Ce am citit în luna mai 2025


Am senzația că luna mai a trecut foarte repede, și deși nu am terminat toate cărțile pe care mi-aș fi dorit să le termin, am reușit totuși să parcurg 17 cărți, dintre care cam jumătate cărți ilustrate pentru copii. Pe lângă acestea însă, am parcurs și câteva romane foarte faine plasate în Japonia, o carte de poezii și cea mai plictisitoare carte citită până acum cu voce tare în familie. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2025”

Ce am citit în martie 2025


Martie părea să fie o lună lungă și am început-o în forță citind câteva cărți în prima jumătate a ei. Apoi oboseala și alte angajamente au început să-și spună cuvântul și a trebuit să trag de mine să mai termin niște cărți în a doua jumătate a lunii.

Cu toate acestea, am reușit să citesc 18 cărți, cam jumătate dintre ele cu foarte puțin scris, și să îmbin din nou mai multe genuri literare: cărți pentru copii, benzi desenate, romane, basme, eseuri și teologie.

Continuă lectura „Ce am citit în martie 2025”

Ce am citit în februarie 2025


Mai târziu ca niciodată reușesc și eu să mă așez să scriu articolul lunar, după câteva săptămâni pline, în parte și din pricina pregătirilor pentru înregistrările noilor episoade din sezonul 26, din care îl puteți asculta deja pe primul.

În luna februarie așadar, am citit mai multe cărți pentru emisiune, dar și benzi desenate, povești, poezie și un roman clasic, și am și tradus două cărți. Astfel, am parcurs în total 25 de cărți.

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2025”

Ce am citit în martie 2024


Luna martie a trecut incredibil de repede, dar pot să spun că am reușit să termin tot e mi-am propus să termin de citit până la sfârșitul ei. Cred că luna aceasta am reușit să ating o diversitate rară în genurile cărților pe care le-am citit: fantasy, critică literară, povestiri, roman, alegorie, poezie, autobiografie și nonficțiune. În total, 9 cărți, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Continuă lectura „Ce am citit în martie 2024”

Ce am citit în decembrie 2023 + Top 2023


Luna decembrie a trecut prea repede pentru câte cărți mai voiam să citesc, în parte și din cauza faptului că mai bine de jumătate din ea am avut și cărți în lucru la editat și recitit. Am reușit totuși să ating cel mai mare număr de cărți citite pe o lună din anul 2023, și anume, 21 de cărți!

Bineînțeles că majoritatea sunt cărți pentru copii, multe de „sezon”, dar s-au strecurat și trei cărți de non-ficțiune și două de poezie.

La final, așa cum v-am obișnuit, voi face și un top al cărților preferate din fiecare lună din anul 2023.

Continuă lectura „Ce am citit în decembrie 2023 + Top 2023”