„Sfârşitul raţiunii“ de Ravi Zacharias

În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți.
Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.

Astăzi vă voi prezenta Sfârşitul raţiunii de Ravi Zacharias. Cartea a apărut în 2008 ca răspuns la Letter to a Christian Nation – Scrisoare către o naţiune creştină, o altă carte, scrisă ateul înverşunat Sam Harris. De aceea, cartea lui Zacharias poartă subtitlul Un răspuns adresat ateismului de tip nou.

În Sfârşitul raţiunii, Zacharias demontează argumentele lui Harris şi să explică de ce ele sunt nefondate. Este o carte potrivită pentru cei cărora poate credinţa le-a fost zdruncinată de ideile pe care le-au regăsit în cărţi precum Scrisoare către o naţiune creştină.  De asemenea, o recomand celor care au o opinie ateistă bine formată dar sunt deschişi să primească şi câteva argumente în favoarea creştinismului, dar mai ales celor care vor să îşi consolideze credinţa, să pătrundă modul de gândire al ateilor de tip nou şi să ştie cum să îşi construiască o argumentaţie.

Cartea Letter to a Christian Nation a fost scrisă sub forma unei scrisori deschise către un creştin. Harris afirmă că scopul său e „să demoleze pretenţiile intelectuale şi morale cele mai comune ale creştinismului”. E scrisă având ca public dreapta conservatoare din Statele Unite, adică evanghelicii fundamentalişti. Ca răspuns la apelul lor la Biblie pentru probleme legate de moralitate, el face referire la elemente selectate din Vechiul Testament, din legea mozaică (moartea pentru adulter, homosexualitate, neascultarea faţă de părinţi, etc) – doar acele elemente care i-ar fi lui favorabile pentru afirmaţiile pe care le face, punând în contrast cu acestea, de exemplu, lipsa de violenţă a unor religii orientale. Harris susţine că prin încrederea într-o dogmă se poate crea o falsă moralitate, care este separată de realitatea suferinţei şi încercările de a o uşura, religia stând în calea progresului ştiinţei în beneficiul umanităţii.

Harris tratează, de asemenea, problema răului – dificultatea de a crede într-un Dumnezeu bun, care permite dezastre, şi conflictul dintre religie şi ştiinţă. Harris petrece ceva timp argumentând în favoarea evoluţiei şi împotriva noţiunii de Design Inteligent. Harris mai susţine că religia poate să fi avut un rol important în trecut, dar astăzi este un impediment major pentru crearea unei civilizaţii globale. De asemenea, el afirmă că baza multor conflicte din lume este religia şi nu pledează pentru dialog interconfesional sau toleranţă religioasă, considerând că acestea fac mai puţin posibilă critica la adresa extremismului religios. În concluzie, Harris pledează pentru o lume fără Dumnezeu şi religie.

Pentru astfel de probleme importante, uneori de viaţă şi de moarte, trebuie să ştii dacă poţi avea încredere în cel care se pune în postura de a-ţi răspunde la întrebări. Iar Ravi Zacharias apelează în primul rând la originea sa. El se prezintă ca un indian pur, provenind dintr-o familie de brahmani, iar originea sa îl recomandă pentru că a trăit în ţara considerată cea mai religioasă din lume, plină de mii de zei, o ţară în care întâlneşti ritual şi superstiţie la tot pasul. Cum lumea vestică se îndreaptă tot mai mult spre religiile orientale, sau le amestecă cu tot felul de alte elemente, autorul este în măsură să afirme că aceste religii nu sunt nici pe departe inofensive şi nu reprezintă adevărata spiritualitate.

De asemenea, cred că cei mai convingători apologeţi sunt cei care ştiu cum gândeşte cel care refuză să creadă pentru că au trecut şi ei pe acolo. Ravi Zacharias a fost ateu până la vârsta de 17 ani iar apoi a studiat amănunţit problema ateismului şi a avut multe dezbateri cu atei renumiţi. În plus, pe lângă experienţa scolastică, a avut şi o experienţă emoţională marcantă. Lipsa de sens din ateism şi evoluţionism, l-a dus la sinucidere. El spune că dacă în spital, după tentativa de suicid, ar fi venit cineva să-i predice ce spune Sam Harris, nu ar mai fi fost aici, acum, scriind cărţi sau ţinând prelegeri. Din fericire însă, a fost vizitat de cineva care i L-a predicat pe Hristos iar aceasta a fost salvarea lui.

