Un strop de viață #907


Viața creștină nu se rezumă doar la practicarea unei moralități impecabile, la biruirea ispitelor și la respectarea unor discipline spirituale. Toate acestea au fost înfăptuite și de farisei, cu mai multă credincioșie decât noi, și totuși, Cristos a spus că acești religioși atât de zeloși nu au împlinit voia lui Dumnezeu. Pentru a experimenta bucuria, pasiunea și împlinirea lui Cristos, trebuie să adoptăm un mod de a gândi nou și o motivație nouă: suntem chemați să ne alăturăm lui Cristos în trăirea unei vieți spre gloria Tatălui, nu pentru propria reputație. Suntem chemați să ne dăruim mântuirii și sfințirii miresei lui Cristos, Biserica, mai mult decât să ne risipim viața trăind pentru propria bunăstare. Această sfântă uitare de sine este semnul cel mai convingător al unei credințe autentice, dovada prezenței harului și milei lui Dumnezeu în viețile noastre.

Gary Thomas, Credința adevărată

Un strop de viață #846


Dacă stăm înaintea lui Dumnezeu, primindu-L înaintea noastră, aceasta va duce, prin contrast, la transformarea întregii noastre vieți. Toate celelalte lucruri care intră în mintea noastră, în special gândurile care ne vin pentru prima oară în minte atunci când ne confruntăm cu diversele situații ce formează viața noastră, vor fi sănătoase, evlavioase și bune. Concluziile la care ajungem, stimulați de evenimentele din jurul nostru, vor fi în armonie cu realitățile unui univers guvernat de un Dumnezeu bun, nu cu iluziile unui univers fără Dumnezeu sau dominat de propria persoană, sau unul unde omul este suprem – ori în care nimeni nu este suprem. Tiparele gândirii mele se vor conforma adevărurilor revelației scripturale, iar eu voi extinde și voi aplica adevărurile respective sub călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu până în cele mai mici detalii ale vieții mele de zi cu  zi.

Dallas Willard, Înnoirea inimii

Un strop de viaţă #143


Creştinismul e transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmulţirea vinului, peştilor, pâinii, nu tămăduirea orbilor din naştere, slăbănogilor, gârbovilor şi leproşilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puţin credinoşi ori făcute ca să se împlinească proorocirile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări de milă ale Domnului, toate concesii ale divinităţii – ci transformarea făpturii. Până unde poate merge: la ceruta răstignire cu capul în jos a lui Petru, care se lepădase.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii