să redescoperiţi mirarea, dar şi să citiţi această carte, care vă asigur că este una dintre cele mai uşoare cărţi ale lui şi printre cele mai subţiri.

Dacă până acum nu aţi citit nicio carte scrisă de Ravi Zacharias, vă încurajez să începeţi cu aceasta, iar dacă până acum aţi citit vreuna dintre cărţile lui mai grele, vă încurajez să o citiţi şi pe aceasta pentru a echilibra balanţa.

PS: Vezi şi postările despre „Izbăveşte-ne de rău“, „Sfârşitul raţiunii“, „Marele Ţesător“, „Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ şi „Dezamăgit de creştinism?“ de acelaşi autor.

PPS: Puteţi asculta episodul întreg AICI.

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s