Etichetă: pregătire pentru sărbătoarea Paștelui

În Isus nu există separare între cuvintele Sale și acțiunile Sale, între ceea ce a spus și ceea ce a făcut. Cuvintele lui Isus au fost acțiunile Sale, cuvintele Sale au reprezentat evenimente. El nu doar că vorbea despre schimbări, vindecări, o viață nouă, ci El le punea în acțiune, le transforma în realitate. În acest sens, Isus este cu adevărat Cuvântul întrupat; în Cuvânt totul este creat, și prin Cuvânt totul este re-creat.

A trăi în sfințenie înseamnă a trăi fără separare între cuvinte și fapte. Dacă aș trăi cu adevărat conform cuvintelor pe care le rostesc, cuvintele rostite ar deveni acțiuni și lucruri minunate s-ar întâmpla atunci când aș deschide gura.

Îți dăm slavă Ție, Doamne,

Îți dăm slavă chemând Numele Tău,

Amintindu-ne de minunile Tale.

---

Meditații pentru perioada Postului Paștelui, din cartea lui Henri Nouwen, „Show Me the Way: Daily Lenten Readings”.

Adevărat vă spun că niciun proroc nu este primit bine în patria lui.

Toţi cei din sinagogă, când au auzit aceste lucruri, s-au umplut de mânie. Şi s-au sculat, L-au scos din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo. (Luca 4)

Isus a devenit om în mijlocul unui popor mic, slab și oprimat, a fost disprețuit de lideri și dus la moarte între doi tâlhari. Chiar și când ne uităm la miracolele lui Isus, vedem că nu a înviat sau vindecat oameni pentru a-Și face reclamă. Departe de aceasta! De cele mai multe ori, le interzicea oamenilor să vorbească despre asta. Și învierea Sa a fost un eveniment restrâns. Doar ucenicii și câțiva alți oameni care L-au cunoscut îndeaproape L-au văzut înviat ca Domn. Nici viața, nici învierea nu au fost intenționate pentru a ne copleși cu puterea măreață a lui Dumnezeu. El a venit smerit, ascuns, aproape invizibil… Iată un mister greu de înțeles în vremurile noastre care conferă atâta valoare publicității. Tindem să credem că, cu cât mai multă lume vorbește despre un lucru, cu atât este el mai important. Este de înțeles, pentru că în lumea noastră, notorietatea înseamnă bani și putere, care creează iluzia importanței. În societatea noastră, deseori statistica determină importanța: cea mai populară carte, cea mai scumpă mașină, cel mai bogat om, cea mai înaltă clădire.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #18”

În mijlocul Postului, devin conștient că Paștele se apropie din nou: zilele devin mai lungi, zăpada se topește, soarele oferă mai multă căldură și păsările își reiau cântecul.

Aud cuvintele lui Isus, spuse femeii samaritence „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Ce cuvinte! Câte ore de meditație ar merita să le fie dedicate! Le voi purta cu mine în pregătirea mea pentru Paște.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #17”

Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’ Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. (Luca 15)

Parabola fiului risipitor este o poveste despre întoarcere. Am înțeles importanța întoarcerii, din nou și din nou. Viața mea se îndepărtează de Dumnezeu, iar eu trebuie să mă întorc. Întoarcerea este o luptă de-o viață.

Sunt surprins de motivațiile egoiste ale fiului risipitor. El și-a spus „Slujitorii tatălui meu au mai multă mâncare decât au nevoie, iar eu stau aici și mor de foame! Voi pleca de aici și mă voi întoarce la tata.” El nu s-a întors dintr-o iubire proaspăt regăsită pentru tatăl lui. Nu, el s-a întors pentru a supraviețui. A descoperit că drumul pe care-l alesese ducea la moarte, însă întoarcerea la tatăl lui era o necesitate pentru a rămâne în viață. A înțeles că a păcătuit, însă asta doar pentru că păcatul l-a adus în pragul morții. Sunt impresionat de faptul că tatăl lui nu a cerut o motivație mai înaltă. Dragostea lui era necondiționată, așa că și-a primit fiul acasă pur și simplu.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #16”