Un strop de viață #846


Dacă stăm înaintea lui Dumnezeu, primindu-L înaintea noastră, aceasta va duce, prin contrast, la transformarea întregii noastre vieți. Toate celelalte lucruri care intră în mintea noastră, în special gândurile care ne vin pentru prima oară în minte atunci când ne confruntăm cu diversele situații ce formează viața noastră, vor fi sănătoase, evlavioase și bune. Concluziile la care ajungem, stimulați de evenimentele din jurul nostru, vor fi în armonie cu realitățile unui univers guvernat de un Dumnezeu bun, nu cu iluziile unui univers fără Dumnezeu sau dominat de propria persoană, sau unul unde omul este suprem – ori în care nimeni nu este suprem. Tiparele gândirii mele se vor conforma adevărurilor revelației scripturale, iar eu voi extinde și voi aplica adevărurile respective sub călăuzirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu până în cele mai mici detalii ale vieții mele de zi cu  zi.

Dallas Willard, Înnoirea inimii

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s