Etichetă: pregătire pentru sărbătoarea Paștelui

După aceea, Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş, numit Levi, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El. (Luca 5:27-28)

Viețile noastre sunt create să devină ca viața lui Isus. Scopul misiunii lui Isus a fost să ne aducă în casa Tatălui. Isus nu a venit doar să ne elibereze din lanțurile păcatului și morții, ci și să ne conducă în intimitatea vieții Sale divine. Este dificil să ne imaginăm ce înseamnă aceasta cu adevărat. Tindem să punem accent pe distanța dintre Isus și noi înșine. Îl vedem pe Isus drept Fiul atotputernic și atotștiutor al lui Dumnezeu, de neatins pentru ființele umane păcătoase și frânte. Uităm însă că Isus a venit să ne ofere însăși viața Lui. El a venit să ne aducă în comuniunea plină de dragoste cu Tatăl. Abia atunci când recunoaștem scopul misiunii lui Isus, înțelegem însemnătatea trăirii vieții spirituale. Tot ce Îi aparține lui Isus ne este oferit nouă în dar.

„A fi în lume, dar nu din lume”. Aceste cuvinte rezumă foarte bine modul în care Isus vorbește despre viața spirituală. Este o viață în care suntem total transformați prin puterea Duhului, și totuși este o viață în care totul pare să rămână la fel, la prima vedere. A trăi o viață spirituală nu înseamnă că trebuie să renunțăm la familiile sau slujbele noastre, să ne retragem din activitățile sociale sau să ne pierdem interesul pentru literatură sau artă; nu presupune forme drastice de ascetism sau ore lungi de rugăciune – aceste schimbări pot veni ca urmare a trăirii vieții spirituale, și pentru unii oameni, acestea s-ar putea să fie necesare sau obligatorii. Însă câți oameni există pe pământ, în atâtea moduri poate fi trăită viața spirituală. Ceea ce este nou este faptul că ne-am mutat atenția de la lucrurile cele multe ale lumii, la împărăția lui Dumnezeu. Ceea ce este nou este faptul că am fost eliberați de constrângerile lumii și ne-am ațintit inimile asupra singurului lucru necesar. Ceea ce este nou este că nu mai experimentăm lucrurile, persoanele sau evenimentele ca un lung șir de lucruri pentru care ne îngrijorăm, ci începem să ne experimentăm drept o bogată varietate de moduri în care Dumnezeu Își face cunoscută prezența.

Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Ioan 12:26

---

Meditații din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”

Misterul prezenței lui Dumnezeu poate fi atins doar printr-o profundă conștientizare a absenței Sale. Acolo, în mijlocul tânjirii noastre după Dumnezeul absent, descoperim urmele lui și înțelegem că dorința noastră de a-L iubi pe El S-a născut tocmai în urma iubirii pe care El a revărsat-o asupra noastră. Așa cum dragostea mamei pentru copil se adâncește atunci când el este departe, așa cum copiii pot învăța să-și aprecieze părinții mai mult după ce au părăsit căminul lor, așa cum îndrăgostiții se redescoperă unul pe celălalt după lungi perioade de absență, tot așa și relația noastră cu Dumnezeu poate deveni mai profundă și mai matură după experiența purificatoare a absenței Lui. Ascultându-ne tânjirile, auzim că Dumnezeu este Cel ce le-a creat. Atingând centrul singurătății noastre, înțelegem că am fost atinși de mâini iubitoare. Privind cu atenție perpetua noastră dorință de a iubi, suntem din ce în ce mai conștienți că putem iubi doar pentru că am fost iubiți întâi.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #3”

Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viaţa ta. (Deuteronomul 30:19-20)

O viață de credință este o viață de mulțumire – înseamnă o viață în care sunt dispus să experimentez completa mea dependență de Dumnezeu și să Îl laud și să Îi mulțumesc neîncetat pentru darul de a fi. O viață cu adevărat euharistică înseamnă a-I mulțumi totdeauna lui Dumnezeu, a-L preamări neîncetat și a fi din ce în ce mai mult surprins de abundența bunătății și iubirii lui Dumnezeu. Cum ar putea o asemenea viață să nu fie plină de bucurie? O viață cu adevărat transformată este aceea în care Dumnezeu a devenit centrul tuturor lucrurilor. Acolo, bucuria este mulțumire, iar mulțumirea este bucurie, și orice lucru devine un semn surprinzător al prezenței lui Dumnezeu.

Rugăciune:

O, Doamne, Tu nu ești departe de noi, căci în Tine noi toți ne aflăm viața, mișcarea și ființa. Tu, Cel care nu ține seama de vremurile de neștiință, lasă ca toți oamenii de pretutindeni să afle că trebuie se pocăiască.

---

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”