Etichetă: stăruința în rugăciune

Părinții Bisericii: Isaac Sirul


Astăzi vom face cunoștință cu un sfânt care nu se află pe lista „oficială” a Părinților Bisericii, însă a avut o influență semnificativă, mai ales în cadrul unei ramuri a Bisericii pe care nu am explorat-o până acum în această serie: creștinismul sirian.

Isaac Sirul, cunoscut și drept Isaac din Ninive sau Isaac al Qatarului (c. 613 – c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Asiriene a Răsăritului (separată de restul bisericii după Conciliul de la Efes din 431) și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, a intrat de tânăr într-o mănăstire și s-a dedicat unei vieți ascetice și studiului asiduu al textelor religioase din biblioteca mănăstirii. A devenit episcop de Ninive, însă a renunțat la această funcție după doar câteva luni, trăind în pustietate și continuându-și studiul și traiul ascetic.
„Isaac Sirul a fost un ascet, un sihastru care s-a nevoit în munte, dar scrierile sale au un domeniu de aplicare universal. Ele nu sunt adresate doar pustiei, ci și orașului, nu doar monahilor, ci tuturor celor botezați. El vorbește despre teme relevante pentru fiecare creștin, cu o vivacitate pătrunzătoare: despre pocăință și smerenie, despre rugăciune și multele sale forme, despre însingurare și comuniune, despre tăcere, minune și extaz. Două lucruri marchează teologia sa duhovnicească mai presus de orice: simțirea lui Dumnezeu ca taină vie și evlavia sa fierbinte față de Mântuitorul Hristos.”, scrie episcopul și teologul Kallistos Ware despre acesta (În prefața cărții Lumea duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul).

Continuă lectura „Părinții Bisericii: Isaac Sirul”

Un strop de viață #428


Înainte de a iubi, trebuie să cunoşti: pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să te gândeşti mereu la El. Şi atunci când Îl vom iubi, ne vom şi gândi la El adesea, căci inima noastră este acolo unde ne este şi comoara. Gândiţi-vă la El deseori şi faceţi-o cu toată temeinicia!

Nu este neapărat nevoie să fim tot timpul în biserică pentru a fi cu Dumnezeu; putem face din inima noastră un sanctuar în care să ne retragem din când în când pentru a-I asculta glasul şi a-I vorbi încetişor, smeriţi şi plini de iubire. Orice om este în stare să vorbească în acest fel cu Dumnezeu, unii mai mult, alţii mai puţin: El ştie ce putem şi ce nu. Să-nfiripăm un astfel de dialog cu Dumnezeu; poate că El n-aşteaptă din partea noastră decât o generoasă hotărâre.

Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu – Practicarea prezenţei lui Dumnezeu în rutina cotidianului

Un strop de viață #421


Nu avem putinţa de a scăpa de pericolele şi primejdiile de care ne e plină viaţa, fără ajutorul de fiece clipă şi necurmat al lui Dumnezeu; să I-l cerem, deci neîncetat. Însă cum să I-l cerem fără a trăi în prezenţa Lui şi cum am putea fi cu El altfel decât gândindu-ne la El deseori? Şi cum am putea să ne gândim adesea la El, altfel decât printr-un sfânt obicei pe care trebuie să îl deprindem?

Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu – Practicarea prezenţei lui Dumnezeu în rutina cotidianului

Un strop de viață #420


Nu doresc decât să fac voia lui Dumnezeu, pe care caut s-o împlinesc întru totul, şi căreia îi sunt într-atât de supus, încât n-aş putea să ridic de pe jos nici măcar un pai, dacă asta ar fi împotriva voii Sale sau din vreun alt motiv decât din dragoste curată faţă de El

Nu mă îngrijesc decât de-a adăsta în sfânta Lui prezenţă, în care stărui doar prin simplă atenţie şi o privire lăuntrică atotcuprinzătoare şi plină de adoraţie aţintită asupra lui Dumnezeu, pe care aş putea-o numi prezenţa actuală a lui Dumnezeu sau, mai bine zis, întâlnirea tăcută şi tainică a sufletului cu Dumnezeu.

Fratele Laurenţiu al Învierii, Viaţa cu Dumnezeu – Practicarea prezenţei lui Dumnezeu în rutina cotidianului

Un strop de viață #276


Într-un proces de continuă învăţare, văd rugăciunea din partea în care mă aflu eu ca o modalitate de a intra în ritmul eternităţii şi de a mă alinia la „vederea de sus“ a lui Dumnezeu, o modalitate de a-mi armoniza dorinţele cu ale lui Dumnezeu şi apoi de a contribui la împlinirea, aici pe pământ, a acelora pe care le are Dumnezeu din veşnicie.

Philip Yancey, Rugăciunea. Are ea puterea de a schimba ceva?