Iată ce spune Zacharias însuşi: Am scris Sfârşitul raţiunii ca să le spun tinerilor bărbaţi şi femei – tuturor acelora care îşi pun întrebările dificile referitoare la sensul vieţii – că ateismul nu are răspunsuri. Cu toată reţinerea de care sunt capabil, trebuie să mărturisesc că aceasta este cartea cea mai vehementă pe care am scris-o vreodată, fiindcă mă alarmează devastarea culturală pe care acest tip de gândire o poate provoca. Contrar a ceea ce afirmă reprezentanţii săi, insuportabila povară a ateismului duce la o existenţă lipsită de sensibilitate, finalitate şi conţinut. În esenţă, o concepţie despre lume şi viaţă răspunde la patru întrebări necesare – întrebări ce se referă la origine, sens, moralitate şi speranţa ce modelează un destin. Aceste răspunsuri trebuie să fie adevărate şi coerente în ansamblul lor.
Prima discuţie pe care o veţi descoperi în carte se referă la origine. Ateismul susţine evoluţionismul. Zacharias analizează impactul pe care îl are, încă de pe băncile şcolilor şi universităţilor, răspândirea ideii că am apărut la întâmplare şi ne-am dezvoltat tot la întâmplare, din nişte organisme inferioare şi că supravieţuieşte doar cel mai tare. Originea incertă sau întâmplătoare determină lipsa de sens pe care o simt o mulţime de oameni, iar repetarea ideilor evoluţioniste duce la consecinţe dramatice. Realitatea este că vidul ce rezultă din pierderea transcendenţei este dezolant şi devastator – atât din punct de vedere filozofic cât şi din punct de vedere existenţial.

A doua componentă a unei concepţii despre lume şi viaţă valide este existenţa unui sens al vieţii, al unui scop. Pentru că unul din argumentele lui Sam Harris împotriva religiei făcea referire la prezenţa suferinţei în lume, Zacharias argumentează: Oamenii cei mai singuri pe care i-am întâlnit sau despre care am citit sunt cei care au avut totul în viaţă şi care au avut parte prea puţin din ceea ce considerăm a fi de obicei durerea; cu toate acestea, şi ei simt durerea – acea durere ce rezultă din plăcerea ce s-a dovedit lipsită de conţinut. Cea mai mare dezamăgire (şi durere) este aceea pe care o resimţi când ai experimentat ceea ce credeai că îţi va oferi plăcerea absolută – şi când constaţi că ea te-a trădat. Plăcerea fără limite produce o viaţă fără scop.

Concepţia ateistă despre lume şi viaţă nu duce doar la moartea sensului, ci şi la moartea judecăţii morale. Aşadar, secţiunea căreia Ravi Zacharias îi dedică o bună parte din carte este cea privitoare la componenta moralităţii. Harris susţine că Dumnezeu este incapabil să protejeze lumea. Critica lui, ce se caracterizează printr-o foarte puternică încărcătură emoţională, este dependentă de un argument care spune astfel: “Nu văd niciun cadru moral care să opereze în acestă lume, dar ceea ce văd este condamnabil din punct de vedere moral.” În termeni filozofici, aceasta se numeşte o supoziţie reciproc exclusivă. Aşadar, cadrul moral pe care este obligat să-l adopte este în realitate un cadru postulat de el însuşi. Când afirmi că există rău, trebuie să presupui că există şi bine. Când afirmi că există bine, trebuie să presupui că există o lege morală pe baza căreia să distingi între bine şi rău. Trebuie să existe un standard în funcţie de care să determini ce e bine şi ce este rău. Când afirmi o lege morală, trebuie să postulezi şi un dătător al legii morale – adică sursa legii morale. Aşadar, în proprii săi termeni ca ateu, Sam Harris fie se angajează într-o judecată morală care e validă doar dacă Dumnezeu există, fie este iraţional în afirmaţiile pe care la face.

Ultima întrebare la care trebuie să răspundă o concepţie coerentă despre lume şi viaţă este practic ce se întâmplă cu noi după moarte, dacă există o speranţă sau nu. Acesta este o altă componentă pe care ateismul o ucide. Din punctul lui Harris de vedere, dictatorii, tiranii, ucigaşii care au murit fără să ajungă la judecată, au câştigat. Ei sunt învingătorii dacă nu există nici un fel de judecată după moarte, din partea unei Autorităţi superioare. Dar creştinismul vine exact cu această speranţă. În primul rând nu se termină totul la mormânt – există o viaţă şi o răsplată dincolo. În al doilea rând există o justiţie, o dreptate pe care numai Dumnezeu o poate face.

În concluzie, Dumnezeu a pus suficiente dovezi în lume pentru a face ca credinţa în El să fie cât se poate de rezonabilă. Dar a lăsat în afară destul de multe alte dovezi pentru a face să fie imposibil ca cineva să trăiască exclusiv cu ajutorul raţiunii.

Vă recomand să analizaţi în detaliu aceste patru secţiuni ale cărţii, precum şi partea în care Ravi Zacharias prezintă adevăruri despre spiritualitatea orientală şi despre ştiinţa modernă, ca răspuns la celelalte argumente din scrisoarea lui Harris.